REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Prahova: Aproximativ 5.000 de turişti pe pârtiile de pe Valea Prahovei şi instalaţii pe cablu oprite din cauza vântului

Prahova: Aproximativ 5.000 de turişti pe pârtiile de pe Valea Prahovei şi instalaţii pe cablu oprite din cauza vântului

Replica API 3 februarie 2013 | 00:00 188

Aproximativ 5.000 de turişti se află, sâmbătă după-amiază, pe pârtiile din staţiunile prahovene Sinaia, Buşteni şi Azuga, unde unele instalaţii de transport pe cablu au fost oprite pe parcursul întregii zile din cauza rafalelor puternice de vânt.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, toate instalaţiile pe cablu care deservesc pârtiile de mare înălţime din această staţiune au fost oprite sâmbătă, din cauza vântului care bate cu putere şi transportă zăpada.

Astfel, în această staţiune a fost deschisă doar Pârtia Nouă, deservită de telegondolă, care are un strat de zăpadă de peste o jumătate de metru şi unde se află aproximativ o mie de turişti care practică sporturi de iarnă.

Administratorul pârtiei Kalinderu din Buşteni, Ion Vasilescu, a declarat, pentru AGERPRES, că pe cele două pârtii din această staţiune se află peste 2.000 de turişti, stratul de zăpadă având aproximativ 40 de centimetri.

De asemenea, mulţi turişti se află şi în Fun Park-ul de la baza pârtiei Kalinderu. Şi la Azuga au fost probleme cu funcţionarea instalaţiilor pe cablu din cauza vântului puternic. Administratorul domeniului schiabil din staţiune, Vasile Richea, a declarat, pentru AGERPRES, că telegondola a fost oprită pe parcursul zilei de sâmbătă din cauza vântului care a bătut în rafale de peste 100 km/oră pe creasta alpină.

Astfel, au funcţionat teleschiurile şi banda rulantă, iar pe cele două pârtii, Cazacu şi Sorica, se află aproximativ 2.000 de turişti, stratul de zăpadă menţinându-se între 40 şi 80 de centimetri.

sursa: Agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614