REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Poşta Română, probleme grave în Limanu!

Poşta Română, probleme grave în Limanu!

Replica API 28 octombrie 2016 | 00:00 223

Poşta Română se confruntă cu serioase probleme. Pe de o parte, la nivel naţional, există tensiuni cu privire la negocierile între conducere şi sindicalişti, iar de cealaltă parte, pe plan local, salariile şi condiţiile mizere oferite de companie îşi spun cuvântul! În comuna Limanu, cei doi factori poştali au demisionat. A fost anagajat doar unul, care, la rândul său, este pe cale să renunţe, şi asta fiindcă salariul pe care îl încasează este cel minim pe economie. În plus, cele două sedii ale Poştei din Limanu, sunt de fapt ale primăriei. Un sediu, în fapt Cămin cultural din 2 Mai, urmează să intre în reabilitare pe fonduri europene. În aceste condiţii, primăria va evacua Poşta, iar după renovări nu o va mai putea găzdui.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367