REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Posturi scoase la concurs la IPJ Constanţa!

Posturi scoase la concurs la IPJ Constanţa!

Replica API 12 ianuarie 2018 | 00:00 410

Poliția Română a scos la concurs mai multe posturi, fiind vorba inclusiv de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța. ” Știm că în aceste zile meseria de polițist nu mai pare atât de tentantă. Ai auzit tot felul de lucruri îngrozitoare despre noi: un polițist pedofil prins cu greutate de colegii lui. Nu avem noi cum să-ți facem dovada, acum, că lucrurile nu sunt chiar așa, dar îți promitem că, și în acest caz, cei responsabili nu vor scăpa. Indiferent de ceea ce se spune despre noi în această perioadă, trebuie să știi că, din echipa Poliției Române fac parte oameni pentru care nu contează decât aflarea adevărului, care nu au liniște până nu dovedesc că, cei care au încălcat legea, sunt acolo unde le este locul, în spatele gratiilor.

Poate că nu suntem perfecți, poate că avem multe defecte, dar cu siguranță suntem profesioniști, iar rezultatele obținute vorbesc de la sine.

De aceea, înainte de a lua o hotărâre dacă să accesezi sau nu unul din posturile scoase la concurs, gândește –te și pune în balanță dacă munca de ani de zile a unor oameni excepționali poate fi ștearsă cu buretele de o persoană”, au transmis reprezentanții Poliției Române.

La malul mării se organizează concurs pentru ocuparea unui post în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanța – Serviciul Rutier – Compartimentul Implementarea informațiilor în bazele de date specifice poliției rutiere și proceduri specifice: ofiţer specialist III, poziţia 195. Concursul se organizează în sistem centralizat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile vacante pentru care se organizează concurs, se constituie comisii de recrutare.

Totodată, la Brigada Operațiuni Speciale Constanța sunt scoase la concurs 2 posturi vacante de ofiţer de poliție și 1 post vacant de agent de poliție. Mai exact, este vorba despre Serviciul Exploatare Tehnică: ofițer specialist principal I (cunoștințe generale în limba ebraică), prevăzut la poziţia 58 din statul de organizare; ofițer specialist principal II (cunoștințe generale în limba spaniolă), prevăzut la poziţia 59 din statul de organizare. Serviciul Exploatare Tehnică: agent principal (cunoștințe generale în limba turcă), prevăzut la poziţia 70 din statul de organizare.

Ajungem și la Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, unde sunt scoase la concurs posturile: agent III (operator calculator), poziţia 146, agent III (dactiloscop), poziţia 150, agent III (operator calculator), poziţia 146; agent III (dactiloscop), poziţia 150; (înscrierea se realizează pe cele 2 posturi).

Aici sunt necesare studii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat; să deţină diplomă/certificat/atestat de absolvire al unui program de formare profesională în domeniul calculatoare şi tehnologia informaţiei sau informatică (cu excepţia celor care au absolvit studii liceale cu diplomă de bacalaureat, filiera teoretică, profil real, specializarea: matematică – informatică sau informatică). Precizăm că posturile sunt cu încadrare directă, dar sunt și pentru încadrare din sursa externă.

Liliana CHIRU

Detalii aici: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs&page=1

Citește și: https://www.replicaonline.ro/ipj-constanta-angajeaza-din-sursa-externa-341717/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367