rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PREFECTUL George NICULESCU: Am primit AMENINȚĂRI și MESAJE la adresa mea și a copiilor mei!

La sfârșitul anului trecut, a acceptat cea mai mare provocare din viața lui: aceea de a reprezenta Guvernul la nivelul județului Constanța. Și nu a fost ușor, fiind nevoit să gestioneze situația pandemică, dar și organizarea procesului electoral în contextul actual. Vorbim despre prefectul George Niculescu, un om care s-a aflat, pentru prima dată, în situația de a lucra pentru stat, un fost liberal care și-a lăsat funcția de consilier județean pentru a spune ”DA” noii provocări. Și s-a dovedit a fi o decizie bună, spune George Niculescu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a acordat un interviu ziarului Replica în cadrul căruia a vorbit, printre altele, despre modul în care a gestionat pandemia de coronavirus, încă de la debutul ei, dar a dezvăluit și ce ne așteaptă de acum încolo. Niculescu a atras atenția că este foarte important să nu ne relaxăm pentru că, este foarte probabil ca, în câteva zile, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență să ia măsuridrastice cu privire la Constanța.

Prefectul George Niculescu a depus jurământul pe 30 decembrie 2019 , iar perioada de acomodare a fost destul de scurtă. Cum a dat piept cu situația pandemică, ce măsuri imediate a luat și cum a gestionat problema, la nivel local, povestește chiar el.

”Am depus jurământul pe 30 decembrie și am intrat direct în problema pandemiei. O pandemie care nu avea cum să ocolească nici România, nici județul Constanța. Cine a ales la început să trateze cu superficialitate această problemă, din punctul meu de vedere, a greșit. Am considerat că trebuie tratată cu toată responsabilitatea și am încercat să ne pregătim cât mai repede posibil. De la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie am început nenumărate întâlniri cu managerii din sistemul sanitar, să avem timp să ne pregătim pentru ceea ce urma. Pentru că semnalele erau clare că această pandemie nu va ocoli județul Constanța. Am avut primul caz de coronavirus pe 11 martie iar de atunci lucrurile au început să evolueze. Am intrat în stare de urgență timp de două luni, au fost situații atipice. Sunt primul prefect care a trebuie să gestioneze așa ceva”, a declarat prefectul George Niculescu.

Niculescu: Îi felicit pe medici și pe ambulanțieri!

”Am aflat că unii manageri de spitale erau mai bine pregătiți decât ceilalți, am încercat să îi fac pe toți să înțeleagă că fără o pregătire temeinică vom avea cu toții de suferit, că sănătatea și actul medical pe care-l prestează trebuie să fie unul ridicat. Medicii au trecut printr-o perioadă dificilă și nimeni nu cred că era pregătit pentru acest maraton. Îi felicit pe medici, pe ambulanțieri, pe toți cei din sistemul sanitar pentru că, în continuare, fac tot posibilul să-i trateze pe pacienți”, a completat fostul liberal.

Au fost și momente în care pandemia s-a politizat, adversarii politici cerându-i demisia pentru că și-ar fi asumat riscul transformării municipiului într-un focar, odată cu repatrierea românilor în hotelurile de pe litoral. ”Am avut și celebrele avioane cu repatriații. Din păcate, suferința unor români a fost folosită de unii politicieni iresponsabili, în încercarea de a manipula și a câștiga electoral, în vederea alegerilor care urmau să aibă loc. Lucrurile nu au stat așa cum au fost prezentate. Constanța nu a devenit un focar de coronavirus din cauza românilor carantinați în județ. 605 persoane au fost, nu 1500 cum s-a vehiculat. Nu au ieșit din centrele de carantinare, nu a existat contact direct cu populația, erau păzite. Am fost acolo, am verificat măsurile de protecție, nu am stat într-un birou, izolat, citind rapoarte trimise din teren. Mi s-a cerut demisia de către acei politicieni iresponsabili. Demisia, în momentul acela de criză, ar fi fost o fugă de responsabilitate. Mi-am asumat acest mandat cu bune și cu rele, am hotărât să nu fac acest lucru. Dar, ce ar fi rezolvat demisia mea: nu am mai fi avut cazuri de îmbolnăviri în județul Constanța, infectări? Dacă ar fi rezolvat măcar o problemă, mi-aș fi dat-o.”, a dezvăluit reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Mesaje indecente, ameninţări şi presiuni

