rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 17 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Premieră istorică la Adunarea Generală a ONU: șefa guvernului neo-zeelandez, Jacinda Ardern, a venit cu bebelușul în hemiciclu

Aducându-şi bebeluşul la Adunarea Generală anuală a ONU. şefa guvernului neo-zeelandez, Jacinda Ardern, a intrat în istorie, scrie AFP.

Fotografiile cu doamna Ardern, 38 de ani, partenerul său, Clarke Gayford, şi fetiţa lor de trei luni, Neve, cu suzeta în gură, luni, în vastul hemiciclu al ONU din New York, au făcut înconjurul lumii.

"A fost pentru prima dată" când o femeie-lider şi-a adus bebeluşul în acest hemiciclu creat acum 73 de ani pentru a reprezenta întreaga lume, a confirmat pentru AFP Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU.

"Este într-adevăr un lucru bun şi suntem încântaţi de a o avea pe Neve în hemiciclul Adunării Generale. Cu doar 5% femei-conducătoare în lume, trebuie să facem totul pentru ca ele să se simtă primite cât mai bine posibil", a adăugat el.

Prezenţa sugarei şi a partenerului Jacindei Ardern, care se ocupă de bebeluş pe timpul cât şefa guvernului neo-zeelandez participă la evenimentele oficiale de la New York (recepţii, discursuri) a atras de asemenea atenţia asupra unei organizări familiale neobişnuite în numeroase ţări, notează AFP.

Jacinda Ardern a profitat de succesul înregistrat la ONU pentru a evidenţia modernitatea Noii Zeelande, care numără mai puţin de 5 milioane de locuitori, dar este este deja la a treia femeie prim-ministru.

"N-am crezut niciodată că sexul meu ar fi un handicap pentru a face ceea ce am vrut să fac", a subliniat ea.

Graţie bebeluşului său, Ardern s-a impus, la prima sa participare la ONU, ca favorită a presei americane, care se luptă pentru a o intervieva.

În plus faţă de CNN. ea a apărut deja la emisiunea "Today Show" de la NBC şi este aşteptată miercuri seara pe platoul foarte popular al lui Stephen Colbert, la CBS.

Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a revenit în august la serviciu, la şase săptămâni după ce a devenit, în luna iunie, cea de a doua şefă de guvern din lume care a născut în timpul mandatului.

Partenerul ei Clarke Gayford, de 40 de ani, care prezintă o emisiune de televiziune despre pescuit, a decis să-şi ia concediu parental pentru a se ocupa de primul lor copil.

Jacinda Ardern calcă astfel pe urmele pakistanezei Benazir Bhutto, care a născut în ianuarie 1990 în timp ce era la putere.

Ea şi-a început mandatul în octombrie 2017, la doar câteva luni după ce a preluat conducerea partidului laburist şi a beneficiat de un impresionant val de simpatie, numit "Jacinda-mania" de media, care i-a adus, datorită tinereţii ei, comparaţii cu francezul Emmanuel Macron şi canadianul Justin Trudeau.

Sursa: agerpres.ro

miercuri, 26 septembrie 2018311
Comentarii

00Bogdan(27 sep 20:10)
Bravo ei, un exemplu de feminitate, maternitate si familie naturala. As vrea sa vad ca alesele noastre au aceeasi naturalete. Femeie inseamna mai ales mama, nu papusa erotica. Si poate fi ce vrea si ce poate ea. Inclusiv prim-ministru cu copilul la san.
mai mult...Mapamond
17 oct 00:00MapamondRemaniere a guvernului francez: „O echipă reînnoită, dar cu acelaşi mandat politic“

Preşedintele Republicii Franceze a remaniat guvernul pentru a forma "o echipă reînnoită, cu un nou suflu, dar al...87

17 oct 00:00MapamondPreşedintele Republicii Moldova propune organizarea unui Sinod panortodox la Chişinău93
17 oct 00:00MapamondVladimir Putin, la Paris pentru ceremoniile dedicate încheierii Primului Război Mondial; va fi prezent şi Donald Trump101
17 oct 00:00MapamondStudiile de gen vor fi eliminate din universităţile ungare, a decis Viktor Orban

