REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Precizări DNA: Perchezițiile de la Guvern vizează fapte de corupţie din iulie 2017

Precizări DNA: Perchezițiile de la Guvern vizează fapte de corupţie din iulie 2017

Replica API 2 august 2017 | 00:42 502

DNA a anunţat că luni, între orele 15:00-19.00, au avut loc percheziţii în cinci puncte din Bucureşti, inclusiv la sediul unei instituţii publice, răspunsul fiind transmis în urma unei solicitări a News.ro de a oferi precizari în legătură cu acţiunea care a avut loc la Guvern şi în urma căreia, conform unor surse, au fost ridicate documente. Surse juridicare au declarat pentru News.ro că instituţia vizată este Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi că este vorba despre angajări în posturi publice.

„Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 - 19.00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București. Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, informează DNA într-un comunicat de presă.

Ieri, procurorii au ridicat mai multe documente și au stat de vorbă cu angajații Secretariatului General al Guvernului. În prezent, SGG este condus de Mihai Busuioc, numit în această funcție de fostul premier Sorin Grindeanu, schimbat tot de el din funcție și numit înapoi de actualul premier, Mihai Tudose, scrie digi24.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa mor de nu v-a facut manipularea astora creierul muci. Sa nu-ti sufli nasul. Ca pierzi si reflexul de a manca, manca-mi-ai pula de bou!
0
3
muie de la americani , asta veti lua !!!
0
3
Felicitari DNA! Din suflet va rugam sa comtinuati in a lovi aceste trupe de comando care nu fac altceva ,decat jocul vecinului de la rasarit pri slabirea statului la toate nivelurile.Si noul val de pensionari din MAI -MAPn faca parte din acelasi joc.
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614