rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 1 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Prefectul COȘA: Trebuie să fim PRECAUȚI, astfel încât deschiderea sezonului ESTIVAL să nu se transforme într-un fiasco. Video

Prefectul județul Constanța, Silviu Coșa, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, acolo unde au fost aduse în atenția opiniei publice mai multe subiecte de interes pentru cetățeni. Cum vom întâmpina minivacanța de 1 Mai, sezonul estival, ne așteaptă carantina? Răspunsurile le puteți afla în materialul de mai jos.

Incidența e în scădere

”Trendul de scădere se manifestă și la nivel de municipiu, dar și la nivel de județ, și apreciem că el va continua în următoarele zile. Asta demonstrează viabilitatea și eficiența ultimului set de măsuri adoptate, cu toate nemulțumirile pe care ele le-au generat. Pe lângă această scădere a ratei de incidență și a numărului de infectări, trebuie să luăm în considerare și faptul că, atât în cazul municipiului Constanța, cât și în cazul altor localități din județ, a cărora incidență s-a plasat în jurul cifrei de 6/1000, s-a reușit evitarea instituirii carantinei datorită acestui set de măsuri. În ceea ce privește municipiul Constanța, datorită numărului mare de locuitori, există o inerție mai mare în ceea ce privește creștea, cât și în ceea ce privește scăderea ratei de incidență. Având în vedere modul în care aceasta s-a manifestat de la începutul anului și până în prezent, apreciem că nu este necesară o situație în care să discutăm despre carantinarea municipiului. Nu există nicio premisă, trendul este unul corect, sper să ajungem și sub 4/1000, iar magazinele să fie deschise, în weekend, și după 18.00, dar depinde de fiecare dintre noi acest lucru”, a spus Silviu Coșa.

Discuții despre Sărbătorile Pascale și despre sezonul estival

”Cu ocazia vizitei ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor de ordine și siguranță publică, s-au luat în calcul factorii de risc aferenți unor astfel de perioade, fluxul foarte mare de turiști, îngreunarea traficului, toate fiind grevate și de necesitatea unor condiții restrictive generate de pandemie. Toate elementele sunt luate în calcul, organele de siguranță și ordine publică sunt pregătite să intervină pentru respectarea și păstrarea condițiilor. Sezonul estival este încă foarte departe din punct de vedere al evoluției pandemiei și este destul de dificil de apreciat ceea ce se va întâmpla. Din acest punct de vedere, perioada sărbătorilor pascale - 1 Mai, va fi o perioadă de test pentru a vedea cum evoluează lucrurile și cât de mult poate fi ținută sub control răspândirea virusului în condițiile unui aflux ridicat de turiști și deschiderea unităților de alimentație publică. După cum a anunțat și domnul prim-ministru, se constituie un Comitet Interministerial care va avea la dispoziție suficiente informații pentru următoarele două luni, astfel încât să decidă modalitatea care este optimă pentru a fi tratat sezonul estival. Așteptăm concluziile acestui comitet pentru a vedea ce alte măsuri de relaxare s-ar putea induce”, a spus Coșa.

Vaccinarea la Constanța:

”Vaccinarea continuă să avanseze într-un ritm de aproximativ 3.000 de persoane pe zi, am depășit cifra de 100.000 de persoane vaccinate, din care aproape 50.000 au trecut și de rapel. La sfârșitul lunii, procesul de vaccinare se va accelera. Timpul în care funcționează un centru de vaccinare presupune și permite vaccinarea mai multor persoane în 12 ore. Totul este organizat, există vaccinuri pentru rapel, personalul medical există, instrumente pentru aceștia există șamd. În momentul de față avem centre de vaccinare în 11 localități, cu 47 de fluxuri, jumătate dintre acestea fiind în municipiul Constanța. Constanța a primit niște fluxuri suplimentare pentru că rata incidenței era în creștere. Acest lucru a început să se vadă pentru că suntem pe un trend descendent al incidenței. Noi am solicitat instituțiilor din domeniile esențiale, dar și marilor angajatori, un estimativ al salariaților care doresc să se imunizeze pentru că etapa a doua a fost destinată și angajaților din marile companii. Cifra comunicată de aceștia la momentul respectiv era de 60%”, potrivit prefectului.

