REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Preşedintele Iohannis a primit anul trecut cadouri în valoare de aproape 3.000 de euro

Preşedintele Iohannis a primit anul trecut cadouri în valoare de aproape 3.000 de euro

Replica API 15 ianuarie 2018 | 00:00 145

Un tablou realizat de Givi Kolelishvili, o baionetă personalizată din partea Forţelor Speciale, butoni din aur, o maramă din borangic, un decantor marca Tiffany&Co, o cască de protecţie personalizată se numără printre bunurile primite în 2017, cu titlu gratuit, cu prilejul unor acţiuni de protocol, de preşedintele Klaus Iohannis.

Valoarea totală a bunurilor primite de şeful statului în 2017 este de 2.752 de euro (12.934,40 de lei).

Cel mai scump cadou primit de preşedintele Iohannis, anul trecut, este un tablou reprezentând un peisaj de iarnă realizat de Givi Kolelishvili, estimat la 500 de euro.

Potrivit listei publicate de Administraţia Prezidenţială, printre cadourile primite de şeful statului în 2017 se mai numără: o baionetă personalizată - Forţele pentru Operaţii Speciale din Armata Română, în casetă de prezentare, în valoare de 200 de euro, un decantor din sticlă transparentă, marca Tiffany&Co (250 de euro), o cască de protecţie personalizată, pentru activităţi de pompieri şi servicii de intervenţie în situaţii de urgenţă (150 de euro), butoni pentru cămaşă din aur de 14 K, lucraţi manual, din colecţia "Gold Jewellery of the Island of Pag" (150 de euro), o urnă din argint, în casetă de prezentare din pluş roşu (100 de euro), un tablou reprezentând doi elefanţi (100 de euro), o sabie decorativă, în casetă (80 de euro), un stilou Poenari lucrat manual, din compozit complex, placat cu aur, model Baron Business (80 de euro), o maramă din borangic (30 de euro), un bol de sticlă rotund personalizat cu însemnele White House, în casetă (50 de euro), un set obiecte tradiţionale româneşti format din opinci, şosete împletite şi ceramică (60 de euro), clopoţei din ceramică realizaţi manual şi drapelul Brigăzii Multinaţionale NATO Sud-Est (20 de euro fiecare), scrie Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, anul trecut, 41 de obiecte cu prilejul unor acţiuni de protocol, care au rămas în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102