Poveştile bunicilor constănţeni, la 50 de ani de căsătorie: iubiri înfiripate în tren, la horă, în sat, sau la malul mării

File de poveste

Un ofiţer ce întâlneşte o domnişoară în tren, o tânără vecină află că vecinul s-a mutat la oraş şi îi cere să o ajute cu un loc de muncă, o horă în sat şi fluturi în stomac, o declaraţie de dragoste şi un trup svelt, acestea sunt poveştile de viaţă ale bunicilor noştri, ce ne alcătuiesc trecutul şi ne formează ca oameni. Vârstnici care au aniversat 50 de ani de căsătorie au ales să ne dezvăluie fragmente din timpuri apuse, când totul era simplu, frumos, pur şi trainic. Poveşti ale vârstnicilor constănţeni, bune de a ne strânge inima ca într-o rugăciune: se poate să redevenim mai buni.

Poveştile bunicilor noştri pot fi pansamente pentru suflet, trebuie doar să ne facem răgaz pentru a ne desprinde de cotidianul alert. Părăsind asfaltul brăzdat de picurii de ploaie, sunetul zgomotos al autoturismelor şi feţele posomorâte şi grăbite ale oamenilor ce ne înconjoară, ne refugiem în trecut, unde totul era mult mai simplu şi, din câte se pare, mult mai trainic. Chiar dacă timpurile în care trăim nu sunt tocmai uşoare pentru vârstnicii noştri, pensiile sunt mici şi medicamentele scumpe, există ceva ce le descreţeşte frunţile: amintirile! În cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, primarul Radu Mazăre a premiat octogenarii şi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, iar cu acest prilej cotidianul "Replica" a avut deosebita plăcere să ia parte la adevărate file de istorie. Lumina din ochii bătrânilor s-a reaprins, aruncând raze peste chipurile brăzdate de timpul nemilos. Pentru câteva minute, interlocutorii noştri au ales să se desprindă de probleme şi să ne relateze momente din viaţa lor, din tinereţe. Odată ce cuvintele au început să fie înşiruite, am dat peste alte peisaje şi trăiri, simplitate şi puritate. Stând retras pe scaune, un cuplu îşi aştepta frumos rândul, putând fi confundat, fără doar şi poate, cu un cuplu de bunici de poveste, poposind pe prispa casei. Au fost vecini şi flacăra iubirii s-a aprins într-o clipă. De atunci au trecut nu mai puţin de 50 de ani. "Am 50 de ani de căsnicie şi vreo câteva luni. Ne-am căsătorit un pic mai devreme, pe 1 septembrie, şi am scos actele mai încolo, pe 25 februarie. Soţia mea îmi era vecină, stătea la trei case mai încolo. Eu am venit în Constanţa, că munceam aici şi ea a venit la mine, pentru că ne cunoşteam, să-şi ia şi ea serviciu şi a rămas la mine definitiv, ne-am căsătorit. De la ţară suntem amândoi. Asta fost tot", a declarat Florea Ciucu, căsătorit cu Floarea, deci şi numele păreau a fi predestinate. O altă poveste se arată la fel de simplă, rapidă şi trainică. Pe premisa: te-am văzut, te-am plăcut, te-am luat, se află cuplul Moga. "Avem 50 de ani de căsătorie, împliniţi pe 15 martie. Cum ne-am cunoscut..., păi a fost destul de simplu: m-a văzut, m-a plăcut, am văzut-o, mi-a plăcut şi ne-am căsătorit după trei luni. Noi suntem din judeţ, din Saraiu, dar lucrez de la terminarea şcolii profesionale în Port, 42 de ani am lucrat. Am făcut nuntă şi am rămas împreună de atunci, cu bune şi cu rele", a spus Valeriu Moga, în vârstă de 75 de ani, căsătorit cu Silvia Moga. Precum vinul, care nu are termen de valabilitate, dimpotrivă am putea spune, cu cât e mai vechi, cu atât mai valoros, aşa este şi cuplul Matache. Declaraţii de dragoste, fiori ai iubirii ce străbăteau şira spinării sunt elementele ce au clădit căsnicia de faţă. Însă, cu un simţ al umorului excelent, doamna a ţinut să precizeze că a contat şi funcţia soţului: inginer, mândria ţării! "Avem 60 de ani de căsnicie şi uitaţi cum consoarta este lângă mine şi acum. Am fost repartizat în comună, pe vremuri se făcea, când absolveai o şcoală tehnică, te repartiza şi m-a repartizat în Constanţa. Am găsit-o pe dânsa, tinerică, frumuşică, avea 17 ani şi 8 luni. Atunci, fiind frumuşică, am zis..., domnule, mi se potriveşte să-mi fie consoartă. I-am făcut o declaraţie de dragoste extraordinară, că am rămas împreună până în prezent", a explicat Gheorghe Matache, de 80 de ani. Povestea este confirmată şi de către soţie, dar care a adăugat că a fost impresionată şi de faptul că tânărul ce îi făcea curte era inginer. "Da, aşa este, mi-a făcut declaraţie de dragoste frumoasă dar... lucra şi ca inginer în agricultură, repartizat aici, de la ţară", a adăugat Maria Matache, de 75 de ani.

