REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Poştaşii declanşează grevă japoneză în toată ţara

Poştaşii declanşează grevă japoneză în toată ţara

Replica API 13 mai 2014 | 00:00 148

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştaşi din România (SLPR) vor declanşa, marţi, greva japoneză în toată ţara, urmând ca joi, de la ora 10,00, să aibă loc pichete la sediile oficiilor judeţene de poştă din toată ţara şi la sediul Companiei Naţionale Poşta Română din Bucureşti (CNPR), a declarat, luni, secretarul general adjunct al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Telecomunicaţii, Cristian Iancu. "Reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali s-au întâlnit, duminică, la sediul Guvernului, cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, şi cu ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, pentru a prezenta situaţia salariaţilor din Poşta Română şi principalele revendicări care vizează conducerea companiei. Din păcate, în urma acestei întâlniri, nu s-au găsit soluţii la problemele cu care ne confruntăm şi, de aceea, am decis să respectăm întocmai calendarul de proteste anunţat săptămâna trecută", a spus Cristian Iancu. Potrivit acestui calendar, în săptămâna 12 - 16 mai, se va desfăşura o amplă campanie de informare a populaţiei cu privire la motivele care au generat protestele poştaşilor. "În cazul în care autorităţile competente ale statului vor ignora solicitările sindicatului, din data de 19 mai, liderii de sindicat, împreună cu reprezentanţi din structurile de conducere, vor intra în greva foamei", a precizat Cristian Iancu, citată de economica.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367