REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, pentru marţi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, pentru marţi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

Replica API 3 iulie 2017 | 00:42 426

Membrii Consiliului Suprem de Apărare al Ţării se reunesc, marţi, începând cu ora 11, la Palatul Cotroceni, pe ordinea zi fiind, printre altele, stabilirea efectivelor pe care le poate pune armata la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului naţional în anul 2018 şi discutarea planului de înzestrare cu tehnică militară în perioada 2017-2026.

”Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la: implementarea Strategiei Globale a UE (dimensiunea securitate şi apărare); forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2018; activitatea Serviciului Român de Informaţii în anul 2016; regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă; Carta albă a apărării; planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026; evoluţiile recente ale fenomenului migraţiei şi principalele măsuri implementate la nivel naţional”, transmite Adminstraţia Prezidenţială.

În cadrul şedinţei prezidate de către preşedintele Klaus Iohannis vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, conform news.ro.

Precedenta şedinţă a Consiliului a avut loc pe 21 martie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dotarile militarilor care-si sacrifica vietile ca multi idioti sa traiasca bine sunt proaste.Rezolvam pe hartie,se dau ordine si toti vor fi multumiti,ca si pe vremea lui Ceausescu,ca doar tot acelasi tip de cacanari ne conduc peste tot.Avem populatie autoflagelanta,dovada comentariile de mai jos si conducere ticaloasa,ce profita de masa larga de idioti si lasi,ca cei de mai jos.Klaus e o papusa de paie,cu aspect comercial,nu spurcaciune ca Base,dar e inutil.Ferice de cei care au apucat sa plece din tara. Restul,vai si amar ce va fi cu gunoaiele astea la varfuri!
0
0
Pai daca esti o dejectie,nu vezi ce-ti spune ala de la 17:31,du-te pe canalizareeee cu tot cu banana,dejectie...
1
1
Sa ti iau familia in cardan si sa nu te mai lauzi prin oras ca scula mea are gust de banane...nulitatea secolului XXI
1
1
Ptr menstra de la 17:11 Sub cate batalioane s-a zbatut ma-ta ca sa te conecteze la net?!!!
7
3
Suge o cu hannes.Poate cu ocazia asta veti dota armata romana cu mijloace de transport dupa anul 2000.
2
1
Tara trebuie aparata de dragnea
3
1
iohanus cu creierii gata spalati la washington ,razboinic ,gata sa decoreze toti iderei care mor in afganistan,cu voie sau fara voie mai ales,in schimb in romanica rusii pot ajunge la bucale fara sa traga un glonte,precum romanasii cand au ocupat sofia in 1913
2
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218