Premier League: În ce condiții pot cere cluburile amânarea unui meci
Cluburile din prima divizie a campionatului de fotbal englez pot solicita amânarea unui meci doar dacă au minimum patru cazuri de Covid-19 în cadrul lotului, a anunţat miercuri Premier League după o reuniune a reprezentanţilor tuturor celor 20 de echipe, transmite Reuters.
Un total de 22 de meciuri au fost amânate în acest sezon din cauza focarelor de Covid-19 şi a indisponibilităţii jucătorilor, liga fiind criticată de unele cluburi pentru gestionarea crizei.
Anterior, un meci putea fi amânat dacă una dintre echipe nu avea la dispoziţie 13 jucători de câmp şi un portar.
"În urma unei reuniuni de astăzi a cluburilor, îndrumările Premier League privind amânarea meciurilor din cauza Covid-19 au fost actualizate pentru a include un prag de impact Covid-19.
De acum înainte, dacă un club solicită amânarea unui meci deoarece nu are un număr suficient de jucători din cauza Covid-19, trebuie să aibă minim patru cazuri pozitive în cadrul lotului", a indicat liga într-un comunicat.
Noile îndrumări vor intra în vigoare începând cu meciul dintre Burnley şi Watford de pe 5 februarie, scrie Agerpres.


Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...328
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...331
Echipa de fotbal Lech Poznan şi-a asigurat optulea titlu de campioană a Poloniei din istoria sa, după victoria...289
Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma, după ce a salvat o minge...547


ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 3.41 m/s
Presiune: 1019 milibari
Elena Udrea a transmis luni, prin intermediul avocaţilor săi, că nu vrea să fie audiată de judecătorii români,...379
Frații Mazăre au primit permisiunea de a participa la înmormântarea mamei lor, decedată vineri, 13 mai, la doar...5885
Fostul consilier local și deputat PSD George Vișan a ajuns în conducerea Portului Constanța. Mai exact,...1651
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa a venit se află în studioul REPLICA pentru a discuta despre situaţia...332


Membri ai clanului Mustafa din Mangalia, respectiv Osgian, Iunuzbei, Tamer și Emuran dar și Cocâlea Elvis au fost...4912
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 14 mai, în Tortomanu, vizavi de...533
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...1020
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabil în intervalul 14 mai, ora 12 - 15...5921
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...487
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...458
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...527
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...469
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3412
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2256
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11341
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5013
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...164
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...328
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1665
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...405
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...368
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...974
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...417
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...394
Termenul privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea...148
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...190
Numărul de persoane cu COVID internate este de 803, cu 72 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat Ministerul...160
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...327