Studiile de gen vor fi eliminate din toate universităţile ungare începând cu anul universitar care începe în 2019,...94

17 oct 00:00MapamondMike Pompeo a discutat la Riad cu regele Arabiei Saudite în legătură cu dispariţia jurnalistului Khashoggi93
17 oct 00:00MapamondIranul dispune de rachete sol-mare care pot ajunge la 700 km91
17 oct 00:00MapamondGermania: Expulzările de migranţi către alte state europene s-au triplat în 2018

Autorităţile germane au expulzat în acest an de trei ori mai mulţi solicitanţi de azil în alte ţări europene...86

17 oct 00:00MapamondCincisprezece milioane de oameni din RD Congo se confruntă cu foametea90
17 oct 00:00MapamondMaroc: Un accident de tren a făcut cel puţin 6 morţi şi 86 de răniţi89
17 oct 00:00MapamondIsraelul a atacat aerian mişcarea Hamas în Fâşia Gaza

Israelul a efectuat un atac aerian luni în Fâşia Gaza împotriva unei poziţii a Hamas, mişcarea islamistă care...92

17 oct 00:00MapamondArabia Saudită se pregăteşte să recunoască moartea lui Jamal Khashoggi75
17 oct 00:00MapamondSechestrare de persoane la gara din Koln: Poliţia nu exclude un atentat71
Vremea
17.2°14° - 18.1° miercuri, 17 octombrie 2018
cer seninUmiditate: 93%
Vânt: 5.81 m/s din NE
Presiune: 1031.54 milibari

Loto
6/4921924454749
5/4021923303325
joker6171829328
Horoscop
mai mult...SPSportRT
17 oct 00:00SportAdevăratul motiv pentru care Simona Halep a fost doar turist la Moscova

Simona Halep, 27 de ani, 1 WTA, a anunțat ieri că se retrage de la turneul de la Moscova, cu doar o zi înaintea...380

17 oct 00:00SportBăieții de la Dobrogea Constanța și-au aflat adversarii din cupele europene

HC Dobrogea Constanța și CSM București și-au aflat adversarii din turul al treilea de calificare din Cupa EHF,...117

17 oct 00:00SportDinamo a făcut o ofertă pentru Denis Drăguş. Reacţia atacantului de la Viitorul

Atacantul echipei FC Viitorul, Denis Drăguş, a oferit un interviu emoţionant site-ului Eu Sunt 12, după ce a bifat...196

17 oct 00:00SportIncredibil! De ce nu-l lasă moldovenii pe Postolachi la naționala României: "Avem boală pe Stoichiță"

Federația de fotbal din Republica Moldova trage cu dinții ca atacantul Virgiliu Postolachi (18 ani) să joace pe...171

Local
17 oct 00:28LocalTânără din Costinești, căutată de polițiști. Ați văzut-o?

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei femei, Loredana Ionela Beleuji, în vârstă de 28 de ani,...993

17 oct 00:27LocalUn taximetru a lovit un copil care traversa strada în fugă!

Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, marți, 16 octombrie, în jurul orei 13.00, a condus autoturismul marca Dacia...422

17 oct 00:27LocalMarinarii militari desfăşoară misiuni de supraveghere a traficului naval în Marea Neagră!

Fregata „Regele Ferdinand” desfășoară, în această perioadă, misiuni de supraveghere a traficului naval în...305

17 oct 23:59LocalAtentat la sănătatea consumatorilor! Mai multe magazine din sudul litoralului, închise!

Incredibil! Se joacă cu sănătatea consumatorilor! Priviți în ce condiții își desfășoară activitatea...1533

17 oct 00:26LocalAtenţie, constănţeni! Încep înscrierile pentru acordarea de gratuitate pe RATC!

