REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Preşedintele PMP, Claudiu Palaz, victima metodei de furt prin bruiaj: i s-au furat telefoanele şi portofelul din maşină!

Preşedintele PMP, Claudiu Palaz, victima metodei de furt prin bruiaj: i s-au furat telefoanele şi portofelul din maşină!

Replica API 23 august 2013 | 00:00 260

Nu de foarte mult timp, în Constanţa a reapărut metoda de furt din autoturisme prin bruiaj. Mai exact, vizate sunt autoturismele cu închidere centralizată, aceasta fiind anulată prin intermediul unei telecomenzi. Mai multe astfel de cazuri s-au petrecut pe raza judeţului Constanţa, hoţii fiind prinşi. Printr-o astfel de situaţie a trecut şi preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Claudiu Iorga Palaz, el rămânând fără telefoanele mobile şi fără portofel, la finele săptămânii trecute. Acesta a declarat, pentru "Replica", faptul că a părăsit autoturismul doar pentru câteva minute, pentru a-şi lua copiii, parcându-l pe o stradă din municipiul Constanţa, iar la întoarcere a avut parte de o surpriză de proporţii: telefoanele şi portofelul dispăruseră ca prin minune. Cum nu s-au găsit urme că portierele ar fi fost forţate, hoţii au acţionat în baza telecomenzii de bruiaj.

Reamintim că un astfel de caz s-a mai petrecut şi la data de 08.04.2013, când Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii A. Taner, de 22 de ani, din Dobromir şi S. Levent, de 31 de ani, din Constanţa, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului A.Taner că, împreună cu inculpatul S. Levent, care asigura zona pentru a nu fi surprinşi, în ziua de 05.04.2013, în jurul orelor 17.00, prin folosirea fără drept a unei chei mincinoase, o telecomandă de bruiaj al sistemului de închidere al autoturismului, a sustras dintr-un autoturism parcat pe strada Ştefan Mihăileanu, aparţinând părţii vătămate S.M., un laptop marca e-machine, cauzând un prejudiciu în valoare de 3.200 lei. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare. Conform oamenilor legii, telecomanda de bruiaj ar fi una construită artizanal şi folosită în timp ce proprietarul execută manera de închidere a autoturismului. În realitate, dispozitivul de bruiaj blochează orice acţiune, portierele rămânând neasigurate.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218