Întâlnirile cu reprezentanții HoReCa

”În ceea ce privește întâlnirile pe care le-am avut cu cei din HoReCa, au fost vreo 5 sau 6 întâlniri, cu diferite asociații care reprezintă interesele acestui sector, am încercat să sintetizăm principalele lor doleanțe. Acestea fiind, în principal, 3, este vorba despre forma în care se efectuează controalele și numărul foarte mare al acestora, ceea ce ar afecta activitatea deficitară pe care o au în acestă perioadă. În al doilea rând, este vorba despre voucherele pentru turism, care nu au mai fost bugetate, am solicitat la Ministerul Economiei cantitatea numărului voucherelor care se mai află pe piață. O a treia problemă a fost reprezentată de o solicitare a sectorului HoReCa vizavi de acțiuni de promovare, în interiorul țării, a turismului de litoral. Sunt propuneri care se află pe agenda noastră. Săptămâna aceasta le-am sintetizat și intenționăm ca la sfârșitul săptămânii să avem un Colegiu Prefectural și în acesta să prezentăm o propunere privind constituirea unui grup de lucru, dar și activitățile clare pe care acest grup de lucru le va avea în perioada următoare, astfel încât să reușim să susținem sectorul HoReCa. În momentul de față există acel Comitet Interministerial, noi vom lua măsurile pe care le-am precizat și pe care le vom aduce și lor la cunoștință, vom decide și ce este de făcut. Principala lor problemă este legată de imposibilitatea de a funcționa la interior, ceea ce în perioada rece a însemnat că ei nu au funcționat. Odată cu venirea sezonului cald aceste restricții vor dispărea, dar trebuie să procedăm cu mare grijă și precauție, astfel încât această deschidere a sezonului estival să nu se transforme într-un fiasco sanitar”, a explicat Silviu Coșa.

Carantinare națională pentru 2 săptămâni?

Recent, un secretar de stat a spus că o carantinare națională de 2 săptămâni ar face minuni.

”Nu știu ce să vă spun, noi aplicăm măsurile în momentul în care îmbracă și o formă legislativă pentru că în momentul în care o declarație se transformă într-un act normativ înseamnă că are în spate niște studii, are în spate niște opinii ale unor specialiști vizavi de datele care au fost analizate și mai înseamnă că această măsură poate produce efecte benefice”, a răspuns prefectul.

Persoanele vaccinate s-au infectat cu SARS-COV-2?

”În momentul de față nu avem o astfel de statistică. Ca orice alt vaccin nu cred că există un altul care să garanteze 100% absența posibilității de infectare ulterioară. Ideea este că în momentul în care se ajunge la acea masă critică de 60-80% din populație să fie vaccinată, se rupe lanțul epidemiologic”, a spus Coșa.

Situația la ATI

”La secțiile de ATI din Constanța sunt în permanență aproximativ 2-3 locuri libere, dar situația acolo este dinamică. Până în momentul de față, inclus în perioada mai dificile, cadrele medicale și managerii unităților sanitare au reușit să facă față acestor situații și nu au fost raportate probleme în ceea ce privește pacienții care au nevoie de Terapie Intensivă”, a mai spus prefectul.

