REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Preşedintele turneului de la Madrid vrea să ştie dacă în acest an se va mai disputa vreo competiţie

Preşedintele turneului de la Madrid vrea să ştie dacă în acest an se va mai disputa vreo competiţie

Replica API 1 aprilie 2020 | 00:00 1006

Preşedintele turneului de tenis de la Madrid (Mutua Open), Gerard Tsobanian, spune că este necesar să se decidă dacă în acest an va mai avea loc vreo competiţie şi să se stabilească dacă punctele distribuite până acum sunt anulate.

''Trebuie fixat un termen limită până la care ATP şi WTA ar putea merge înainte de a declara un an competiţional anulat. Îl ştergem din calendar şi începem din nou. Ceea ce ar trebui făcut este să oprim totul la data de 31 decembrie 2019 şi să reluăm anul competiţional începând cu 1 ianuarie 2021. Atunci nu ar mai exista puncte care să fie distribuite'', a spus Tsobanian într-un interviu publicat marţi de L'Equipe.

El a opinat că în cazul în care şi turneul de la Wimbledon (29 iunie-12 iulie) va fi anulat, atunci acesta ar fi reperul care ar indica faptul că anul nu mai poate fi continuat.

''Acolo este templul tenisului, este de neatins. Dacă şi acest turneu este anulat, va însemna că nimic nu mai este sigur", a spus Tsobanian.

Mutua Madrid Open, turneu patronat de Ion Ţiriac, se desfăşoară în mod normal la începutul lunii mai.

Săptămâna trecută, organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon, singurul dintre cele patru de Mare Şlem ale sezonului care se dispută pe iarbă, au anunţat că vor studia "toate scenariile, inclusiv amânarea sau anularea", din cauza pandemiei de coronavirus, urmând să aibă miercuri o "reuniune de urgenţă".

Anunţul a fost făcut de All England Tennis Club, organizatorul turneului, care a precizat că va "continua să evalueze minuţios toate scenariile pentru ediţia 2020 de la Wimbledon", fiind luată în calcul inclusiv posibilitatea ca turneul să nu se mai dispute în acest an.

"Provocarea fără precedent pe care o reprezintă criza Covid-19 continuă să afecteze stilul nostru de viaţă în moduri pe care nu ni le-am putut imagina, iar gândurile noastre sunt alături de toţi cei afectaţi în Regatul Unit şi în întreaga lume", a comentat Richard Lewis, directorul executiv al All England Club.

Turneul de la Wimbledon ar trebui să se desfăşoare, conform calendarului actual, între 29 iunie şi 12 iulie, iar pregătirile ar urma să debuteze "la sfârşitul lunii aprilie", conform organizatorilor. Simona Halep este campioana en titre la Wimbledon.

În urmă cu două săptămâni, organizatorii turneului de la Roland Garros, prevăzut între 24 mai şi 7 iunie, au anunţat spre surpriza generală reprogramarea sa în toamnă, între 20 septembrie şi 4 octombrie, relatează agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920