REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.1° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
26.1° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Preşedintele Comisiei pentru Brexit: Un nou referendum este mai probabil dacă negocierile cu laburiştii eşuează

Preşedintele Comisiei pentru Brexit: Un nou referendum este mai probabil dacă negocierile cu laburiştii eşuează

Replica API 18 mai 2019 | 00:00 328

Un nou referendum asupra retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) este mai probabil dacă negocierile dintre guvernul condus de Theresa May şi Partidul Laburist aflat în opoziţie vor eşua, a estimat vineri un influent parlamentar laburist, informează Reuters.

"Dacă negocierile nu vor duce nicăieri, din punctul meu de vedere aceasta va conduce la o singură concluzie. Există doar două căi pentru criza privind Brexitul pe care o traversăm: fie Parlamentul convine asupra unui acord, fie ne întoarcem din nou spre poporul britanic şi îi cerem să ia o decizie", a declarat preşedintele Comisiei pentru Brexit din Parlamentul britanic, Hilary Benn, la postul de radio BBC.

"Şi eu cred că aceasta aduce perspectiva unui referendum de confirmare mai aproape în condiţiile în care încă nu se înregistrează o majoritate (pentru un acord asupra Brexitului) în Parlament", a afirmat Benn.

BBC a informat vineri că negocierile cu privire la Brexit dintre Partidul Conservator condus de Theresa May şi cel Laburist aflat în opoziţie sunt pe cale să se încheie fără un acord. Theresa May şi liderul laburist Jeremy Corbyn vor demara acum a doua fază, ce vizează ajungerea la o înţelegere asupra unui vot în parlament care să ducă la un consens.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369