REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Prefectul COȘA: Pelerinajul de Sf. Andrei va fi PERMIS, dar cu mai multe REGULI!

Prefectul COȘA: Pelerinajul de Sf. Andrei va fi PERMIS, dar cu mai multe REGULI!

Replica API 26 noiembrie 2021 | 00:00 1383

„Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este un moment de mare importanță pentru noi, întreaga comunitate de credincioși din țară, cu precădere pentru cei din Dobrogea. Pelerinajul la mănăstirea aflată în zona Ion Corvin va fi permis, conform legislației actuale, dar cu respectarea mai multor reguli, gândite de autorități special pentru protecția sanitară a fiecărui participant”, a transmis prefectul Constanței, Silviu Iulian Coșa.

Silviu Coșa

Astfel, purtarea măștii este obligatorie pe tot parcursul pelerinajului, personalul de cult se va asigura că este păstrată o distanță de cel puțin 2 metri între participanți și va realiza un triaj observațional (cine prezintă semne, cum ar fi tuse, strănut, rinoree nu va avea acces). Totodată, aceștia vor trebui să dezinfecteze periodic toate obiectele și suprafețele frecvent atinse. Toate aceste măsuri preventive sunt cuprinse în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 685/939/2021 privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase.

”Participanții pot proveni și din afara localității în care va avea loc pelerinajul, dar nu pot ajunge acolo folosind transporturi organizate sau curse ocazionale, conform art. 4, pct. 3 din anexa 3 a HG 1183/2021. Așadar, nimeni nu poate interzice dreptul la credință, autoritățile doar facilitează desfășurarea unui eveniment religios, cu respectarea unor norme pe care, personal, le consider de bun simț. Fac apel la conștiința tuturor enoriașilor. Același lucru îl așteptăm și de la personalul de cult, care va beneficia de sprijinul și ghidarea forțelor MAI”, a mai spus prefectul.

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cum sa nu vina cu autocarele,cand oamenii au platit,si suht vaccinati...jeg de prefect.
3
0
Incidenta in municipiu a scazut sub 3 la suta. De ce nu se elimina restrictiile? O sa vina si vremea cand o sa dati explicatii...supermanilor
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367