REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Prefectul Huţucă: "Iau ordinul premierului ca pe o sarcină de serviciu temporară"

Prefectul Huţucă: "Iau ordinul premierului ca pe o sarcină de serviciu temporară"

Replica API 14 mai 2012 | 00:00 82

Instalat în funcţie în prezenţa ministrului delegat al Administraţiei

Instalat în funcţie în prezenţa ministrului delegat al Administraţiei

Ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Cristian Darie şi Cristinel Dragomir, senatorul PNL Puiu Haşotti, deputatul PNL Gheorghe Dragomir, şeful IPJ, comisarul şef Valentin Burlacu, adjunctul său, comisarul şef Adrian Rapotan, şeful Poliţiei Rutiere, Constantin Dancu, au participat duminică alături de numeroşi primari şi directori de deconcentrate la învestirea noului prefect al Constanţei, Bogdan Huţucă.

Evenimentul a avut loc în sala Remus Opreanu a Prefecturii Constanţa. Ministrul Dobre a declarat că, "având în vedere prevederile legii, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 411/8.05.2012 prin care domnul Huţucă este numit temporar prefect al judeţului Constanţa. Guvernul pe care de azi îl reprezintă domnul Huţucă are un mandat limitat, clar şi precis. Prefectul şi subprefectul sunt în afara competiţiei electorale. Contez pe voi pentru buna desfăşurare a alegerilor". "Consider că jurământul abia depus este concis, dar foarte clar. Numirea în funcţia de prefect intervine într-un moment deosebit de important la nivelul judeţului, alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, deci adaptarea mea la atribuţiile funcţiei de prefect şi activităţile prefectului trebuie să intervină într-un timp extrem de scurt", a declarat Bogdan Huţucă. Acesta a mai spus că va da puţine declaraţii de presă, dar că se va implica în această perioadă în chestiunile care trebuie rezolvate în regim de urgenţă. Ministrul delegat al Internelor, Victor Paul Dobre, a precizat că, "probabil până marţi", se vor pune în aplicare hotărârile de Guvern care prevăd instalarea noilor prefecţi. "Vom insista pe respectarea corectitudinii procesului electoral. Aici suntem decişi şi vom lua toate măsurile necesare cu cei care nu respectă legea. Ministerul de Interne a lansat o campanie şi cei din cadrul MAI care se ocupă de procesul electoral trebuie să aplice legea strict: prefectul, şeful poliţiei, toată lumea", a spus ministrul. Dobre a comentat şi posibilele cazuri de mită electorală. Acesta a spus că nu îi sfătuieşte pe candidaţi să recurgă la astfel de metode, dar a precizat că sunt şi materiale promoţionale prevăzute în lege, ca brichete şi pixuri, care se pot da alegătorilor fără probleme. "Cred că toată lumea va avea înţelepciunea să nu recurgă la mită electorală. Instituţiile trebuie să respecte regulile, iar candidaţii să respecte legea", a spus ministrul. Bogdan Huţucă este funcţionar public şi a condus Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa în ultimii ani, fiind propus în funcţie şi susţinut de PNL. "Iau ordinul premierului ca pe o sarcină de serviciu temporară", a spus acesta. La rândul său ministrul Internelor a precizat că "au mai existat prefecţi din domeniul finanţelor care s-au descurcat foarte bine".

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108