REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Preotul Emilian Cornițescu, medaliat cu medalia „Laureat al Premiului Nobel pentru Pace – Elie Wiesel”

Preotul Emilian Cornițescu, medaliat cu medalia „Laureat al Premiului Nobel pentru Pace – Elie Wiesel”

Replica API 2 aprilie 2018 | 00:22 1039

Părintele Profesor Emilian Cornițescu, pasionat cercetător al limbii ebraice și al Studiului Vechiului Testament, dar și mentor al multor generații de studenți teologi a primit Medalia de argint „Laureat al Premiului Nobel pentru Pace - Elie Wiesel” (detalii la https://monetariastatului.ro/laureati-ai-premiului-nobel-originari-din-romania-%E2%80%93-elie-wiesel/). Decorația a fost acordată de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic.

Prin medalia acordată, instituția își exprimă „întreaga apreciere pentru remarcabila activitate teologică și didactică prin care cultivați, cu har și erudiție, adevăratele valori și promovați pacea, toleranța și libertatea.” Decorația a fost acordată în data de 25 martie, la București, cu prilejul lansării cărții „Hagada de Pesach”, redactată de către Marele Rabin Menachem Hacohen și de ing. Baruch Tercatin.

Părintele Profesor Emilian Cornițescu a urmat absolvit în anul 1965 cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Bucureşti, cu teza de licenţă: „Profeții mesianice în cartea profetului Iezechiel", urmate de cursuri de doctorat, între anii 1965-1968, la Secţia Biblică, specialitatea principală Arheologie biblică, Studiul Vechiului Testament şi Limba Ebraică.

În perioada 1974-1975, pr. Emilian Cornițescu a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar în data de 18 decembrie 1980, a obţinut titlul de Doctor în Teologie cu teza: Descoperirile arheologice din Ţara Sfântă în ultimii 50 de ani (1920-1970) şi raportul lor cu Vechiul Testament.

De la 1 octombrie 1975, a fost numit asistent titular la Secţia biblică, unde a coordonat seminariile de Noul şi Vechiul Testament, dar şi predarea Limbii Ebraice Biblice, iar din anul universitar 1983-1984 a predat Arheologie biblică, Studiul Vechiului Testament şi Limba ebraică.

Părintele profesor Emilian Cornițescu a coordonat numeroși studenți, masteranzi și doctoranzi preocupați de studiul Vechiului Testament, a participat la congrese de Vechiul Testament în țară și în străinătate, a fost și Preşedintele Asociaţiei de Prietenie România-Israel (ACPRI), în prezent fiind Preşedinte de onoare al acestei Asociaţii, a publicat studii și cărți cu tematică biblică, ultima carte fiind: „Sfintele Paști – Pesach și Rusaliile – Șavouth”.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Colaborarea cu Securitatea se incadreaza la ,,puncte tari" ale profesiunii de credinta ... Colegul Spagoveanului tocmai si-a trecut in curriculum vitae inca o bila neagra ...
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218