REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Potrivit lui Moga, Făgădău "are stofă" de ministru

Potrivit lui Moga, Făgădău "are stofă" de ministru

Replica API 28 decembrie 2011 | 00:00 131

Constanţa are persoane apte să ocupe funcţii de miniştri în viitorul guvern, este de părere senatorul PSD Nicolae Moga. Acesta nu-şi face socoteli pentru un viitor guvern USL, dar nici nu poate să "treacă cu vederea" faptul că are colegi care "au crescut frumos". Exprimarea nu îi aparţine senatorului, dar asta a dat el de înţeles în momentul în care a explicat, pe scurt, evoluţia actualului viceprimar al Constanţei, Decebal Făgădău: "A fost director la Complexul Muzeal, e viceprimar, a lucrat la proiecte. Are o experienţă, poate fi pus ministru". O eventuală nominalizare a lui Făgădău pe un fotoliu de ministru într-un eventual guvern USL (totul rămâne la stadiul de "dacă"...) nu ar fi o premieră din partea PSD Constanţa, în sensul că organizaţia social-democrată de la malul mării a mai propulsat un viceprimar la Palatul Victoria. Este vorba despre fostul viceprimar Nicolae Nemirschi, numit, la un moment dat, ministru al Mediului.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218