rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Povestea tânărului abandonat lângă un tomberon care a ajuns milionar: Mi se spunea „copilul din gunoaie”

La 31 de ani, Freddie Figgers este milionar, după ce a patentat și vândut mai multe invenții în domeniul tehnologiei. Povestea lui a început însă lângă un tomberon, unde a fost abandonat la doar două zile de la naștere. „Nu lăsa împrejurările să decidă cine ești”, este sfatul lui, potrivit BBC.

Figgers a aflat adevărul despre originile lui când avea 8 ani. L-a întrebat pe tatăl său, Nathan, despre momentul nașterii sale – și nu a putut uita niciodată răspunsul primit.

„Mi-a spus: Uite, o să fiu direct, Fred. Mama ta biologică te-a aruncat, iar eu și Betty Mae (mama adoptivă, n.r.), nu am vrut să te luăm în asistență maternală și te-am adoptat, iar tu ești fiul meu”, își amintește el.

Freddie fusese găsit abandonat lângă un tomberon dintr-o zonă rurală din Florida. Se născuse abia de două zile.

„Când mi-a spus asta, m-am gândit că sunt un gunoi și m-am simțit nedorit. Dar el m-a apucat de umăr și mi-a spus:„ Ascultă, nu lăsa asta să te deranjeze vreodată””, adaugă el.

Nathan Figgers era muncitor, iar Betty Mae Figgers lucra la fermă. Locuiau în Quincy, o comunitate rurală cu aproximativ 8.000 de locuitori din nordul Floridei și aveau 50 de ani când s-a născut Freddie, în 1989.

Deja crescuseră mulți copii în asistență maternală, dar au decis să-l adopte pe Freddie când avea două zile. Freddie spune că i-au dat toată dragostea pe care și-o putea dori, dar alți copii din Quincy erau răi cu el.

„Copiii să mă hărțuiau și îmi spuneau „copilul din tomberon” sau „copilul din gunoaie”, „ești murdar”. Coboram din autobuzul școlar și uneori copiii mă aruncau într-un coș de gunoi și râdeau de mine,” spune Figgers.

Pentru tânărul inventator, părinții săi adoptivi au fost niște eroi.

„L-am văzut pe tatăl meu ajutând mereu oamenii, oprindu-se pe marginea drumului și ajutând străini, hrănind persoanele fără adăpost. M-au ajutat să devin ceea ce sunt”, spune el.

De altfel, lui Nathan i se datorează prima invenție profitabilă a tânărului. Când tatăl său adoptiv s-a îmbolnăvit de Alzheimer și a început să dispară de acasă, Figgers și-a folosit pasiunea pentru computere pentru a crea un dispozitiv de urmărire prin GPS plasat în talpa pantofilor. După ce Nathan a murit, tânărul a reușit să-și vândă invenția cu 2,2 milioane de dolari.

Tot după o experiențe personală, când o rudă a murit în urma unei come diabetice, Figgers a creat un glucometru care transmitea nivelurile glicemiei către o rudă apropiată, asfel încât familia să poată fi alertată și să poată chema o ambulanță. Avea 22 de ani. Pentru că în Florida rurală oamenii aveau probleme cu semnalul de telefon și foloseau încă internet prin dial-up, Figgeers și-a înființat propria companie de telecom, devenind cel mai tânăr proprietar din domeniu – și singurul afroamericn. A fost nevoie de 394 de solicitări pentru a obține licența.

Figgers s-a căsătorit în 2015 și are o fetiță. Întrebat ce sfat i-ar da, el a spus: „Nu renunța niciodată, indiferent câtă răceală îți arată lumea”. El spune că ar vrea ca fiica sa să aibă un impact pozitiv asupra fiecărui om pe care îl întâlnește, la fel cum a făcut tatăl său adoptiv, scrie digi24.ro

duminică, 6 iunie 2021665
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Ultima oră
28 iul 00:00Ultima orăStelian Ion: Se vor face angajări la nivelul Parchetului General, DNA, DIICOT. Criteriile de înscriere

Ministerul Justiţiei anunţă, miercuri, declanşarea procedurii de selecţie pentru ocuparea funcţiilor de conducere...25

28 iul 00:00Ultima orăPatru morţi, dintre care trei americani, în urma prăbuşirii unui avion, în Ucraina77
28 iul 00:00Ultima orăBianca Drăgușanu a spus adevărul despre Cristi Borcea. „Mi-a făcut avansuri!“69
28 iul 00:00Ultima orăTavi Colen, din nou în război cu Alin Oprea pentru Talisman! „Mi s-a părut infracțiune ce a făcut Alin!“

