REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 4 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6872
16.4° Constanța Vineri, 4 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6872
 

Președintele ACROPO a fost demis. Cine este noul șef al autorității offshore din Constanța

Președintele ACROPO a fost demis. Cine este noul șef al autorității offshore din Constanța

Andreea POPA 12 septembrie 2024 | 00:00 2951

Președintele ACROPO a fost demis prin ordinul premierului Marcel Ciolacu, care l-a înlăturat astfel pe liberalul gorjean Robert Eugeniu Ciocioi de la conducerea autorității din Constanța. În locul acestuia, funcția va fi exercitată temporar de către noul vicepreședinte ACROPO, Dan Lucian Popovici, directorul Diviziei de reglementare a instituției până la data numirii. 

Presedintele ACROPO a fost demis. Cine este noul sef al autoritatii offshore din Constanta

Premierul PSD Marcel Ciolacu a decis pe 4 septembrie 2024 demiterea președintelui PNL al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO), Robert Eugeniu Ciocioi, precum și numirea la conducerea instituției a noului vicepreședinte Dan Lucian Popovici. Acesta va ocupa timp de 5 ani funcția de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat și temporar pe cea de președinte al ACROPO, până la desemnarea unui nou conducător al autorității din Constanța.

Concret, pe 4 septembrie 2024 s-a publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.894, ”Decizia nr. 295/2024 privind revocarea domnului Robert-Eugeniu Ciocioi din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră”.

Concomitent, „La data prevăzută la art. 1, prevederile art. 3 din Decizia prim-ministrului nr. 387/2022 privind revocarea domnului Răzvan Giuca din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră şi pentru unele măsuri privind asigurarea conducerii Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 27 iunie 2022, îşi încetează aplicabilitatea”.

Presedintele ACROPO a fost demis. Cine este noul sef al autoritatii offshore din Constanta

Ciocioi se întoarce după 4 ani la salonul de coafură din Târgu Jiu

Întrucât prin decizia citată din 2022, la art. 3, vicepreședintele Robert Eugeniu Ciocioi era desemnat să exercite atribuțiile de președinte al ACROPO, reiese că mandatul acestuia la conducerea instituției a încetat, iar liberalul gorjean a fost, practic, demis din toate funcțiile deținute la ACROPO.

Așa a luat sfârșit aventura lui Ciocioi la ACROPO, la conducerea căruia a fost numit încă din august 2020, prin decizia premierului de atunci, colegul de partid Ludovic Orban. 

Olteanul Ciocioi a fost totuși timp de 4 ani șeful operațiunilor offshore ale României, în condițiile în care terminase o facultate particulară din orașul natal la 36 de ani, era șomer de 10 ani când a fost pus direct vicepreședinte ACROPO și nu avea niciun fel de studii sau experiență în domeniu, ca patron de pensiune în Runca și preocupat mai degrabă de salonul de coafură din Târgu Jiu al soției sale.

Presedintele ACROPO a fost demis. Cine este noul sef al autoritatii offshore din Constanta

Ce experiență are Dan Lucian Popovici

Nou-venitul Dan Lucian Popovici are măcar meritul de a activa în domeniul petrolier încă din 1985, când a absolvit Universitate de Petrol și Gaze de la Ploiești. Chiar dacă din CV-ul său lipsesc datele aferente activității sale pentru o perioadă de aproape 20 de ani, informațiile publicate pe LinkedIn arată că a fost inginer HSE, responsabil cu programele de sănătate, siguranță și mediu pe platforme maritime din Africa și America de Sud ale companiei italiene Saipem SpA în perioada 2001-2005. 

Presedintele ACROPO a fost demis. Cine este noul sef al autoritatii offshore din Constanta

În 2005-2006 a lucrat pe o navă de foraj a GlobalSantaFe în apele africane, pentru ca din 2006 până în 2012 să fie consultant HSE pe vapoare ExxonMobil, de asemenea în oceanele africane. 

Presedintele ACROPO a fost demis. Cine este noul sef al autoritatii offshore din Constanta

În 2012 se întoarce acasă și se angajează ca director la compania de foraj Dafora Group SA Mediaș până în 2014, când ajunge la OMV Petrom ca expert în offshore, păstrând și funcții la Dafora. În februarie 2018 este numit director al Diviziei de reglementare din ACROPO, postură pe care o păstrează până în septembrie 2024, când ajunge vicepreședinte cu atribuții de președinte al ACROPO.

S-a împrumutat cu bani până și de la un IFN

Dan Lucian Popovici și-a asumat o declarație de avere completată în iunie 2024 prin care arată că deține un teren agricol de 9.000 mp în comuna Corbu și un teren intravilan de 13 mp în orașul Constanța, unde are și două apartamente. Noul șef ACROPO conduce un Mercedes GL și susține că nu mai are niciun fel de alt bun în proprietate. 

Presedintele ACROPO a fost demis. Cine este noul sef al autoritatii offshore din ConstantaÎn schimb, s-a împrumutat în 2021 de la un IFN cu 138.700 lei, pe care trebuie să-i dea înapoi până în 2029, iar în 2024 a mai contractat un împrumut, de 90.000 de lei, de la ING Bank.

Popovici a declarat pentru ultimul an un salariu total de 120.058 lei de la ACROPO (10.000 lei net pe lună), în timp ce soția sa, Cătălina Silvia Popovici, a încasat un salariu de 44.701 lei de la Termocentrale Constanța și încă unul de 76.278 lei de la Societate Electrocentrale Constanța. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Felicitari stimate domn Popovici! Un profesionist adevarat . Succes in noua functie!
2
1
o sa puna tot un politruc de-al lor. mai timpitilor, comunistii au inteles cum e cu politica economica, incepusera sa puna in posturi de conducere, oameni pregatiti profesional, ii primeau in pcr si gata.
8
0
alta capusa de ..tocat banii , sta tului , si fara de folos la ceva ,nici in 10 ani no sa scoata astia gaze ..vrajeli ..
10
2

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710