REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Post Brexit: O nouă politică britanică favorizează imigraţia elitelor

Post Brexit: O nouă politică britanică favorizează imigraţia elitelor

Replica API 6 mai 2021 | 00:00 761

Executivul britanic facilitează începând de miercuri acordarea vizelor de muncă pentru oameni de ştiinţă, artişti sau muzicieni premiaţi, printr-o nouă politică de imigrare bazată pe competenţe, introdusă după Brexit, informează AFP, citată de Agerpres.

Priti Patel

Câştigători ai unor distincţii precum premiul Nobel, premiul Turing pentru informaticieni, premiul Grammy, premiul Oscar sau Globurile de Aur vor putea trăi şi lucra mai uşor în Regatul Unit conform acestei reforme introduse de ministerul de interne.

Câştigătorii anumitor premii din domeniile dansului, modei, arhitecturii şi ştiinţelor sociale sunt, de asemenea, vizaţi de aceste schimbări. Astfel, procedurile pentru obţinerea vizei de muncă vor fi simplificate şi accelerate.

Aceste schimbări se încadrează într-un nou sistem de imigraţie ce foloseşte "puncte", pus în aplicare de executivul britanic după Brexit, cu scopul de a atrage "cele mai bune (talente) în ţară pe baza abilităţilor pe care le pot aduce, mai degrabă decât pe baza naţionalităţii lor", a indicat ministerul de interne într-un comunicat.

"Câştigătorii acestor premii au atins apogeul carierei lor şi au multe de oferit Regatului Unit", a declarat ministrul de interne Priti Patel, menţionată într-un comunicat.

"Aceste schimbări importante le vor oferi libertatea de a veni şi de a lucra în industriile noastre de excelenţă ale artelor, ştiinţelor, muzicii şi filmului".

Controlul imigraţiei, în special cea provenind din ţările sărace ale Uniunii Europene a fost printre temele cheie ale campaniei referendumului Brexit din 2016.

Începând cu 1 ianuarie, lucrătorii din Uniunea Europeană nu se mai bucură de deplină libertate de mişcare în Regatul Unit.

Noul sistem de puncte favorizează inteligenţa în detrimentul lucrătorilor slab calificaţi.

Pentru a obţine o viză, sunt luate în considerare abilităţile, cunoştinţele de limba engleză şi resursele financiare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367