Serviciul Public de Asistență Socială Constanța anunță că în perioada 22.10.2018-20.11.2018, de luni până...493

17 oct 00:24LocalUn copil de 5 ani, lăsat nesupravegheat, a fost lovit de mașină

O femeie, în vârstă de 56 de ani, marți, 16 octombrie, în jurul orei 14.30, a condus autoturismul marca Dacia...772

17 oct 00:21LocalBeat și fără permis, la plimbare cu mașina pe străzile din Castelu

Polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia, la data de 15 octombrie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă...648

17 oct 00:20LocalFurturi din magazinele din Constanța: printre hoți e un bărbat din Teleorman!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari, la data de 15 octombrie a.c., au depistat un bărbat, în...287

17 oct 00:19LocalOuă Kinder CONTRAFĂCUTE, confiscate în port

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în data de 15.10.2018, au participat la controlul amănunțit...1407

17 oct 00:18LocalCum s-a petrecut accidentul din Cumpăna, provocat de o tânără șoferiță

Trei persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier petrecut la Cumpăna. Potrivit...5531

Politică
17 oct 00:00PoliticăDeputatul Mircea Dobre, despre modificările aduse legilor justiţiei: ‘S-au făcut pe repede-înainte, fără o dezbatere normală şi coerentă’

Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul...143

17 oct 00:36PoliticăViorica Dăncilă NU s-a ţinut de cuvânt: Guvernul nu a trimis Comisiei Europene cererea de finanţare pentru Centura Capitalei

Premierul Viorica Dăncilă declara joi, 11 octombrie, că dosarul prin care România solicită finanţarea din bani...387

17 oct 00:31PoliticăOrdonanța de urgență pentru legile justiției a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență pentru legile justiției, adoptată luni dimineață de către Guvern, a fost publicată,...484

17 oct 00:31PoliticăÎncep înscrierile pentru programul 'RESPECT'!

Serviciul Public de Asistență Socială Constanța, anunță că, începând cu data de 22.10.2018, de luni până...317

17 oct 00:24PoliticăPrimarul Iaşiului, atac macabru: La moartea lui Liviu Dragnea, din salariul meu, voi face un foc de artificii

Atac fără precedent la Liviu Dragnea, de la Iaşi. "Vom fi aici şi după ce moare Dragnea şi toate lichelele pe care...465

17 oct 00:22PoliticăAtenţie, constănţeni! Se depun cererile pentru acordarea ajutoarelor de încălzire!

Începând cu data de 22 octombrie 2018, constănțenii pot depune formularele de Cerere și declarație pe proprie...801

17 oct 00:00PoliticăSONDAJ CURS - Revocările lui Kovesi și Lazăr au SCINDAT societatea românească

Cel mai nou sondaj de CURS de tip OMNIBUS (perioada 20 septembrie – 1 octombrie) a măsurat inclusiv temele care au...385

17 oct 00:20PoliticăSorina Matei îl 'termină' pe Klaus Iohannis: 'Stan fără Bran de la Preşedinţie se încurcă el în el pe el. Look at Dorel de la Cotroceni'

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o gafă de protocol, vizibilă în înregistrările evenimentului oficial, la...409

17 oct 00:19PoliticăCSM a pornit selecţia candidaţilor pentru Secţia care va investiga infracţiunile magistraţilor

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că a pornit procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de...222

17 oct 00:07PoliticăFostul subprefect al Constanței, Levent Accoium, numit secretar de stat la IMM

Constanța a rămas fără singurul subprefect, în luna septembrie! Guvernul a emis, pe 20 septembrie a.c., HOTĂRÂREA...758

Monden
17 oct 20:43MondenSalman Khan o ajută pe Iulia Vântur în cariera din India. Gestul neașteptat făcut de celebrul actor

La câteva ore după ce Iulia Vântur a împărtășit că o nouă experiență bifată în cariera ei, Salman Khan a...121

17 oct 00:00MondenEllie White a refuzat să intre în politică. “Nu aș putea juca rolul unei marionete”

Ellie White este o artistă complexă. Pe lângă muzica sa, cu care își încântă fanii, ea își împărtășește...100

