REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Preşedintele Mexicului doreşte să limiteze fluxul de migranţi care traversează ţara

Preşedintele Mexicului doreşte să limiteze fluxul de migranţi care traversează ţara

Replica API 25 aprilie 2019 | 00:00 374

Andres Manuel Lopez Obrador

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a afirmat marţi că doreşte să frâneze fluxul de migranţi traversând Mexicul spre nord, în special pentru a garanta securitatea acestora, relatează AFP.

"Nu dorim să aibă teren liber, nu doar din motive juridice, ci şi din motive de securitate", a declarat preşedintele Mexicului în cursul conferinţei sale de presă zilnice.

De mai multe săptămâni, autorităţile mexicane le propun migranţilor care intră în Mexic o viză umanitară de un an limitată numai la statele din sud, care înlocuieşte treptat vizele umanitare ce le permiteau până în prezent să circule liber în întreaga ţară.

Dacă avansează spre nord, migranţii în posesia acestei noi vize se expun pe viitor expulzării de pe teritoriul Mexicului.

"Din nefericire, în nord am avut în trecut probleme cu asasinarea migranţilor şi nu ne dorim asta, violenţa este mai mare în nord şi preferăm să ne ocupăm de această populaţie din America Centrală în sud", a subliniat el.

Lopez Obrador a mai afirmat că politica migratorie a guvernului nu s-a schimbat, în pofida reţinerii luni a 367 de migranţi din America Centrală, cei mai mulţi din Honduras, în statul Chiapas (sud).

"Nu este o contradicţie, am acţionat cu mult respect faţă de migranţi şi vom continua să le respectăm drepturile omului", a dat asigurări preşedintele mexican.

Aceste reţineri au avut loc după o "agresiune" luni contra agenţilor poliţiei pentru migranţi în cursul controlului unei caravane de 3.000 de migranţi în localitatea Pijijiapan, potrivit Institutului naţional pentru migraţie.

Un martor a afirmat că agenţii au fost atacaţi cu pietre în momentul intervenţiei lor.

Întrebat despre presiunile exercitate de preşedintele american, Donald Trump, pentru a face să oprească acest flux migrator, Lopez Obrador a cerut ca Statele Unite să ajute în lupta împotriva acestor fluxuri migratorii finanţând dezvoltarea economică în America Centrală.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Opriti-i cu orice pret ! Mai tarziu va fi prea tarziu !
1
0
Se face ca opreste migratia. E varianta americana la migratia din Europa. Macar acolo nu pun bombe inca
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920