REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
8.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Poveste de Crăciun la Constanța: târgul sărbătorilor de iarnă se desfăşoară concomitent şi în parc şi în Galeria de Artă

Poveste de Crăciun la Constanța: târgul sărbătorilor de iarnă se desfăşoară concomitent şi în parc şi în Galeria de Artă

Replica API 3 decembrie 2019 | 00:00 275

Primăria Municipiului Constanța și Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” vă invită la o frumoasă „Poveste de Crăciun”. Evenimentul va avea loc între 05 și 24 decembrie 2019 în parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” și în Galeria de Artă de pe strada Ștefan cel Mare, nr.15 ( zona Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”) .

În parc, în căsuțele din lemn decorate festiv, constănțenii pot găsi produse românești, de la cozonaci, dulcețuri, plăcinte, brânzeturi până la mezelurile tradiționale care nu lipsesc de pe masa nici unui român în ziua de Crăciun. Tot de aici puteți achiziționa produse de artizanat și haine sau căciuli de blană.

În târgul indoor, din Galeria de Artă, cei interesați vor descoperi un magazin cu specific de Crăciun. Aici pot admira și cumpăra decorațiuni, articole vestimentare create de designerii constănțeni, bijuterii sau cărți pentru copii, dar și prăjituri, cafea sau produse gourmet. Tot aici, dacă doriți, puteti să participați, contra cost, la o ședință foto de Crăciun, iar în weekend, cei mici îl vor întâlni pe Moș Crăciun și-i vor putea transmite toate dorințele.

În cadrul târgului se va desfășura o campanie umanitară, sub sloganul „Împarte povestea ta de Crăciun”. La pavilionul de pensionari din parc, vizitatorii vor putea dona alimente neperisabile, jucării, precum și articole de îmbrăcăminte noi sau în stare foarte bună, care vor merge în Ajun de Crăciun la copiii și tinerii din centrele de plasament constănțene.

Și surprizele continuă. În fiecare weekend, parcul va răsuna de colinde, vor avea loc spectacole atât pentru cei mici cât și pentru cei mai mari, Moș Crăciun nu va lipsi nici el și îi va asigura încă o dată pe copii că nu îi va ocoli nici anul acesta.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Hai, updatati stirea. Marele targ anuntat cu surle si trambite s-a inchis. Am ajuns iar de rasul tarii, pentru a doua oara consecutiv. Cat credeati ca o sa mai mearga cu aceleasi 3 tarabe cu porumb fiert si acelas kurtos obosit. Trimiteti administratia la Sibiu, Timisoara si altele cu caietele in brate sa ia notite daca ei nu sunt in stare sa gandeasca mai mult de atat.
0
0
Astia au inceput targul de craciun din noiembrie. Bine ca nu au inceput din vara. Bisnitari si smenari
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369