Tavi Colen nu uită și nu iartă! Solistul de la Talisman a redeschis războiul cu fostul coleg Alin Oprea, la 15 ani...49

28 iul 00:00Ultima orăCîţu: Sunt de acord cu o transparentizare a bacşişului, dar cu impozitarea am rezerve73
28 iul 00:00Ultima orăCriza microcipurilor a LOVIT în plin uzina Dacia: producția a scăzut cu ZECI de mii de mașini79
28 iul 19:30Ultima orăVIDEO. Ploile şi vântul puternic au făcut prăpăd în ţară: Un acoperiş s-a prăbuşit peste maşinile aflate în trafic

Ploile şi vântul puternic au făcut prăpăd în mai multe localități din Bihor, Bistriţa, Cluj şi Suceava....192

28 iul 19:22Ultima orăUn AMIRAL rus și-a OMORÂT soția și FIUL cu o TIGAIE după care și-a pus capăt zilelor230
28 iul 00:00Ultima orăCNCAV: 15.606 persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore88
28 iul 00:00Ultima orăFestivitate de absolvire și avansare în primul grad de ofițer, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” va organiza joi, 29 iulie, ora 9.00, festivitatea de absolvire a studenților...82

28 iul 00:00Ultima orăIncendii în județul Tulcea. Pompierii au intervenit73
28 iul 00:00Ultima orăArafat: Se vor aplica amenzi în cazul discotecilor şi barurilor dacă nu verifică dovada vaccinării anti-COVID237
Vremea
30.4°25.9° - 30.4° miercuri, 28 iulie 2021
ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 6.56 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/49252220274842
5/40182244401
joker32331482920
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 iul 00:00SportDavid Popovici s-a calificat la Tokyo 2020 în semifinalele de 100 m liber, proba lui favorită

David Popovici a concurat marţi la Tokyo 2020 în serii la 100 m liber, proba lui „de semnătură” și s-a...476

28 iul 00:00SportJO 2020: Programul finalelor de miercuri 28 iulie la Tokyo

...287

28 iul 00:00SportJO 2020 - Tenis: „Prea multă presiune“, a afirmat Naomi Osaka după eliminarea de la Tokyo

Japoneza Naomi Osaka, eliminată în optimile de finală ale turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la...362

28 iul 00:00SportJO 2020: Medalie de aur în valoare de 655.000 dolari pentru Hidilyn Diaz, prima campioană olimpică a Filipinelor

Viaţa se va schimba total pentru halterofila Hidilyn Diaz, devenită luni prima sportivă din Filipine care cucereşte...464

Local
28 iul 21:41LocalCOMPONENTE AUTO CONTRAFĂCUTE, RIDICATE de POLIȚIȘTI

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, 32 de grile-bară design, mărfuri...497

28 iul 21:41LocalAventura „LUDIS Fest” continuă în parcurile din Constanța

Festivalul mișcării ajunge vineri, 30 iulie, în Parcul Tomis 2. Începând cu ora 16:00, puteți experimenta noua...336

28 iul 21:42LocalMai mulți elevi din Constanța participă la programul de vară ”Hai la facultate”

1147

28 iul 01:13LocalAccident rutier în Cumpăna. Un PIETON a fost RĂNIT

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 27 iulie a.c., în localitatea Cumpăna, pe...495

28 iul 00:12LocalRestricțiile ar putea fi reintroduse, din cauza creșterii numărului de noi cazuri

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat marţi că măsurile adoptate de la 1 august au legătură cu...746

28 iul 21:43LocalNoi locuri de PARCARE, disponibile în zona Dacia

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de amenajare a trei parcări...654

28 iul 00:24LocalPrins BEAT la VOLAN, pe drumurile din județ

La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un...672

28 iul 21:42LocalPolițiștii și jandarmii, RAZII în stațiunea MAMAIA

În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru descurajarea faptelor...585

28 iul 21:42LocalBărbat din Mangalia, condamnat pentru trafic de droguri!

