REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Povestea romilor din Eforie a ajuns până în Australia: prefectul Bola a primit un fax de la un cetăţean "îngrijorat"

Povestea romilor din Eforie a ajuns până în Australia: prefectul Bola a primit un fax de la un cetăţean "îngrijorat"

Replica API 12 octombrie 2013 | 00:00 249

ONG-uri versus Primăria Eforie: CEDO ar putea da dreptate evacuaţilor, pentru că există precedentul

ONG-uri versus Primăria Eforie: CEDO ar putea da dreptate evacuaţilor, pentru că există precedentul

Situaţia celor 100 de ţigani evacuaţi de pe domeniul public din Eforie Sud este în atenţia întregii lumi! Prefectul judeţului Constanţa a primit, şi azi, o scrisoare din partea unui cetăţean străin, care s-a declarat "îngrijorat" de soarta romilor ale căror bordeie au fost demolate de primărie, întrucât erau construite ilegal.

Acţiunea de demolare a locuinţelor construite abuziv pe un teren al Primăriei Eforie a suscitat interesul organizaţiilor care combat discrimarea romilor, dar nu numai. La Prefectura Judeţului Constanţa au ajuns epistole din partea unor cetăţeni din Germania şi Franţa, care critic acţiunea Primăriei Eforie, deşi ea s-a derulat în condiţiile legilor din România. Chiar şi aşa, dacă se ajunge la CEDO cu problema evacuării, Primăria Eforie ar putea avea probleme: "Există o situaţie trasă la indigo, un cetăţean de etnie romă din Bulgaria, demolat de autorităţi şi evacuat, şi care a câştigat procesul cu statul şi a primit şi daune. Este un aspect pe care reprezentanţii organizaţiilor pentru drepturile minorităţii rome ni l-au adus la cunoştinţă", a declarat, pentru Replica, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola. "Conform unei directive europene, în cazul cetăţenilor care au buletine în localitatea unde a avut loc demolarea, autorităţile trebuie să le asigure spaţiu de locuit", a mai spus Bola. Referitor la ecoul acţiunii de demolare, Bola a precizat că în cursul zilei de sâmbătă, 12 octombrie, a primit un fax de la un cetăţean din oraşul Victoria, Australia, prin care i se aducea la cunoştinţă că respectivul este "îngrijorat de situaţia romilor de pe strada Agricolă, Eforie Sud".

Amintim că, la sfârşitul lunii septembrie, Primăria Eforie a demolat barăcile construite în Eforie Sud de romi, precizând că terenul este ocupat abuziv. După demolare, primăria a asigurat cazare romilor cu buletine de Eforie, prefectul Eugen Bola deplasându-se la faţa locului pentru a verifica dacă respectivii sunt cazaţi în condiţii bune. "Condiţiile sunt relativ bune, angajaţii primăriei lucrează în incinta clădirii unde au fost cazaţi romii- zugrăvesc, mai schimbă un robinet, fac ce e de făcut pentru a asigura condiţii bune", a spus Bola. "Imaginile prezentate la televiziuni nu sunt reale. Oamenii respectivi au primit ajutoare de la Crucea Roşie, au cu ce să se încalţe şi să se îmbrace. O doamnă, dintre cei demolaţi, care a apărut la tv spunând că nu este bine, are chiar şi rude în Eforie, care au locuinţe ", a mai spus Bola. Prefectul a mai precizat că, din discuţiile cu ONG-urile care se ocupă de romi, a reieşit că există fonduri pentru ca aceştia să fie ajutaţi, inclusiv bani din Norvegia, cu condiţia ca un investitor să deschidă o fabrică, la care să fie angajaţi romii evacuaţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367