A primit chiar și amenințări și mesaje obscene la adresa sa și a familiei sale, însă Niculescu nu a dat curs atacurile gestionând această situație la fel de profesional. ”Am primit amenințări, lume care probabil a căzut în plasa acestor manipulări, a hotărât să se exteriorizeze la adresa mea și a familiei mele într-un mod nu tocmai civilizat. Nu pot să reproduc conținutul mesajelor, nu pot să reproduc mesajele primite la adresa mea, a copiilor mei.

Cum s-a încheiat sezonul estival, din punct de vedere pandemic!

În județul Constanța a explodat numărul infectărilor. În Mangalia și Cumpăna a fost depășita rata de incidență de 1,5 la mia de locuitori. Municipiul Constanța se apropie de acest prag, existând riscul să se închidă, și aici, restaurantele și cafenelele.

”Am fost priviți ca un posibil focar, oamenii se așteptau ca rata de infectare și transmisie în Constanța să crească. În perioada sezonului estival am avut rezultate foarte bune în menținerea unui nivel scăzut de infectare. În săptămâna 22-28 iunie am avut 62 cazuri într-o săptămână. Județul Argeș înregistra aproape 90 de cazuri pe zi și nu era județ turistic. În săptămâna 13-19 iulie, în mijlocul sezonului, am avut 82 de cazuri. Județe precum Mehedinți, Caraș aveau numărul acesta de îmbolnăviri pe zi. Iar în săptămâna 10-16 august, de Sânta Maria, am avut 164 de cazuri pe săptămână. Înseamnă două zile în județul Brașov”, a spus Niculescu.

Dar ce ne așteaptă de acum încolo?!

Din păcate, în ultimele săptămâni înregistrăm un număr ridicat de cazuri. În săptămâna 28 septembrie-4 octombrie s-au semnalat 421 infectări. Sunt foarte multe, spune prefectul. ”Înțeleg faptul că oamenii s-au plictisit, înțeleg faptul că oamenii s-au relaxat, că-și doresc să revină la viețile normale, că au obosit, dar nu este momentul să ne relaxăm. ”În momentul de față, la Constanța rata de incidență e ridicată. Nu este decât o chestiune de câteva zile până când CJSU va analiza posibilitatea restricționării activităților de preparare, comercializare a băuturilor alcoolice, a produselor alimentare în spații închise, așa cum sunt ele definite în hotărârea CJSU”, avertizează prefectul.

Multe focare provin din instituțiile publice, agenții economici trag ponoasele

Sectorul HORECA, în sezonul estival, a fost sub lupă și s-a dovedit, în sezon, hotelurile nu au devenit focare de infecție. Agenții economici au înțeles că singura modalitate de a-și continua activitatea este de a respecta regulile și au transformat hotelurile în unități sanitare. Numai că tot ei au de suferit, dacă se depășește rata de 15,5. Aspect cu care nu este de acord Niculescu. ”Personal, consider incorectă măsura restricționării activității pentru agenții economici, atâta timp cât rata de incidență este crescută din cauza infectărilor în instituțiile publice. Focarele care sunt în instituții afectează rata de incidență. Iar când această rată va trece de 1,5, măsurile împotriva cui se îndreaptă? Împotriva agenților economici. Aici, văd puțin incorectă măsura dar, dacă se va impune, o vom lua cu toată fermitatea”, a spus el.

Referitor la paturile din ATI, prefectul ne-a liniștit: din totalul de 31 de paturi, 10 la Spitalul de Boli Infecțioase, 15 la Medgidia, 6 la spitalul de la Mangalia, doar 15 sunt ocupate.

Cum comentează rezultatul alegerilor!

