REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Preotul Dumbrava, înmormântat în judeţul Galaţi

Preotul Dumbrava, înmormântat în judeţul Galaţi

Replica API 22 martie 2013 | 00:00 222

Trupul neînsufleţit al preotului Remus Dumbravă va fi depus sâmbătă după-amiază la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa. Duminică, după oficierea Sf. Liturghii, IPS Teodosie, împreună cu un sobor de preoţi, va săvârşi o slujbă de pomenire pentru vrednicul părinte. Slujba de înmormântare va avea loc luni, în localitatea Băneasa din judeţul Galaţi. Reamintim faptul că preotul a decedat sâmbătă, 16 martie, la o zi după ce fusese declarat în moarte cerebrală. Acesta suferise săptămâna trecut un atac cerebral la slujba de la Biserica Sfântul Mina din municipiul Constanţa. Înalt Preasfinţia Sa Teodosie şi Arhiepiscopia Tomisului transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Suntem alături de ei în această grea încercare." Îl vom pomeni veşnic în rugăciunile noastre. Dumnezeu să-l ierte!", a transmis Ierarhul Tomisului. Aflat la Slujba Sfântului Maslu, oficiată în aer liber, în faţa Bisericii Sfântul Mina, închisă de către Asociaţia Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina, preotul Remus Dumbravă s-a prăbuşit la pământ. Un alt preot a încercat să-l resusciteze, fără succes, suferindul pierzându-şi cunoştinţa. Acesta a fost dus la spital de către un echipaj SMURD. Specialiştii constănţeni au luat în calcul şi un transplant de organe, însă familia preotului s-a opus categoric acestei intervenţii. Menţionăm că preotul Remus Dumbravă avea 61 de ani. Era slujitor la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa ca preot misionar. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Era căsătorit şi era tată a doi copii.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218