REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Preţul benzinei în România a scăzut sub media europeană; la motorină rămâne cu 2% mai mare

Preţul benzinei în România a scăzut sub media europeană; la motorină rămâne cu 2% mai mare

Replica API 10 mai 2019 | 00:00 357

Preţul fără taxe al benzinei pe piaţa din România a scăzut sub media europeană, în timp ce preţul motorinei este în continuare mai mare cu 2%, arată ultimele date ale publicaţiei Oil Bulletin a Comisiei Europene.

Astfel, începând cu data de 6 mai, benzina fără taxe costă 0,598 euro pe litru în România, în timp ce media UE este de 0,607 euro pe litru. În privinţa motorinei, preţul este de 0,652 euro pe litru, faţă de nivelul median de 0,641 euro pe litru.

Preţul benzinei a fost şi el mai mare decât media UE în ultimele luni, însă cele două niveluri au atins convergenţa la mijlocul lunii aprilie şi, de atunci, preţul din România a fost inferior.

Cu toate taxele incluse, costul carburanţilor este mai mic în România raportat la media europeană. Benzina are un preţ de 1,222 euro pe litru la noi în ţară, faţă de media europeană de 1,487 euro pe litru, iar motorina costă 1,250 euro pe litru la staţiile locale, comparativ cu nivelul mediu de 1,382 euro din UE.

Consiliul Concurenţei a derulat în ultimul an o anchetă pe piaţa carburanţilor, care a fost finalizată recent, iar raportul va fi făcut public în următoarele săptămâni, a declarat, la începutul lunii aprilie, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

Concluzia este că, pe acest segment, concurenţa este redusă şi există un mare jucător care stabileşte preţul, respectiv OMV Petrom.

"Nu este o investigaţie în care să aplicăm sancţiuni, ci prin care vrem să înţelegem funcţionarea pieţei şi totul se învârte în jurul faptului că avem o structură care nu e predispusă la concurenţă. Unul dintre actori are jumătate din piaţă, deci nu este o structură de piaţă echilibrată în care sunt mai mulţi jucători cu ponderi relativ egale care se concurează, ci un jucător foarte mare, care stabileşte preţurile, şi unii mai mici care îl urmează şi atunci toată ideea este cum putem face să îmbunătăţim această structură a pieţei. Minuni n-o să fie, n-o să putem desface ceea ce s-a făcut la momentul privatizării", a adăugat Chiriţoiu.

Lider pe piaţa distribuţiei de carburanţi este OMV Petrom, urmat de Rompetrol, Lukoil, MOL, SOCAR şi Gazprom.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nu va este rusina sa veniti cu astfel de aberatii?- nu stiti ca aceste preturi trebuiesc privite in functie de salarii, sunteti cretyini in adevaratul sens al cuvantului
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367