Și, pentru că a fost membru PNL, nu ne-am putut abține și l-am întrebat pe prefect cum comentează rezultatul alegerilor. Niculescu a preferat să rămână echidistant, din poziția de prefect, și nu și-a exprimat poziția cu privire la echipa câștigătoare a alegerilor din 27 septembrie. ”Mi-e greu să fac aprecieri. Am făcut parte din echipa PNL, am fost consilier județean. M-am ferit în această perioadă să fac aprecieri cu privire la preferințele mele politice să nu dau ocazia adversarilor, indiferent de natura lor politică sau administrativă, să spună că prefectul intervine în vreun fel în procesul electoral, altfel decât în a-l pregăti. Am ales să fiu echidistant, pentru că așa mi se pare corect. Din postura de prefect, nu sunt membrul niciunui partid politic. Firesc și corect este să tratez tot spectrul politic cu aceeași corectitudine. Fiecare are afinități, apreciază mai mult sau mai puțin anumite doctrine dar lucrurile acestea le fac personal, pentru mine, și nu le fac public, din postura de prefect”, a dezvăluit fostul consilier județean PNL.

Dă Niculescu Instituția Prefectului pe Parlament?!

”În momentul de față, sunt prefectul județului Constanța, toată atenția mea este îndreptată 100% înspre această poziție. Dacă foștii colegi din PNL îmi vor face, oficial, o propunere în acest sens, o decizie voi lua doar după ce voi sta de vorbă cu familia mea. O astfel de decizie îți marchează viața, îți schimbă cursul vieții. O decizie importantă o iau după ce mă consult cu familia”, a conchis prefectul George Niculescu.

Prefectul George Niculescu a vorbit și despre modul în care s-au organizat alegerile, însă mai multe detalii despre acest subiect, dar și în ce stadiu sunt pregătirile pentru validarea aleșilor locali puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos. Tot în materialul VIDEO puteți urmări și sfaturile lui Niculescu, în calitate de fost consilier județean, pentru ”boboci”.

Mirela PASCAL

sâmbătă, 10 octombrie 20205653
GANDUL.RO
Gheorghe Dincă, dezvăluiri înfiorătoare din penitenciar: 'Am violat-o pe Alexandra! Am legat-o de pat și...'
mai mult...Interviuri
10 aug 00:03InterviuriViceprimarul Ionuț Rusu: Vor fi agenți sub acoperire în taxiuri și licențele vor fi retrase! Video

Viceprimarul Constanţei, Ionuţ Rusu, a fost în studioul Replica, marţi, 9 august, pentru a discuta despre despre...3431

3 aug 00:23InterviuriCristina Dumitrache, deputat PSD: Terapia cu canabis este folosită în depresie, anxietăți, Parkinson! Video1708
28 iul 13:51InterviuriMircea Dobre, mesaj către Stroe: Dacă ești prea în vârstă și nu mai ai nervi de oțel, ieși la pensie și lasă-i pe alții. Video2750
23 iul 00:05InterviuriViceprimarul Constanței: Turiștii nu mai vin în Mamaia că, în afară de plajă, nu mai au ce să facă!

Viceprimarul Florin Cocargeanu (USR) a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri, 22 iulie, unde a vorbit...2871

20 iul 00:07InterviuriPrefectul Silviu Coșa: Pandemic vorbind, suntem în valul 6 de Covid! Video1362
1 iul 00:10InterviuriZoom Beach a dat startul distracției: sporturi nautice, filme în aer liber și mega petreceri. Video4375
23 iun 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu circulă cu mașina electrică, ca să facă economie la combustibil. Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549

21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video2815
20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video4991
24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341

20 mai 00:11InterviuriLungoci: Făgădău a fost un bun manager, despre Mazăre am o reţinere... Video4162
19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO8427
Vremea
20.9°20.9° - 21.9° duminică, 14 august 2022
ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 3.68 m/s
Presiune: 1007 milibari

Loto
6/4910286301133
5/401124382340
joker591622431
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 aug 00:00SportSimona Halep s-a calificat în finala turneului de tenis de la Toronto

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...104

14 aug 23:20SportDavid Popovici este campion european: a stabilit un nou record mondial la 100 m liber, la CE de la Roma

David Popovici a devenit și campion european după ce a evoluat, sâmbătă, în finala probei de 100 m liber din...100

14 aug 23:29SportCanotaj: Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane europene la Munchen, în proba de dublu vâsle

Sportivele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice la Tokyo, au câştigat medaliile de aur,...201

14 aug 23:29SportDuel șoc la Cincinnati: Serena Williams - Emma Răducanu. Care va fi adversara Simonei Halep

Simona Halep, locul 15 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, şi-au aflat adversarele din primul tur la...404

Local
13 aug 12:39LocalCine se va ocupa de spectacolul de lumini de Ziua Marinei, la Constanța!

