REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.5° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Premierul a cerut instituţiilor implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 să amplifice acţiunile de control

Premierul a cerut instituţiilor implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 să amplifice acţiunile de control

Replica API 13 iulie 2020 | 00:00 831

Premierul Ludovic Orban le-a cerut prefecţilor şi şefilor de instituţii cu atribuţii în combaterea pandemiei de COVID-19 să amplifice la "limita maximă posibilă" controalele, pentru a asigura respectarea regulilor de protecţie a sănătăţii oamenilor.

"Ne confruntăm cu o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri. Datoria noastră, ca instituţii ale statului, ca reprezentanţi care au funcţii de conducere în instituţiile statului, este (...) să luptăm cu toate armele legale pe care le avem la dispoziţie pentru apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor. Scopul acestei întâlniri este acela de a suna mobilizare generală a instituţiilor statului care au atribuţii în lupta împotriva epidemiei, acele instituţii care au atribuţii de control pentru a determina o amplificare la limita maximă posibilă a acţiunilor de control pentru a respecta asigurarea regulilor de protecţie a sănătăţii oamenilor. (...) Scopul principal al acestei şedinţe este acela de a îmbunătăţi coordonarea între instituţii şi de a creşte eficienţa măsurilor pe care le luăm şi acţiunilor de control pe care le organizăm", a declarat Ludovic Orban sâmbătă, la şedinţa în sistem videoconferinţă cu prefecţii, şefii structurilor MAI şi ai celorlalte instituţii şi autorităţi cu atribuţii în gestionarea situaţiei generate de creşterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Premierul a subliniat că este clar că există zone şi activităţi unde autorităţile se confruntă cu o încălcare mai gravă a regulilor care generează riscuri majore pentru sănătatea cetăţenilor care participă la aceste activităţi sau intră în contact cu alţi oameni.

"Obiectivul nostru clar este de a ne asigura că orice actor instituţional din zona publică sau privată este angajat în respectarea regulilor. De asemenea, că aceia care nu respectă regulile pot fi sancţionaţi în conformitate cu prevederile legii. (...) Este clar că această creştere a numărului de cazuri ne indică printre zonele prioritare, centrele urbane. Este clar că pe litoral sau în staţiuni, staţiuni de munte sau în alte zone există încălcări semnificative ale regulilor. Este adevărat că încă avem focare, un număr mare de cazuri provin din focare, din spitale, din centre de bătrâni sau din anumite companii care, probabil, nu respectă regulile, dar rata de dispersie a cazurilor este mai mare decât în urmă cu 2 luni sau 3 luni, deci este evident că avem un număr de persoane care nu s-au îmbolnăvit în focare ", a spus Orban, scrie Agerpres.

Premierul s-a referit la activităţile care trebuie controlate cu prioritate.

"În ceea ce priveşte comerţul, solicit orientarea controalelor în supermarketuri, în pieţe, cu precădere în pieţele închise sau semi-închise. De asemenea, cred că va trebui să controlăm şi târguri, bâlciuri, chiar dacă se organizează în aer liber, va trebui să asigurăm respectarea regulilor", a spus Orban.

El a cerut, totodată, intensificarea controalelor pe zona transportului public, la metrou şi în zona transportului feroviar.

"Transportul public, aici, în Bucureşti, este foarte important să cereţi şi susţinerea Poliţiei Locale a municipiului Bucureşti, să asigurăm respectarea regulilor în metrou. În metrou sunt sute de mii de beneficiari ai serviciului de transport, zilnic. Riscul de transmitere, în cazul în care nu sunt respectate regulile, este foarte mare. Avem nevoie de o prezenţă constantă, ritmică în metrou pentru a asigura respectarea regulilor. De asemenea, transportul pe cale ferată, transportul feroviar, în special transportul spre destinaţiile de vacanţă, spre mare, spre munte sau spre destinaţii care asigură trenuri pline, trebuie asigurat în mod obligatoriu respectarea regulilor. Transportul interjudeţean, transportul cu autocare, de asemenea, Poliţia de circulaţie, ISCTR - vor trebui să fie extrem de prezenţi.Transportul feroviar, aveţi Poliţia TF, care va trebui să fie extrem de activă şi să asigure respectarea regulilor", a spus Orban.

El a solicitat amplificarea controalelor şi la terase, restaurante, benzinării.

"Terasele, ştim foarte clar, mai ales sunt terase de fiţe, terase unde nu se respectă regulile şi unde nici măcar personalul angajat nu respectă regulile, iar multora dintre patronii de terase nici măcar nu le trece prin cap să facă cel mai mic demers de a asigura respectarea regulilor. Să ştiţi că şi în benzinării avem probleme, în special în benzinăriile care duc spre destinaţii de vacanţă şi asta nu vă spun din auzite, vă spun din experienţa proprie. Oamenii alimentează şi, dacă nu au mască, normal, ca să plătească, sunt lăsaţi să intre fără mască. Ori, asta nu e acceptabil", a afirmat Orban.

Şeful Executivului a adăugat, totodată, că, în opinia sa, sunt unele cluburi care "ar trebui închise".

"Şi aici va trebui să ne gândim foarte serios dacă nu luăm şi noi măsuri care au fost luate în alte ţări, ca după ora 22:00 sau 23:00 să se închidă astfel că tipuri de activităţi. (...) Avem informaţii clare că sunt restaurante în spaţii închise care, fructificând reglementarea conform căreia se permite organizarea de evenimente private în spaţii închise cu până la 20 de persoane, de fapt au deschis şi servesc clienţii în interiorul restaurantelor aflate în spaţii închise. Cred că şi în hoteluri este important să asigurăm respectarea regulilor, că şi aici avem semnale privitoare la hoteluri", a completat Orban.

Orban a punctat că Poliţia locală trebuie să fie prezentă la locurile de joacă pentru a atrage atenţia părinţilor sau bunicilor că îşi pun în pericol copiii dacă utilizează locurile de joacă şi în parcurile unde se joacă şah, table.

El s-a referit şi la zonele de interacţiune cu cetăţenii ale instituţiilor publice, menţionând ANAF, Direcţiile de Impozite şi Taxe Locale, Registrul Comerţului, precum şi la cele ale companiilor care furnizează servicii şi trebuie să asigure respectarea regulilor pentru clienţii lor care vin să îşi plătească facturile.

Nu în ultimul rând, premierul a solicitat implicare maximă prefecţilor şi tuturor serviciilor deconcentrate implicate: Direcţiile de Sănătate Publică, Direcţiile Sanitar-Veterinare, Oficiile de Protecţia Consumatorului, ITM, Inspecţia Muncii.

"Toate structurile care au atribuţii de control trebuie să colaboreze cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, cu Poliţia, cu Jandarmeria, cu Poliţia de Frontieră, cu toate structurile care sunt implicate, să formeze echipe comune acolo unde este necesar un control. (...) Solicit către toate instituţiile de control să comunice toate rezultatele controalelor, locurile în care nu se respectă, măsurile care au fost luate, pentru ca să se înţeleagă foarte clar de către cei care nu respectă legea, cei care nu respectă regulile de protecţie sanitară că vor fi amendaţi şi că vor suferi consecinţele legi. Vă solicit, domnilor prefecţi, să verificaţi zilnic, să faceţi un plan zilnic de acţiune, să urmăriţi implementarea planului de control, împreună, evident, cu conducătorii de la nivel naţional ai instituţiilor, să informaţi constant opinia publică privitoare la măsurile care se iau", a mai spus el.

La videoconferinţă au mai participat ministrul Muncii, Violeta Alexandru şi ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218