715

Politică
28 iul 14:01PoliticăAUR îi ”SPRIJINĂ” pe ELEVI, dar îi HUIDUIE pe TINERI

Membrii AUR sunt peste tot. Unde văd o mică adunare, hop și ei să protesteze pentru „dulcea lor țară”....961

28 iul 23:24PoliticăKlaus Iohannis: ”Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului”

Președintele Klaus Iohannis a salutat decizia prin care situl Roșia Montană a fost acceptat pe lista Patrimoniului...287

28 iul 23:23PoliticăClaudiu Năsui anunță eliminarea unor sinecuri: 19 ani au luat banii degeaba și luau salarii colosale

1001

Interviuri
24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...1852

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11215

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

1408

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2154

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

De aproximativ opt luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean, vicepreședintele USR, Petre Enciu a...2633

24 iun 23:15InterviuriANTONIADIS: Ai fost la PUTERE și acum spui că NU e nimic bine... mie mi-ar fi RUȘINE. VIDEO

3454

Monden
28 iul 00:00MondenUn serial Pokemon live-action, pregătit de Netflix

Un serial Pokemon live-action, asemănător filmului „Detective Pikachu”, este pregătit de Netflix, potrivit unor...154

28 iul 00:00MondenCatherine Zeta-Jones, Sean Connery, Meg Ryan, Tom Hanks şi Brad Pitt, în august la TNT

Catherine Zeta-Jones, Sean Connery, Meg Ryan, Tom Hanks şi Brad Pitt sunt protagoniştii filmelor de acţiune şi...213

28 iul 00:00MondenGary Rossington, chitaristul trupei Lynyrd Skynyrd, operat pe cord

138

28 iul 00:00MondenJennifer Lopez a sărbătorit 52 de ani la bordul unui iaht, alături de actorul Ben Affleck

Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez a sărbătorit, sâmbătă, 52 de ani la bordul unui iaht, distribuind pe...312

28 iul 00:00MondenAl doilea album al rapperului Pop Smoke apărut postum, în fruntea Billboard 200

„Faith”, al doilea album al rapperului Pop Smoke apărut postum, o colecţie de colaborări cu nume importante din...169

28 iul 00:00MondenSpotify va avea un flux cu noutăţi legate de artiştii preferaţi

146

Mapamond
28 iul 00:00MapamondCoronavirus: Israelul va folosi localizarea prin GPS pentru a verifica respectarea carantinei

Israelul va folosi mesaje text şi localizarea prin GPS pentru a verifica dacă persoanele care se întorc din ţările...145

28 iul 00:00MapamondCoronavirus: Danemarca va asigura o a treia doză celor inoculaţi cu vaccinuri diferite împotriva COVID-19

Persoanele inoculate cu două vaccinuri diferite împotriva COVID-19 vor primi o a treia doză în Danemarca, relatează...156

28 iul 00:00MapamondGuvernul britanic încearcă să excludă China din proiectele sale nucleare

135

Sănătate
28 iul 00:00SănătateAflă ce regim de slăbire ți se potrivește

Totul ar trebui să fie mult mai simplu astăzi când avem atât de multe surse de informare la îndemână. Însă...196

28 iul 00:00SănătateCe îngheţată să mănânci ca să nu te îngraşi

Îngheţata este pretutindeni desertul vedetă al sezonului estival, fiind la mare căutare mai ales când canicula...218

28 iul 01:49SănătateLeucoreea: de ce apare și de câte feluri este

183

28 iul 00:00SănătateObezitatea ar putea fi tratată cu un medicament experimental

Un studiu de fază 1, publicat în jurnalul științific The Lancet, sugerează că o combinație de medicamente ar...188

28 iul 00:00SănătateTotul despre schinduf sau fân grecesc: remedii, beneficii și contraindicații

Schinduful mai este numit și "fân grecesc" și este o plantă ce are numeroase beneficii pentru sănătate. Frunzele...155

28 iul 00:00SănătateRegimul alimentar la copiii cu vărsături

Vărsăturile și diareea sunt frecvente la bebeluși și copii mici. În majoritatea cazurilor, nu durează mai mult de...133

28 iul 00:00SănătateDieta DASH, reguli și beneficii pentru inimă

Dieta DASH îți permite să mănânci de toate, în timp ce slăbești treptat. Concepută inițial pentru...171

28 iul 00:00SănătateEpidemie de Norovirus la Râşnov. Peste 140 de persoane s-au prezentat la medic

O epidemie de Norovirus este în evoluţie în oraşul Râşnov, peste 140 de persoane prezentându-se la medic pentru...217

28 iul 01:40SănătateCoronavirus: 13 persoane internate, diagnosticate cu tulpina Delta, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași

141

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT