REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Poştăriţă dispărută fără urmă: care este prima ipoteză a anchetatorilor

Poştăriţă dispărută fără urmă: care este prima ipoteză a anchetatorilor

Replica API 26 aprilie 2014 | 00:00 121

Misterul de la Nisipari

Misterul de la Nisipari

Oamenii legii din cadrul Secţiei 4 Rurală Medgidia continuă cercetările cu privire la dispariţia Marianei Niculache, de 48 de ani, din Nisipari. Aceasta a plecat de la serviciu, la Agenţia poştală Nisipari, unde era angajată ca agent poştal, şi a dispărut fără urmă. În dimineaţa de vineri, 25 aprilie, reprezentanţii Poştei Constanţa au trimis o echipă la Oficiul Poştal din localitate pentru a efectua controlul financiar şi pentru a se stabili dacă femeia a plecat şi cu banii de pensii, însă până la închiderea ediţiei nu au transmis nici un răspuns oficial Poliţiei. Anchetatorii au menţionat faptul că au audiat mai multe persoane, printre care şi vecini, dar şi localnicul care a dus-o cu maşina până la intrare în Medgidia, miercuri, în jurul orelor 13.00. Din câte se pare, bărbatul nu a ştiut să dea prea multe detalii, decât că Mariana i-a cerut s-o lase la intrare în Medgidia, pentru a merge la soacra ei. Nu a mai ajuns însă la destinaţie. Tot oamenii legii au menţionat că până la această oră nu există suspiciuni că i s-ar fi întâmplat ceva, ipoteza ce se conturează fiind aceea că Mariana Niculache a ales să plece şi să se ascundă. Totodată, a fost solicitată darea în urmărire. Reamintim că poliţiştii din Nisipari, comuna Castelu, au fost sesizaţi în noaptea de miercuri spre joi (23 spre 24 aprilie) cu privire la dispariţia unei femei, Mariana Niculache. Soţul a fost cel ce a alertat poliţiştii, când a văzut că nu a mai revenit la domiciliu. În dimineaţa de miercuri, Mariana a plecat la muncă, a încasat mai mulţi bani ce trebuia să-i distribuie vârstnicilor din localitate, fiind vorba de pensii, dar la orele 13.00 a plecat de la serviciu, lăsându-şi poşeta şi telefonul mobil în birou. S-ar fi întâlnit cu un localnic, pe care l-a rugat să o lase la intrare în Medgidia, iar de atunci a dispărut fără urmă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614