Dragoste la prima vedere, în tren: un ofiţer şi o domnişoară, după 60 de ani

Pe atunci nu se ţinea cont de bani sau studii - sunt cuvintele de start ale soţilor Trandafir. "Avem 50 de ani de căsătorie şi cinci luni. Ne-am cunoscut când eram copii, când munceam la CAP. Eu am 69 de ani, soţul are 73. Aveam vreo 17 ani şi la 18 m-am căsătorit, iar la 19 ani am avut primul copil, care are acum 50 de ani. Însă, ca un făcut, după 15 ani am mai avut un copil, o fetiţă care acum are 35 de ani. Cucerire... nu era aşa pe vremuri. Ne uitam care era mai frumos, care dansa mai bine şi asta era. Te duceai la bal, la serată şi acolo găseai, nu era ca acum să te iei după bani, studii, carieră. Aveai studii sau nu aveai, te luai", a spus Ioana Trandafir, din Gârliciu, căsătorită cu Ion Trandafir. Spre final am ales un exemplu bun de luat aminte. 60 de ani de căsătorie, iar respectul încă este prezent la datorie! S-au cunoscut în tren, o iubire înfiripată între un ofiţer şi o domnişoară aflată în drum spre casă, dragoste la prima vedere. "Eram foarte tineri, aveam 20 de ani. Soţul venea de la un curs de comandant din Făgăraş, iar eu veneam de la Slatina, de la neamuri, de la sora lui tata. Eu sunt din Argeş, din Costeşti, iar soţul de la Râmnicu Vâlcea. Ne-am cunoscut în tren. Erau doi ofiţeri care stăteau într-un compartiment, eu nu găseam loc şi am intrat acolo şi aşa ne-am cunoscut. Am intrat în vorbă cu ei, m-au întrebat: unde mergeţi, domnişoară? Credeau că merg la şcoală, le-am spus că mă duc acasă. Pe 12 mai ne-am cunoscut, iar în iulie a venit la noi, în concediu. Ne-am logodit pe 2 august, iar pe 27 septembrie am avut nunta. Soţul lucra la Mangalia, ofiţer şi aşa ne-am mutat aici. A fost dragoste la prima vedere. La 21 de ani am avut prima fetiţă, iar la 23 am avut-o pe a doua. Ofiţerii, pe atunci, nu prea îşi lăsau soţiile la treabă, la muncă. Am stat acasă, m-am ocupat de copii, de gospodărie, părinţii erau departe... Am stat trei luni în Mangalia, după care am venit în Constanţa. Uitaţi aşa facem 60 de ani de căsătorie, anul acesta, în septembrie. Să ia un exemplu şi tineretul din ziua de astăzi, şi cu bune şi cu rele, dacă îţi doreşti, se poate. El era plecat toată ziua, că aşa era armata, am crescut fetele mai mult singură. De acum suntem bunici şi chiar străbunici. Se poate", a relatat Zoiţa Dumitrescu, de 80 de ani, căsătorită cu Ion Dumitrescu. Sunt reale, sunt istorisiri ce alcătuiesc istoria, ce ne creionează trecutul şi ne formează pe noi, ca oameni. Din când în când, o pauză de a ne asculta bunicii, este mai mult decât un elixir pentru suflet. Nu trebuie să uităm: au fost tineri, vom fi bătrâni!

Liliana CHIRU