REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
18.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Premierul Florin Cîţu, întrevedere, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene

Premierul Florin Cîţu, întrevedere, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene

Replica API 13 februarie 2021 | 00:08 1512

Prim-ministrul Florin Cîţu a avut, vineri, la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu prilejul vizitei pe care o efectuează la instituţiile europene, reafirmând în context importanţa menţinerii unei abordări coordonate la nivel UE în contextul situaţiei epidemiologice curente de la nivel european şi internaţional şi şi-a exprimat încrederea că noile angajamente asumate de furnizorii de vaccinuri vor fi respectate, scrie Agerpres.

Florin Cîţu, Ursula von der Leyen

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi înalţi oficiali au abordat, în mod cuprinzător, aspecte relevante în raport cu agenda Uniunii Europene, cu accent pe gestionarea crizei generate de pandemia de COVID-19, procesul de redresare economică şi obiectivele în ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice şi tranziţia digitală.

"Cu referire la gestionarea pandemiei de COVID-19, prim-ministrul României a reafirmat importanţa menţinerii unei abordări coordonate la nivel UE în contextul situaţiei epidemiologice curente de la nivel european şi internaţional, mai ales pe fondul riscurilor generate de mutaţiile virusului, şi a salutat eforturile de coordonare realizate de Comisie, sub conducerea preşedintelui Ursula von der Leyen", se arată în comunicat.

În context, premierul român a prezentat stadiul derulării campaniei de vaccinare la nivel naţional, care plasează România pe unul dintre primele locuri între statele membre şi şi-a exprimat încrederea că "noile angajamente asumate de furnizorii de vaccinuri vor fi respectate", pentru a permite derularea, în bune condiţii, a campaniilor de vaccinare.

La rândul său, preşedintele Comisiei a mulţumit pentru decizia României de a dona până la 200 de mii de doze de vaccin Republicii Moldova.

În ceea ce priveşte procesul de redresare economică, menţionează sursa citată, premierul român a prezentat eforturile de finalizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, accentuând "importanţa investiţiilor în infrastructură, inclusiv din perspectiva contribuţiei la tranziţia ecologică şi digitală".

"A mulţumit Comisiei pentru cooperarea cu instituţiile naţionale responsabile de elaborarea Planului, precizând că acesta va fi înaintat Comisiei în perioada stabilită în documentele programatice", se arată în comunicat.

Pe acelaşi subiect, preşedintele Comisiei a salutat contactele strânse dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai Comisiei din această perioadă pe tema finalizării PNRR.

De asemenea, în cadrul discuţiilor, premierul Florin Cîţu a menţionat prioritatea acordată de România îndeplinirii recomandărilor Comisiei Europene în vederea finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi a evocat dialogul constant şi cooperarea strânsă pe acest subiect cu Comisia. A reiterat şi obiectivul prioritar al României de aderare la spaţiul Schengen.

"Preşedintele Comisiei a menţionat aprecierea pentru determinarea Guvernului privind finalizarea MCV, precum şi susţinerea puternică pentru aderarea României la spaţiul Schengen", conform comunicatului.

Totodată, prim-ministrul României a solicitat sprijinul preşedintelui Comisiei Europene pentru o prezenţă română extinsă în cadrul structurilor de conducere de la nivelul instituţiilor europene, inclusiv în cadrul serviciilor Comisiei.

În cursul zilei de vineri, premierul Cîţu a mai avut şi o întrevedere cu Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru o economie în serviciul cetăţenilor.

În cadrul întâlnirii, premierul român a arătat că unul dintre obiectivele cheie ale Guvernului, dincolo de combaterea pandemiei, vizează "demararea procesului de redresare economică şi asigurarea stabilităţii fiscal-bugetare".

"A afirmat, de asemenea, importanţa acordată de România finalizării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ca bază pentru susţinerea acestor obiective, comisarul european arătând că dialogul tehnic dintre partea română şi Comisie în acest scop este foarte bun", se arată în comunicat.

Totodată, şeful Executivului de la Bucureşti a făcut o prezentare a proiectului de buget pe anul 2021, precum şi a principalelor reforme avute în vedere, în strânsă conexiune cu proiectul de buget, comisarul Dombrovskis exprimând aprecierea pentru eforturile depuse de Guvern în acest scop.

În context, prim-ministrul român a arătat că utilizarea mecanismelor din domeniul fiscal pentru încurajarea tranziţiei ecologice trebuie să ţină cont de "circumstanţele specifice" ale fiecărui stat membru, pentru a evita "un impact bugetar excesiv" asupra unora dintre acestea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Drogatul s-a dus sa minta la Bruxelles si poate ca va fi si crezut. Una spune in tara si alta la stapani. Mortii matii de handicapat balbait
2
0
Balbaitul cu tatal cu 300 hectare de teren s a fus sa ia lumina de la stapanii lui?
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102