17 oct 20:37MondenTrupa Sweet Kiss se reunește după 17 ani! Autorii hitului “Alin, Alin” își încearcă din nou norocul în muzică

Într-o perioadă în care se poartă “la greu” resuscitarea trupelor destrămate la începutul anilor 2000, foștii...104

17 oct 00:00MondenCarmen Iohannis, aspru criticată pentru ținuta aleasă pentru vizita la Episcopia Română din Italia. „Când încurci 25 cu 52″

Președintele Klaus Iohannis este însoțit de soția sa, Carmen Iohannis, în vizita pe care o efectuează în Italia....157

17 oct 00:00MondenLady Gaga a dat vestea cea mare: s-a logodit. Alesul e cu mult mai în vârstă decât ea

Cântăreața Lady Gaga, în vârstă de 32 de ani, a confirmat la un eveniment monden care a avut loc la Beverly Hills,...107

17 oct 00:00MondenGafă marca Donald Trump. Președintele american și-a lăsat soția în ploaie, fără umbrelă

Donald Trump și soția lui, Melania, se pregăteau să plece în Florida, pentru a evalua pagubele produse de uraganul...109

17 oct 00:00MondenPippa Middleton a născut un băieţel. Sora ducesei Kate este în culmea fericirii

Pippa Middleton, sora ducesei Kate, a devenit mamă. Tânăra a născut un băieţel, care e sănătos, anunţă presa...96

17 oct 00:00MondenCopilul lui Meghan Markle nu va purta titlu princiar

Copilul ducesei Meghan de Sussex, care se va naşte în primăvara anului viitor, nu va moşteni titlul de prinţ pe...115

17 oct 00:00MondenMihail va cânta piesa "Who You Are" la concertul anual de Crăciun de la Vatican

Cântăreţul de origine basarabeană Mihail a fost invitat la concertul anual de Crăciun de la Vatican, care va avea...95

17 oct 00:00MondenCăsătoria cu Tom Cruise a salvat-o pe Nicole Kidman de hărţuirile de la Hollywood. Mărturisirile vedetei despre protecţia oferită

Actriţa australiană Nicole Kidman a declarat că datorită căsătoriei cu Tom Cruise a fost protejată de abuzurile...119

Sănătate
16 oct 00:08SănătateSe va extinde clădirea spitalului Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia are o vechime de aproape 60 de ani și se află într-o continuă dezvoltare, iar în...605

4 oct 00:23SănătateŞase decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

Nouăsprezece noi cazuri de meningită şi meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înţepătura de...607

5 oct 19:09SănătateSecția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Judeţean, în proces de renovare şi modernizare!

Proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență...954

28 sep 23:56SănătatePrimul studiu de amploare pentru personalizarea depistării cancerului mamar va începe pe 1 decembrie

Un studiu de amploare va începe pe 1 decembrie pe un eşantion de 85.000 de femei din Europa şi Israel cu scopul de a...708

26 sep 12:00SănătateBolnavii de cancer nu mai pot face radioterapie GRATUITĂ în Constanţa!

Singurul centru de radioterapie din Constanța unde pot fi tratați bolnavii de cancer din toată Dobrogea nu mai oferă...1332

26 sep 12:05SănătateClinica de Neuropsihiatire de la Palazu va intra în renovare

Imagini dezolante în incinta Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu: saloane în paragină, cu mobilier care are zeci...988

26 sep 00:36SănătateToți angajații de la Spitalul Județean Constanța vor fi testați, până la sfârșitul anului, pentru hepatită și HIV

La Secţia Pneumologie TBC din Agigea, secţie exterioară a Spitalului Judeţean Constanţa, s-a încheiat activitatea...1151

22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...3424

18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave

În data de 29 septembrie a.c., prof. dr. Ahmet Alptekin, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi pediatri din Turcia,...1038

17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor

Biblioteca virtuală Baylor se îmbogăţeşte cu un nou ghid de stil de viaţă: „11 căi de luptă împotriva...1232