REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
24° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Precizări ale Primăriei Constanţa privind tichetele valorice pentru pensionari

Precizări ale Primăriei Constanţa privind tichetele valorice pentru pensionari

Replica API 26 februarie 2016 | 00:07 542

Primăria Municipiului Constanţa anunţă aprobarea Programului “RESPECT”, destinat constănţenilor aflaţi în nevoie.

Programul constă în acordarea de tichete valorice în opt tranşe, în cursul anului 2016. Pentru fiecare tranşă vor fi acordate câte patru tichete valorice a câte 10 lei fiecare.

Pot beneficia de Programul “RESPECT” constănţenii care se încadrează într-una din următoarele categorii:

au pensii, indemnizaţii sau venituri lunare cumulate care nu depăşesc suma de 1000 de lei;

nu au niciun venit şi împlinesc în anul 2016 cel puţin vârsta de 60 de ani;

au grad de handicap grav sau accentuat;

beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;

au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soţul sau soţia reprezentantului legal.

Înscrierea în Programul “RESPECT” se face pe baza următoarelor documente:

-cerere tip;

-buletin sau carte de identitate valabile, care poartă menţiunea “conform cu originalul”;

-documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz.

Cererea tip se găseşte începând cu data de 26.02.2016 pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa, la Cluburile pentru pensionari, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, precum şi la agenţiile Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa,

Cererea completată se depune în perioada 01-20 martie 2016, între orele 09.00-20.00, la Cluburile pentru pensionari.

Cluburile pentru pensionari sunt situate în următoarele locaţii:

1. str. Duiliu Zamfirescu nr. 4;

2. Complex Tomis III (Piaţa Veche;)

3. str. Cişmelei nr. 16 (Tic Tac);

4. str. Badea Cârţan nr. 20, bl. BC7;

5. bd. Tomis nr. 211, bl. TS6B (Tomis II);

6. str. Eliberarii nr. 8, bl. I;

7. str. Dezrobirii nr. 123, bl. IS3;

8. bd. Alexandru Lăpuşneanu nr. 66, bl LE9 (Casa de Cultură);

9. str. Aurora nr. 2, bl. PF1 (Far);

10. şoseaua Mangaliei nr. 86A;

11. str. Egretei nr. 2 (CET).

Precizări:

-Distribuirea tichetelor valorice se va face la domiciliul, reşedinţa sau adresa de corespondenţă comunicată de beneficiar pe baza prezentării buletinului sau cărţii de identitate.

-Tichetele valorice vor fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente.

- Tichetele valorice nu pot fi folosite pentru achiziţionarea de ţigări sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformare în bani.

-Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reşedinţă, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Primăriei Municipiului Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369