REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Preşedintele iranian cere implementarea unei legi pentru a plasa Pentagonul pe o listă neagră

Preşedintele iranian cere implementarea unei legi pentru a plasa Pentagonul pe o listă neagră

Replica API 14 ianuarie 2020 | 00:00 422

Hassan Rouhani

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a emis luni un ordin privind implementarea unei legi prin care Departamentul Apărării Statelor Unite să fie plasat pe o listă neagră ca "organizaţie teroristă", a informat agenţia de presă Tasnim, citată de Xinhua.

Într-un comunicat, Rouhani a cerut organizaţiilor iraniene relevante să pună în aplicare legea adoptată de parlamentul iranian.

Potrivit votului parlamentului iranian din 7 ianuarie, "toţi membrii Pentagonului, instituţiile şi companiile afiliate, precum şi comandanţii americani care au planificat şi au dus la bun sfârşit asasinarea" lui Qassem Soleimani, fostul comandant al Forţei Quds a Corpului Gărzii Revoluţiei Islamice (IRGC), sunt plasaţi pe lista neagră.

Legea a fost avizată de Consiliul Gardienilor Constituţiei ca cel mai înalt organism legislativ al Iranului.

În aprilie 2019, Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a desemnat de asemenea Comandamentul Central al forţelor americane în Asia de Vest drept "grup terorist" ca represalii pentru desemnarea de către SUA a IRGC ca "organizaţie teroristă străină".

Printre altele, purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabiei, a respins luni declaraţiile făcute pe Twitter de preşedintele american Donald Trump prin care liderul de la Casa Albă îşi exprima sprijinul pentru iranieni, spunând că poporul iranian nu va uita că el a ucis un general de top şi că tot el este motivul pentru care mulţi iranieni se confruntă cu probleme economice, potrivit media de stat, notează Reuters.

Trump, care le-a cerut autorităţilor iraniene în postări pe Twitter în limbile farsi şi engleză să nu ucidă protestatarii şi a lăudat "marele popor iranian", varsă "lacrimi de crocodil" când îşi exprimă îngrijorarea pentru iranieni, a declarat Ali Rabiei.

El a adăugat că ambasadorul Marii Britanii în Iran a acţionat într-un mod "complet neprofesionist şi inacceptabil", după ce a fost reţinut pentru scurt timp în apropierea unui protest. Ambasadorul a declarat că a fost arestat după ce a participat la un priveghi, de la care a plecat după ce manifestarea căpătase o turnură politică. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218