În weekendul prelungit cu ocazia Zilei Marinei, Constanța va beneficia și de un spectacol de lumini, culoare și...689

13 aug 00:03LocalImagini șocante de la accidentul din Ovidiu: A zburat cu mașina peste sensul giratoriu și a luat foc! Video

Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de vineri, 12 august a.c., în jurul orei 04:30, la ieșire de pe...5237

13 aug 21:03LocalFocuri de artificii vor aprinde cerul Constanței, de Ziua Marinei!

555

13 aug 19:31LocalScandalul dintre două familii din Henri Coandă a continuat cu bătăi și la instanță!

Două familii din Henri Coandă au ajuns în instanță, pe motiv că nu... se mai suportă, între ele fiind frecvente...1071

13 aug 21:00LocalTrei indivizi s-au supărat pe umbrelele de pe plajă, la Vama Veche! Video

Trei tineri care au ales să vină pe litoral au decis să arate cât de ”șmecheri” sunt ei, prin acțiuni...1683

13 aug 21:03LocalPeste 250 de pompieri, pregătiți să intervină, pe durata weekendului prelungit de Sfânta Maria

Peste 250 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța,...299

12 aug 00:04LocalVergil Chițac a luat stațiunea Mamaia la pas: Săptămâna viitoare mai am jumătate!

Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, în cursul zilei de vineri, 12 august a.c., a organizat o conferință de...5731

13 aug 21:03LocalCFR Călători modifică temporar mersul trenurilor

CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...575

13 aug 21:04LocalJale în sudul litoralului! Rută ocolitoare pentru evitarea aglomerației

900

Politică
13 aug 00:00PoliticăPredoiu: Foarte multe din amendamentele primite s-au regăsit în proiectele de modificare a legilor Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...258

13 aug 00:00PoliticăDănuț Pop, președinte PER: 'Mugur Isărescu ne ia la misto și pune BNR într-o lumină neprofesionistă'

Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...271

13 aug 00:00PoliticăPremierul, de Ziua Tineretului: Este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi dificultăţile

228

13 aug 00:00PoliticăPSD propune 'stabilirea prețurilor la un nivel decent' în domeniul energiei

PSD transmite că nu susține diminuarea schemei de compensare a prețurilor și susține că soluția corectă este...247

13 aug 00:00PoliticăVicepreşedintele PMP: În timp ce românii o duc din ce în ce mai rău, coaliţia îşi atribuie o mare victorie

În timp ce valoarea coşului zilnic a crescut cu aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut,...297

13 aug 00:00PoliticăMarcel Ciolacu anunță schimbări în domeniul energiei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că la nivelul Guvernului, dar şi al partidului pe care îl conduce se...310

13 aug 00:00PoliticăCseke Attila: Aproape 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri prin PNRR sunt eligibile

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...222

13 aug 23:16PoliticăMarcel Ciolacu: Când va fi cazul unei remanieri, nu o ţine nimeni secretă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...290

13 aug 00:08PoliticăProiectul rectificării bugetare, pus în dezbatere publică. Ce instituții primesc mai mulți bani

534

Interviuri
23 iun 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu circulă cu mașina electrică, ca să facă economie la combustibil. Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549

21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video

Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2815

20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

4991

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341

20 mai 00:11InterviuriLungoci: Făgădău a fost un bun manager, despre Mazăre am o reţinere... Video

Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4162

19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

8427

Monden
13 aug 00:00MondenMetallica şi Mariah Carey, capete de afiş ale Global Citizen Festival, dedicat combaterii sărăciei

Metallica, Mariah Carey, Rosalia şi Jonas Brothers se vor reuni anul acesta la New York pentru Global Citizen Festival,...226

13 aug 00:00MondenElton John ar putea avea un viitor artistic în metavers după încheierea ultimului său turneu

Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...236

13 aug 00:00MondenDistribuţia spectacolului 'Grease the Musical' din West End dedică întregul sezon Oliviei Newton-John

