REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Prefectul Bola: "Toată lumea a curtat-o pe Flaminia mai ceva ca fata împăratului. În februarie, e înapoi la Mangalia"

Prefectul Bola: "Toată lumea a curtat-o pe Flaminia mai ceva ca fata împăratului. În februarie, e înapoi la Mangalia"

Replica API 7 ianuarie 2014 | 00:00 227

Nava care ne vine din nou pe cap!

Nava care ne vine din nou pe cap!

Povestea navei Flaminia, bomba "cu ceas" care a alarmat întreaga ţară, se pregăteşte de episodul doi: va reveni în România în cel mai scurt timp. De data aceasta, însă, autorităţile îndeamnă la calm, întrucât va sosi la Mangalia gata decontaminată, pregătită să fie "şlefuită" în Şantierul Naval Daewoo.

Instituţia Prefectului urmăreşte starea navei germane MSC Flaminia şi anunţă că, după îndelungi dezbateri şi tergiversări în privinţa destinaţiei navei pentru decontaminare, a ajuns în Danemarca şi va reveni în România la începutul lunii februarie a acestui an. Prefectul Eugen Bola invocă implicarea de tip "trup şi suflet" din partea tuturor părţilor implicate, întrucât este vorba de milioane de dolari şi o mulţime de produse industriale româneşti. În stilul caracteristic, Bola a relatat pentru "Replica" de Constanţa situaţia actuală a navei Flaminia: "Nava e într-un port în Danemarca, la danezii care fac ce au de făcut, adică decontaminează nava, cu un preţ foarte bun. Toată lumea e fericită, nu aşa cum a spus presa din România. Pentru preţul corect, cred că băgau Flaminia şi în sufragerie. Danezii lucrează, cei de la şantierul naval din Mangalia o aşteaptă decontaminată şi gata de tăiere, cam 30 la sută din corpul navei, iar partea din mijloc, care a fost afectată de acel incendiu devastator, se taie cu totul şi se scoate, urmând a fi introduse blocsecţiile la care lucrează şantierul de mai multe luni. Nava va veni decontaminată la Mangalia şi vor începe, imediat, reparaţiile. Există şi acolo un termen, trebuie să ţină seama de el şi cei de la Mangalia. E foarte bine să vină nava, pentru că vorbim aici de foarte multe milioane de dolari, de tabla care este luată de la Galaţi, de cabluri, de ţevi, este o lucrare foarte serioasă. Dovadă că cei de la Mangalia au şi capacitatea tehnică, organizatorică, dar şi, foarte important, specialişti români, capabili să execute o asemenea lucrare. Este o mândrie, sigur, că au cu ce. Au specialişti foarte buni şi vor face dovada profesionalismului cu o asemenea lucrare de anvergură", a declarat Bola. Întrebat despre partea financiară a "chestiunii" Flaminia, Bola s-a arătat complet neştiutor, dar recomandă linişte, pentru că "toată lumea o iubeşte pe Flaminia": "Nu ştiu suma exactă, milioanele le-au luat danezii. Vă daţi seama, nimeni nu lucrează acolo pro-bono şi preţul este cel mai mic. Şi nemţii şi toată lumea vroia Flaminia. Era curtată mai ceva ca fata împăratului, dar cu preţul cel mai mic, s-au orientat armatorul şi asiguratorul la danezi", a mai precizat, pentru "Replica", prefectul Eugen Bola. În prezent, nava Flaminia se află în plin proces de decontaminare. Potrivit societăţii NordGroup, responsabilă de operaţiune, nava va fi gata de plecare spre România la sfârşitul acestei luni sau la începutul lunii februarie, după cum a confirmat şi Bola, pentru Replica: "Flaminia a fost în două porturi, în Vigero şi în Aarhus. 240 de containere au fost descărcate de pe navă şi, cei de acolo, spun că vor descărca restul cargoului luna aceasta şi vor decontamina, evident, iar cei care lucrează acolo se numeşte NordGroup, aceasta este societatea. Aşadar, societatea are de decontaminat, de neutralizat, 25.000 de tone de deşeuri şi 350 de tone de apă, care trebuie să fie pompată din navă, iar nămolul va fi distrus la Nyborg, la o temperatură de 1.100 de grade. Potrivit celor de la NordGroup, nava trebuie să revină în România, pentru reparaţii. Deci, în februarie, cred că se întoarce nava. Şi cei de acolo au avut Crăciun, perioade de sărbători, nu cred că a lucrat cineva prin Danemarca. Şi acolo se mai consumă, de sărbători, aşa că... Dar, în februarie, eu sunt convins că nava va veni la reparaţii, la Mangalia", a încheiat Bola.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614