Restricțiile de la nivel mondial și cei care nu cred în COVID-19

”Restricțiile la plan mondial nu constituie preocuparea noastră de bază. Această noțiune de lockdown, pe care nu o pot defini pentru că este diferit în fiecare țară, lockdown-ul acesta a existat în diferite țări ale Uniunii Europene, și reacția populației a fost alta, dar și rata de infectare și numărul deceselor a fost mult mai mare. Măsurile așa cum au fost concepute în România au fost adaptate situației din țara noastră, iar până acum rezultate au fost destul de bune, cu mici excepții. Dacă cineva crede sau nu crede în acest virus este fix problema respectivului. Principalul este să respectăm regulile, ca o dovada de responsabilitate, inclusiv pentru ceilalți membri ai comunității în care activăm. Suntem înainte de toate membri ai unei comunități și avem obligații unul față de celălalt. În momentul în care regulile nu sunt respectate, bineînțeles această nerespectare se produce în familie sau în gașcă, la locul de muncă, iar individul respectiv reprezintă un pericol la adresa celor din jurul său”, potrivit lui Silviu Coșa.

Cozile de la centrele de vaccinare

”Acele cozi sunt făcute de cetățeni care ajung ceva mai devreme față de ora programării și automat trebuie să aștepte până la ora la care trebuie să intre pentru a fi preluați pe acele fluxuri de vaccinare. Aceștia nu pot fi primiți în interior pentru că acolo există anumite fluxuri și ar însemna ca toată aglomerația să se transfere în interior. Recomandarea mea este ca fiecare să vină la ora la care sunt programați și nu va mai fi nicio problemă”, a spus prefectul județului Constanța, Silviu Coșa.

Mai multe detalii puteți urmări în materialul video de mai jos.

Video:

Liliana IONIȚĂ

joi, 8 aprilie 20213051
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
mai mult...Interviuri
31 iul 00:22InterviuriStelian GIMA: Ministerul Transporturilor NU consideră IMPORTANTĂ Varianta Techirghiol! Video

Stelian Gima, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța din partea PNL a fost prezent în studioul Replica,...1688

14 iul 23:47InterviuriCÎRJALIU: Prin absurd, ÎNLĂTURAREA mea ABUZIVĂ va reprezenta un DEZASTRU pentru Agigea6195
1 iul 00:06InterviuriGeorge MĂNDILĂ: Se va înființa o ORGANIZAȚIE care se va ocupa de promovarea stațiunii Mamaia2445
10 iul 23:45InterviuriConsilierul PNL Mihaela ANDREI: Proiectul „Constanța coffee break“ va aduce un suflu nou orașului

Mihaela Andrei, consilierul local municipal din partea Partidului Național Liberal, a fost prezentă în studioul...1528

3 iul 00:02InterviuriMedicul Constantin Dina: Varianta DELTA a VIRUSULUI este foarte AGRESIVĂ, INFECTEAZĂ DUBLU! Video2889
15 iul 00:07InterviuriLUPTĂTORUL Alex FILIP se RETRAGE din SPORT și intră în SHOWBIZ. VIDEO2420
16 iul 00:36InterviuriPSIHOLOG: Bullyingul în școli este urmarea FRUSTRĂRILOR din SUFLETUL unui COPIL! Video

Psihologul Gabriela Bâzâitu, care este și psihoterapeut, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, unde a...1200

24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video2062
19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video11464
26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

Deputatul USR, Cristina Rizea, a fost prezent în studioul Replica, unde, în cadrul unui interviu, a vorbit despre...1450

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video2214
25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!2710
Vremea
29.5°29.5° - 29.7° duminică, 1 august 2021
ConstanțaUmiditate: 61%
Vânt: 5.94 m/s
Presiune: 1012 milibari

Loto
6/4923482026638
5/404212093311
joker2113434310
Horoscop
mai mult...SPSportRT
1 aug 00:00SportCFR Cluj vs Chindia Târgoviște 1-0 / Denis Alibec, decisiv pentru campioană

CFR Cluj a obținut a treia victorie din noul sezon de Liga 1, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, în fața...76

1 aug 00:00SportFC Voluntari, prima victorie a sezonului (2-1 vs U Craiova 1948)

FC Voluntari a obținut prima victorie din noul sezon de Liga 1, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, în fața...115

1 aug 01:19SportRomânia a coborât pe locul 23 în clasamentul pe medalii / China se menține pe prima poziție

România a coborât de pe locul 21 pe 23 în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la finalul zilei...163