247

13 aug 00:00MondenCătălin Scărlătescu a slăbit incredibil de mult! Uite cât de mari au putut să-i rămână hainele

Cătălin Scărlătescu, 50 de ani, este cunoscut pentru lupta îndelungată cu kilogramele în plus. Simpaticul chef a...354

13 aug 00:00MondenBritney Spears și-a abandonat copiii? Nu au mai vorbit de aproape jumătate de an

Viața de familie a solistei Britney Spears pare să fie un haos total, în continuare, în ciuda unei aparențe...381

13 aug 00:00MondenTommy Lee, cu penisul la vedere pe internet! Vedeta și-a îngrozit fanii

Se știe că Tommy Lee Jones este un personaj extrem de controversat și de-a lungul timpului au existat numeroase...539

13 aug 01:28MondenBasistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la 72 de ani

Basistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi formaţia britanică de punk...222

13 aug 00:07MondenCiutacu anunță public că Dragnea nu are ce căuta la el la emisiune

Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...706

13 aug 00:13MondenFlorin Salam, în stare gravă la spital, manelistul, internat și trecut pe oxigen!

3519

Mapamond
13 aug 00:12MapamondTensiune în creștere în R. Moldova: Chișinăul impune o măsură umilitoare pentru oficialii din Transnistria

Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...745

13 aug 00:12MapamondUn bărbat înarmat a atacat un sediu FBI la 3 zile după perchezițiile de la reședința lui Donald Trump

Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...501

13 aug 00:13MapamondUn avion Wizz Air aproape că le-a luat capetele turiștilor de pe insula greacă Skiathos

756

13 aug 00:00MapamondCoreea de Nord susţine că a învins pandemia de coronavirus

La trei luni de la prima confirmare a unui focar de coronavirus în Coreea de Nord, autorităţile spun că au învins...253

13 aug 00:00MapamondBen Wallace: Este improbabil ca Putin să reuşească vreodată să ocupe Ucraina

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat joi că este improbabil ca Vladimir Putin să reuşească...239

13 aug 00:12MapamondFostul preşedinte Dmitri Medvedev a vizitat regiunile separatiste din estul Ucrainei

O delegaţie de oficiali ruşi condusă de fostul preşedinte Dmitri Medvedev a vizitat joi regiunile separatiste din...453

13 aug 00:13MapamondDirectorul FBI a fost amenințat cu moartea după percheziția la casa lui Trump

Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...495

13 aug 00:14MapamondUn român a murit în Germania după ce a căzut de la geam în timp ce încerca să-și sperie un coleg

Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...702

13 aug 00:14MapamondAmbasada Chinei în România: Declarația Ministrului de Externe al Chinei, despre vizita lui Pelosi în Taiwan!

540

Sănătate
13 aug 00:00SănătateDe ce este bypassul aortocoronarian o operație salvatoare de viață

Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...241

13 aug 00:00SănătateStudiul care dă peste cap tot ce se știa despre depresie: De ce sunt antidepresivele ineficiente

Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...263

13 aug 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: 297 de persoane cu COVID, internate la terapie intensivă

218

13 aug 00:00SănătateSucul care întărește inima, subțiază talia și previne constipația

Este vedeta verii, este delicios, plin de apă și are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Profitați de acest...335

13 aug 00:00SănătateCât timp trebuie să fierbi cafeaua la ibric pentru a avea aroma perfectă

Cafeaua la ibric nu se va demoda niciodată, în ciuda tuturor espressoarelor care sunt pe piaţă. Pentru a obţine o...342

13 aug 00:00SănătateStudiu: Coronavirusuri înrudite cu SARS infectează anual circa 66.000 de persoane în Asia de Sud-Est

Aproximativ 66.000 de persoane din Asia de Sud-Est sunt infectate în fiecare an cu coronavirusuri înrudite cu SARS şi...231

13 aug 00:12SănătateCercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer 'foarte promiţător'

Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...486

13 aug 00:17SănătateMinisterul Sănătăţii: Peste 6.400 de cazuri noi de COVID-19

Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...530

13 aug 00:18SănătateMotivul pentru care oamenii dorm mai prost în ultima vreme. Pierdem 40 de ore de somn anual

373

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT