REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Portul Constanţa insistă să angajeze avocaţi pentru lupta cu CC

Portul Constanţa insistă să angajeze avocaţi pentru lupta cu CC

Replica API 21 septembrie 2013 | 00:00 128

Va fi Ramona Mănescu mai îngăduitoare decât Fenechiu şi Ponta?

Va fi Ramona Mănescu mai îngăduitoare decât Fenechiu şi Ponta?

Venirea constănţencei Ramona Mănescu la şefia Ministerului Transporturilor poate să însemne o dezgheţare a relaţiilor dintre mai marii Guvernului şi şefii Portului Constanţa. Acest lucru se va vedea la viitoarea şedinţă AGA, cu atât mai mult cu cât există deja acordul emis de minister pentru ca portul să angajeze o casă de avocatură, care să reprezinte compania în litigiul cu cei de la Consiliul Concurenţei. După cum arătam în numerele trecute, oficialii ministerului au respins, până acum, această propunere, în condiţiile în care, între conducerea constănţeană a portului şi ministerul coordonat de Relu Fenechiu şi, ulterior, de însuşi premierul Victor Ponta, s-a desfăşurat un veritabil război rece. Război care s-a soldat inclusiv cu demisia directorului general Lucian Băluţ, dar şi cu un dosar la DNA pentru acuzaţiile aduse de Corpul de control al ministerului conducerii companiei, privind trucarea licitaţiilor de 100 de milioane de euro pentru realizarea digului de larg.

Din câte se pare, relaţiile dintre liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, şi premierul Victor Ponta s-au mai relaxat, chiar dacă tensiunile dintre cei doi au putut fi sesizate doar de ochii mai formaţi cu "subtilităţile" politichiei româneşti. Aşa se face că, dacă la ultima şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, de pe 26.07.2013, ministerul Transporturilor, condus atunci de Ponta, a respins absolut toate proiectele de pe ordinea de zi, propuse de conducerea constănţeană a portului, la următoarea AGA se vor reinstaura pacea şi armonia. Ordinea de zi a şedinţei AGA de pe 21.10.2013 este aceeaşi cu cea din iulie şi există suficiente informaţii cum că, de data aceasta, ministerul Ramonei Mănescu nu va mai avea nimic împotriva cererilor constănţenilor. "Ca urmare a avizului emis de Ministerul Transporturilor şi a prevederilor OUG nr. 26/2012 se solicită aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului în AGA CN APM SA pentru încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o societate de avocaţi cu experienţă în domeniul legislaţiei specifice Dreptului Concurenţei în scopul reprezentării CN APM SA Constanţa în litigiul survenit urmare controlului efectuat de către Consiliul Concurenţei la sediul companiei", este primul şi cel mai important punct de pe ordinea de zi a şedinţei de pe 21 octombrie a.c. De asemenea, se va mai vota (sau nu?) revocarea reprezentantului CN APM în AGA de Compania Naţională de Investiţii (CNI) (Ambroziu Duma- n.red.) şi numirea altcuiva în loc, actualizarea clauzelor de performanţă, după ce actuala conducere a portului nu a reuşit să le atingă pe cele stabilite iniţial, dar şi colaborarea cu Portul Rotterdam. Îngrijorarea legată de litigiul portului cu autoritatea Consiliului Concurenţei este cât se poate de întemeiată. Dacă APC va fi găsită vinovată în dosarul în care este acuzată de abuz de poziţie dominantă prin impunerea criteriilor de acces pe piaţa serviciilor de pilotaj şi remorcaj în porturile Constanţei, compania poate fi amendată cu 10% din cifra sa de afaceri, ceea ce înseamnă aproape 25.000.000 lei, echivalentul a circa 5,7 milioane de euro. În prezent, AGA de la APC este alcătuită din Vasilică Ţugui şi Roxana Teodora Cozmanciu, din partea Ministerului Transporturilor, Ionuţ Mişa, din partea Ministerului Finanţelor Publice, George Daniel Papari, din partea Consiliului Local Constanţa şi un reprezentant al Fondului Proprietatea. La rândul său, Consiliul de Administraţie este alcătuit din Răzvan Bădălicescu (preşedintele), Valeriu Nicolae Ionescu (vicepreşedinte), Lucian Băluţ, Adrian Cighi, Flavia Cristina Teodosiu, Viorel Panait şi Marcela Mariana Frigioiu. Director general al APC este Valeriu Ionescu, în timp ce Decebal Şerban este director adjunct. Compania portuară de stat a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 248.311.645 lei şi un profit net de 35.575.953 lei, cu 897 de angajaţi.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367