1 aug 00:00SportIanis Hagi, gol spectaculos în prima etapă - A deschis scorul pentru Rangers, dar a părăsit terenul după un fault dur al unui adversar

Ianis Hagi a debutat perfect în noul sezon din Scoția: internaționalul român a înscris un gol spectaculos pentru...206

Local
31 iul 23:51LocalUn CONTAINER s-a DESPRINS și a AVARIAT o MAȘINĂ, între Castelu și Murfatlar!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este întrerupt,...1596

31 iul 23:52LocalPERCHEZIȚII DIICOT: Un individ prins în MAMAIA!

La data de 29.07.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din...1448

31 iul 23:52LocalLinia estivală City Tour, DEVIATĂ. VEZI pe ce RUTĂ!

614

31 iul 23:52LocalȘEDINȚĂ de Consiliu Local, la Medgidia. Vezi ce proiecte s-au aprobat!

Joi, 29 iulie 2021, s-a desfășurat ședința ordinară a lunii iulie în cadrul Consiliului Local Municipal Medgidia....616

31 iul 23:53LocalRAEDPP scoate la LICITAȚIE trei AUTOTURISME

Regia Autonomă ,,Exploatarea Domeniului Public şi Privat” Constanţa organizează licitație publică cu plic...1139

31 iul 23:53LocalO MAȘINĂ s-a RĂSTURNAT și a ajuns în ȘANȚ, la HÂRȘOVA! ȘOFERUL era MORT de BEAT

718

Politică
31 iul 00:13PoliticăCioloș: Nu renunţăm la alegerea primarilor în două tururi

Copreşedintele USR PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş a declarat, vineri, la Teleorman, că formaţiunea sa...297

31 iul 00:15PoliticăRăsăuțeanu îl atacă pe Caragheorghe: „De ce jucați teatru?”

Ședința de Consiliu Local Municipal nu se putea desfășura nici de această dată în liniște și prietenește....583

31 iul 00:16PoliticăBăsescu tună și fulgeră: Drulă trebuie să demisioneze!

729

31 iul 00:16PoliticăBarna execută ordinul lui Cîțu: Va fi primit în audiență de Patriarhul României

Dan Barna i-a cerut lui Florin Cîțu să implice mai mult Biserica Ortodoxă Română în campania de vaccinare...473

31 iul 00:18PoliticăMinistrul Muncii anunță noi ajutoare: banii merg către românii lăsați fără avuții de inundații

Ministrul Muncii Raluca Turcan a anunţat că 82 de familii şi persoane singure din şapte judeţe vor primi ajutoare...323

31 iul 00:19PoliticăBarna: Problema este viteza reformelor. Intenţie de schimbare există la toate partidele din coaliţie

352

Interviuri
16 iul 00:36InterviuriPSIHOLOG: Bullyingul în școli este urmarea FRUSTRĂRILOR din SUFLETUL unui COPIL! Video

Psihologul Gabriela Bâzâitu, care este și psihoterapeut, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, unde a...1200

24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...2062

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

11464

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

Deputatul USR, Cristina Rizea, a fost prezent în studioul Replica, unde, în cadrul unui interviu, a vorbit despre...1450

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2214

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

2710

Monden
31 iul 00:00MondenEmisiunea de talente The X Factor a lui Simon Cowell, anulată după 17 ani

Emisiunea de talente „The X Factor” a lui Simon Cowell a fost anulată de ITV după 17 ani, informează The Sun,...317

31 iul 00:00MondenRegé-Jean Page va fi Sfântul, într-o nouă adaptare Paramount a romanelor scrise de Leslie Charteris

Actorul Regé-Jean Page, care a devenit cunoscut graţie rolului din serialul „Bridgerton”, va interpreta rolul...226

31 iul 00:00MondenGérard Depardieu va filma un lungmetraj în Rusia

Actorul francez Gérard Depardieu, cetăţean rus din 2013, va filma în Rusia un lungmetraj despre un regiment francez...222

