REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

”POVESTEA” unui individ care a pus în PERICOL cetățenii din CERNAVODĂ încă din 2005!

”POVESTEA” unui individ care a pus în PERICOL cetățenii din CERNAVODĂ încă din 2005!

Replica API 1 iunie 2020 | 00:00 6105

Un bărbat din Cernavodă a ajuns la închisoare, fiind acum condamnat la 2 ani de închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. Este vorba de Paul Cazacu, în vârstă de 31 de ani, care a fost prins la volan, fără permis, în decurs de câteva zile. Menționăm că acesta este cunoscut cu antecedente penale, suferind multiple condamnări, inclusive pentru infracțiuni la regimul rutier, încă din 2005.

”Polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă, la data de 28 mai a.c., au identificat un bărbat, de 31 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis”, potrivit oamenilor legii.

Prins la volan, fără carnet, în repetate rânduri

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În esență, prin actul de sesizare a instanței, procurorul a reținut faptul că, la data de 4.06.2018, în jurul orei 20.30, inculpatul a condus un autoturism marca Dacia Logan, în Cernavodă, iar la data de 9.06.2018 a condus același autoturism, fără a poseda permis de conducere valabil pentru nici o categorie de autovehicule.

Condamnări multiple

Totodată,circumstanțele personale nu i-au fost favorabile inculpatului . Potrivit cazierului judiciar, în perioada anilor 2009-201 5 , acesta a suferit multiple condamnări definitive, pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dar și contra patrimoniului (ultima condamnare fiind de 2 ani închisoare, executată în regim de detenție, în baza sentinței penale nr. 654/05.03.2015 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 23.03.2015 ).

Liliana IONIŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta este ori o cioara ori un machedon idiot.
1
1
Stau cu masinile parcate in giratoriu, unul dintre ei nu are nici permis, nu ii mai verifica nimeni. Va focusati atentia unde nu trebuie
3
1
ciorile dau spaga la politie ca sa ii lase in pace
4
1
Poate curvoaicelw de la orimarie
6
6
este cumva curvoiul de geta un tarancoi imputit cu 2 clase aciuata din fundul Ostrovului , care se incalica cu musulmanul , de la spital ?daia a gonit-o barbasu pe aceasta tiganca zis romanizata de acasa si acum doarme clandestin in internatul liceului prin bunavointa administratorului de 75 ani ,pensionar cu conditia ca el sa-i dea limbi ca atat mai poate ! plata cazarii o face ,, politia romana ,, .
7
1
eu am carnet de 2 clase am condus si fara el si sunt tare in constructii vand o casa din pamant ceva beton si am banii de ma descurc fara munca nici un pic , am si gagica tanara acum !
9
1
Avem plan la amenzi.
7
2
papagal care nu sponsorizeaza garda cum il luati la bulau.Dar pe rechinii care isi construiesc vile se sparg in limuzine de sute de mii de euro fara o zi de munca cum nu ii gasiti?.Piron Madalin isi schimba acoperisul la vila nu ii mai place culoarea nu se asorteaza cu stalpii de la gard.Exista o explicatie ??? spaga,sponsorizarile de la proxeneti si interlopi fac viata frumoasa a sistemului care ne conduce...Cum justifica averile ???
17
2
A fost sefu sambata la liceu si ma linistit ma cam dor falcile dar sunt bine
8
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108