REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Poşta candidează la Consiliul Uniunii Poştale Universale

Poşta candidează la Consiliul Uniunii Poştale Universale

Replica API 19 iulie 2012 | 00:00 191

Managementul Companiei Naţionale Poşta Română a decis, la începutul acestei săptămâni, depunerea, din partea României, a candidaturii pentru Consiliul de Administraţie (CA) şi Consiliul de Exploatare Poştală (CEP) în cadrul Uniunii Poştale Universale (UPU). Potrivit unui comunicat transmis miercuri de reprezentanţii companiei, cele două candidaturi, valabile pentru perioada anilor 2013-2016, vor fi luate în discuţie şi supuse voturilor în cadrul celui de-al 25-lea Congres al UPU, care va avea loc în luna septembrie, la Doha, capitala Qatarului. "În acest an, peste 2.000 de delegaţi, reprezentând 192 de ţări membre, vor dezbate probleme de importanţă majoră pentru sectorul poştal internaţional, Congresul fiind autoritatea supremă a UPU, în cadrul căruia se reunesc factorii de decizie la cel mai înalt nivel. Principala atribuţie a Congresului este aceea de a îndeplini rolul legislativ în domeniu. Începând cu acest an, organizatorii şi-au propus să adopte Strategia Poştală Mondială, document ce va servi ca ghid pentru ţările membre şi pentru organele UPU, până la Congresul următor. Activitatea se desfăşoară pe comisii şi şedinţe în plen, unde se discută propunerile formulate de Consiliul de Administraţie şi Consiliul de Exploatare Poştală, dar şi de reprezentanţii ţărilor membre", se spune în comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102