31 iul 00:00MondenActorul Bob Odenkirk se află "în stare stabilă", după ce a leşinat în timpul filmărilor pentru un serial TV

Actorul american Bob Odenkirk se afla în stare stabilă miercuri într-un spital în care a fost internat de urgenţă...222

31 iul 00:00MondenSerialul de animaţie pentru copii „Arthur“ se va încheia după 25 de ani de difuzare

Serialul ''Arthur'', cel mai longeviv serial de animaţie pentru copii din Statele Unite, se va încheia după 25 de ani...184

31 iul 00:00MondenCântăreţul Johnny Ventura, vedetă a stilului merengue, a decedat la 81 de ani

208

Mapamond
31 iul 00:00MapamondUn oraş polonez pierde fonduri europene şi norvegiene pentru că s-a declarat „zonă liberă de LGBT“

Oraşul Swidnik, din estul Poloniei, nu va mai putea obţine fonduri europene şi norvegiene în valoare totală de 8,8...240

31 iul 00:00MapamondGermania: Bilanţul exploziei din uzina de tratare a deşeurilor din Leverkusen a crescut la cinci morţi

Trei cadavre au fost descoperite în ruinele incineratorului de deşeuri care a fost distrus în această săptămână...196

31 iul 00:00MapamondCoronavirus: ECDC avertizează împotriva călătoriilor în insulele elene din sudul Mării Egee

195

31 iul 00:00MapamondAustria a descoperit peste 200 de cazuri de COVID-19 în rândul participanţilor la un festival în Croaţia

Austria a identificat cel puţin 215 cazuri de COVID-19 în rândul unor tineri care au călătorit în Croaţia pentru...203

31 iul 00:00MapamondCoronavirus: Autorităţile din Atena oferă servicii de vaccinare la domiciliul persoanelor care nu se pot deplasa

Autorităţile sanitare din Atena lansează o unitate mobilă de vaccinare în scopul inoculării la domiciliu...190

31 iul 00:00MapamondCoronavirus: Portugalia ridică interdicţia privind circulaţia pe timpul nopţii

195

Sănătate
31 iul 00:00SănătateTerapia comportamentală online, eficientă pentru copii și adolescenți cu tulburare obsesiv-compulsivă

Potrivit unui studiu al Institutului Karolinska din Suedia, terapia cognitv-comportamentală online poate fi la fel de...183

31 iul 21:17SănătateExfolierea buzelor: ce ingrediente naturale poți folosi?

Află în cele ce urmează de ce e bine să-ți exfoliezi regulat buzele, cum procedezi și ce ingrediente naturale...192

31 iul 21:15SănătateCum îți afectează perna tenul și părul și ce poți face în acest sens

223

30 iul 10:05SănătateMINISTRUL SĂNĂTĂȚII: Ne așteptăm la un număr MARE de INFECȚII cu tulpina DELTA!

Tulpina Delta începe să devină dominantă, iar România s-ar putea aștepta un o creștere importantă a numărului...812

31 iul 00:00SănătateNutrienți esentiali pentru dezvoltarea copilului

Pentru a crește și a se dezvolta sănătos, un copil are nevoie de proteine, carbohidrați și grăsimi, dar și de...192

31 iul 00:00SănătateActivități de vacanță care îi mențin pe copii curioși și le îmbunătățesc atenția

Vacanța de vara poate fi un adevărat paradis pentru copii când vine vorba de învățare și educație, dacă știi...186

31 iul 21:12SănătateGazpacho și tarator: rețete de supe reci de vară

În zilele caniculare, când vrei să scapi de căldura de la aragaz, apelează cu încredere la supele reci de vară,...222

31 iul 00:00SănătateMuzica în căști pentru alergare te ajută să fii mai motivat

Cercetările arată că persoanele care preferă să aibă muzică în căști pentru momentele de alergare se simt mai...196

31 iul 00:00SănătateCe beneficii au îmbrățișările pentru sănătate?

212

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT