rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Preţul de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55lei/Mwh până în 2021

Preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021, potrivit unui proiect de hotărâre publicat de Ministerul Finanţelor Publice, conform agerpres.ro.

"Pentru asigurarea unui mediu concurenţial corect pentru sectorul de gaze naturale din Romania şi stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Energiei s-au întâlnit miercuri, 18 iulie, la sediul MFP, pentru a analiza posibilitatea instituirii unor forme de control al preţurilor gazelor naturale practicate de către producătorii interni, până la data 30.06.2021.

Pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare al gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creştere de 33,75%, se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze preţul gazelor naturale", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Potrivit iniţiatorilor, proiectul are impact pozitiv prin stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, generată de poziţia dominantă a celor doi mari producători care au cotă de piaţă, fiecare de peste 46% şi împreună de 95% (Romgaz, cu o cotă de 48,88% şi OMV Petrom - 46,08% din total producţie).

Începând cu 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare a gazelor naturale din producţie internă, acesta stabilindu-se în cadrul pieţei concurenţiale prin contracte liber negociate cu furnizorii şi clienţii finali pe baza cererii şi a ofertei.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de HG, preţul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată, în perioada aprilie 2017 - august 2018, a evoluat de la 70,93 lei la 77,72 lei. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată la 31 martie 2019 va fi de 80,25 lei/MWh.

Preţul gazelor naturale din import este stabilit pe piaţa concurenţială prin negociere liberă între importatori şi furnizorii de gaze naturale din România. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale din import la 31 martie 2019 va fi de 94,58 lei/MWh.

"Din structura preţului final pentru clienţii casnici reglementaţi, elementul cu ponderea cea mai însemnată, de peste 65%, îl reprezintă costul gazelor naturale ca marfă. ANRE (Autoritatea de Reglementare în Energie, n.r.) nu are atribuţii în a interveni asupra nivelului preţurilor de vânzare a gazelor naturale de către producătorii autohtoni şi din import. Din datele prezentate rezultă că, după liberalizarea completă a preţului de vânzare al gazelor naturale de la 1.04.2017, tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, asistând în prezent la un procent de 29,5% iar pentru luna martie 2019 estimăm un procent de 33,75%", arată autorii documentului citat.

Pe piaţa de gaze naturale activează, în prezent, un operator al Sistemului Naţional de Transport - Transgaz SA, 7 producători (Romgaz, OMV Petrom, Amromco Energy, Raffles Energy, Foraj Sonde, Stratum Energy şi HUNT OIL Company), 5 furnizori externi care aduc gaze naturale din surse externe în România (Engie Energy Management, Imex Oil, MET Internaţional AG, Alpiq Energy SE şi Wiee AG Elveţia), 2 operatori de înmagazinare (Romgaz şi Depomureş), 36 de operatori de distribuţie (cei mai mari fiind Distrigaz Sud Reţele şi E.ON Gaz Distribuţie), 87 de furnizori activi prezenţi pe piaţă şi 3 operatori ai pieţelor centralizate. Pe piaţa de gaze naturale sunt aproximativ 3,7 milioane clienţi finali, din care 3,4 milioane clienţi casnici reglementaţi.

miercuri, 18 iulie 2018368
Comentarii

01Scumpogaz(18 iul 22:05)
Ne-ati zapacit de tot:producator, importator,furnizor, transportator, operator de inmagazinare, distribuitor si apoi clienti finali.Ma, fratilor,cati mai frecati menta ??Si ce pret are aroma de gaz, ca-ti vine sa treci la focul cu paie!!
mai mult...Ultima oră
21 ian 00:00Ultima orăLeul înregistrează un nou minim istoric. Euro a depășit 4,7 lei

Moneda unică a fost cotată în prima ședință a acestei săptămâni la nivelul de 4,7081 lei, în creștere cu...36

21 ian 00:00Ultima orăKovesi candidează pentru postul de șef al Parchetului European44
21 ian 00:00Ultima orăDoina Păuleanu şi Aurelia Lăpuşan vor primi titlul de cetăţean de onoare al judeţului58
21 ian 00:00Ultima orăConsilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă!

Consiliul Judeţean Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, pe data de 30.01.2019 ora 13,00 în Sala “Remus...361

21 ian 00:00Ultima orăSchimbări majore pentru aplicația WhatsApp: „Impunem o limită de cinci mesaje, la nivel global“374
21 ian 00:00Ultima orăTenis: Novak Djokovic s-a calificat în sferturi la Australian Open62
21 ian 00:00Ultima orăNumărul maşinilor furate din străinătate şi ajunse în România a crescut cu 70%, în 2018

Numărul autovehiculelor care figurau ca fiind căutate de către autorităţi sau declarate furate în străinătate...97

21 ian 00:00Ultima orăLudovic Orban: Depunem proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu71
21 ian 16:54Ultima orăConsiliul Judeţean Constanţa are maşini noi252
21 ian 16:56Ultima orăDurere fără margini: Fata UCISĂ de tată la Săcele a fost ÎNMORMÂNTATĂ! Video

Durere fără margini în localitatea Săcele din județul Constanța! Elena, copila ucisă de tată, a fost...1150

21 ian 00:00Ultima orăMai multe zone din Constanța, fără apă potabilă din cauza unei avarii198
21 ian 17:00Ultima orăCine a controlat activitatea directorului Teatrului de Stat, Dana Dumitrescu172
Vremea
-1.6° - 0° luni, 21 ianuarie 2019
câțiva noriUmiditate: 100%
Vânt: 7.51 m/s din NNV
Presiune: 1029.95 milibari

Loto
6/49151721263546
5/401111319318
joker6101112333
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 ian 00:00SportNapoli - Lazio: 2-1. Ștefan Radu, integralist la oaspeți

Cu o mulţime de absenţe în primul 11, Napoli a reuşit să se impună în derby-ul cu Lazio, la care Ştefan Radu a...201

21 ian 00:00SportBarcelona - Leganes: 3-1. Dembele, Suarez și Messi au adus a 7-a victorie la rând în La Liga

În runda cu numărul 20, catalanii au trecut de Leganes. Cu Messi doar rezeră, Dembele a marcat unicul gol al primei...202

21 ian 00:00SportCum și-a răsplătit Simona Halep familia pentru că a susținut-o în carieră

Simona Halep, 27 de ani, a ajuns pe locul 1 WTA și a făcut performanță în tenisul feminin, însă în spatele...1040

21 ian 00:00SportMaria Sharapova, huiduită la Australian Open! Reacție nervoasă la conferință: „E o întrebare prostească”

Rusoaica Maria Sharapova, locul 30 WTA, a pierdut în trei seturi meciul cu australianca Ashleigh Barty, locul 15 WTA,...656

Local
21 ian 00:00LocalTeroarea trăită de o femeie din Cernavodă, după ce soțul a fost eliberat din închisoare

Pînchisoarea nu l-a reabilitat, mai rău l-a înrâit! A stat aproximativ doi ani într-un penitenicar din Spania,...912

21 ian 00:48LocalAvion cu 109 pasageri la bord, aterizare de urgență pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Un avion Blue Air cu 109 pasageri la bord, cursa Larnaca-Otopeni, a aterizat de urgență pe Aeroportul Mihail...1756

21 ian 03:20LocalA început ASFALTAREA PARCĂRII de lângă stadionul din Năvodari

Profitând de vremea bună de afară, la sfârșitul săptămânii trecute, angajații Primăriei Năvodari au început...458

21 ian 01:18LocalACCIDENT la trecerea de pietoni de pe B-dul 1 Mai. FOTO

Traficul rutier a fost îngreunat, duminică dimineață, 20 ianuarie a.c., pe B-dul 1 Mai, în apropierea trecerii de...3841

21 ian 01:15LocalPrincipesa Maria, în vizită în comuna Cumpăna

Principesa Maria s-a aflat în municipiul Constanța, unde a luat parte la aniversarea Colegiului Național „Mihai...836

21 ian 00:48LocalINCENDIU! STUDENȚI EVACUAȚI din căminul de la Pescărie!

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați, sâmbătă...2228

21 ian 03:22LocalDispozitiv de deșeuri canine, montat în Poarta 6

Pentru păstrarea curățeniei în oraș, autoritățile locale constănțene au achiziționat și montează dispozitive...744

21 ian 03:23LocalPolițiștii locali au împânzit parcurile din Constanța, în timpul nopții!

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 18 spre 19 ianuarie a.c., în intervalul orar 18.00-02.00, agenții Direcției...2018

21 ian 00:49LocalACCIDENT în Tuzla: o femeie a fost rănită! VIDEO

O persoană a ajuns la spital, cu răni ușoare, iar traficul a fost îngreunat, după ce în comuna Tuzla, pe sensul de...4845

21 ian 01:02LocalVIDEO. Ea este fata de 14 ani din Săcele, ucisă de propriul tată!

Durere fără margini la Săcele, acolo unde, un așa zis tată a îndurerat întreaga suflare, după ce a recurs la un...5996

Politică
21 ian 00:00PoliticăÎntâlnire între primarul Valentin Vrabie şi Ivan Patzaichin

Primarul Municipiului Medgidia a fost zilele trecute într-o vizită de lucru în oraşul Tulcea. Edilul a postat pe...276

21 ian 03:37PoliticăTudorel Toader anunţă o a doua Ordonanţă de Urgenţă: Dosarele lucrate pe protocoale, aruncate în aer

După ce a anunţat o ordonanţă de urgenţă care ar putea duce la rejudecarea tuturor dosarelor finalizate în...312

21 ian 03:40PoliticăCorina Crețu, REACȚIE la acuzațiile-bombă din PNL

Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Crețu, a scris duminică, pe Facebook, că toate măsurile...466

21 ian 03:20PoliticăDacian Cioloş confirmă zvonurile: Sora este angajată la un serviciu secret

După scandalul înfiinţării patidului său de către fiul şi sora unui fost securist, Dacian Cioloş confirmă...805

21 ian 03:36PoliticăAntonescu, după zvonul că nu ar mai fi pe loc eligibil pe lista de europarlamentare: Nu-mi imaginez cine ar putea să aibă temeri

Crin Antonescu a declarat că nu ştie cine ar putea să aibă temeri în PNL cu privire la candidura sa pentru...447

21 ian 22:47PoliticăPrimăria Constanţa intenţionează să închirieze terenurile de pe malul lacului Siutghiol

Asociația Demos, persoană juridică nonprofit, înregistrată în Registrul Național al Asociațiilor la numărul...761

21 ian 03:20PoliticăAdrian Năstase dă din nou de pământ cu PSD: Plecarea Corinei Crețu este un aspect negativ, un câștig pentru Ponta

Plecarea Corinei Crețu la Pro România este o lovitură grea pentru PSD consideră Adrian Năstase, fost premier al...507

21 ian 03:21PoliticăSebastian Ghiță dă consultanță politică, de la Belgrad, pentru europarlamentare

Președintele partidului naționalist PRU, fostul deputat PSD Bogdan Diaconu, a declarat sâmbătă, pentru...658

21 ian 01:15PoliticăMai multe INTERCEPTĂRI, eliminate din dosarul lui Radu Mazăre

Înalta Curte de Casație și Justiție a eliminat mai multe interceptări din dosarul în care Radu Mazăre este...1506

21 ian 03:24PoliticăExplicație NEAȘTEPTATĂ pentru BLOCAJUL proiectului de buget pe 2019

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, spune că întârzierea bugetului nu este a Guvernului, subliniind că în cel...627

Monden
21 ian 14:43MondenOzana Barabancea s-a operat din nou. Vedeta vrea să arate iar ca în liceu

Chiar și după ce a reușit să scape de toate kilogramele nedorite, Ozana nu renunță încă la ajutorul venit din...420

21 ian 00:00MondenSoțul Andei Adam a fost condamnat la trei ani de închisoare

Anda Adam și soțul ei trec prin momente grele deoarece el a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a fost...568

21 ian 00:00MondenRăzboiul dintre Bahmuțeanu și Prigoană continuă. Prezentatoarea TV, nevoită să facă un test antidrog

După ce în ultima perioadă foștii soți Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au acuzat reciproc de afecțiuni...283

21 ian 14:37MondenGraviduţa Mirela Vaida va cânta la Eurovision

Va concura în prima semifinală Eurovision România 2019, organizată pe 27 ianuarie, la Iaşi, şi va urca pe scenă...245

21 ian 00:00MondenOana Roman este foarte mândră de cum arată. Nu vrea să audă de operații estetice

Oana Roman este foarte mândră de cum arată și le-a spus tuturor ce părere are despre operațiile estetice,...361

21 ian 00:00MondenGheorghe Turda și iubita mai tânără cu 23 de ani s-au despărțit

Gheorghe Turda și iubita lui au ales să se despartă după doar un an de relație. Nicoleta Voicu a făcut anunțul...438

21 ian 14:31MondenMorgan Freeman, învinovățit pentru moartea nepoatei. Actorul a fost acuzat de abuz sexual

Numele lui Morgan Freeman, din nou târât prin tribunale! Morgan, care deține una dintre cele mai cunoscute voci de la...344

21 ian 00:00MondenBrad Pitt, în mari tandreţuri cu Charlize Theron

La mai bine de doi ani de când s-a produs despărţirea de mama celor şase copii ai săi, Angelina Jolie, starul...313

21 ian 00:00MondenCum arăta Meryl Streep pe când i-a fost refuzat un rol sub motivaţia că era „prea urâtă”?

E una dintre marile actriţe premiate ale cinematografiei mondiale, având în palmares nu mai puţin de 3 trofee Oscar...358

21 ian 00:00MondenGala premiilor Oscar rămâne fără prezentator principal pentru prima dată după 1989

Gala de decernare a premiilor Oscar, cea mai urmărită ceremonie organizată la Hollywood, ar trebui să se deruleze...233

Mapamond
21 ian 00:00MapamondBrexit: Theresa May este îngrijorată din cauza "comploturilor" parlamentare

Cabinetul premierul britanic, Theresa May, a apreciat duminică "extrem de îngrijorătoare" presupusele comploturi puse...173

21 ian 00:00MapamondFlota rusă a Mării Negre monitorizează mişcările distrugătorului american Donald Cook ajuns în Marea Neagră

Flota rusă a Mării Negre monitorizează mişcările distrugătorului american Donald Cook, care a intrat în Marea...206

21 ian 00:00MapamondTrump a anunţat că a fost stabilit locul unde va avea a doua întâlnire cu Kim Jong Un

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că a fost stabilit locul unde va avea a doua sa întâlnire...164

21 ian 00:00MapamondFranţa: 'Vestele galbene' au manifestat la Paris, în al zecelea weekend consecutiv de proteste

Cinci mii de 'veste galbene' au mărşăluit sâmbătă la Paris, în cel de-al zecelea weekend consecutiv de proteste...171

21 ian 00:00MapamondPolonia: Funeraliile primarului oraşului Gdansk, decedat după ce a fost înjunghiat, au reunit 45.000 de persoane

Funeraliile primarului oraşului polonez Gdansk, Pawel Adamowicz, decedat la 14 ianuarie în urma unui atac comis în...170

21 ian 00:00MapamondGermania: Markus Söder a fost ales în funcţia de preşedinte al Uniunii Creştin-Sociale

Politicianul Markus Söder a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Uniunii Creştin-Sociale (CSU),...184

21 ian 00:00MapamondBulgaria a extrădat în SUA un hacker rus, potrivit Moscovei

Bulgaria a extrădat în Statele Unite un hacker rus inculpat de un tribunal american pentru o fraudă informatică...170

21 ian 00:00MapamondIrlanda de Nord: Explozia unei posibile maşini capcană

O posibilă maşină capcană a explodat sâmbătă la Londonderry, în Irlanda de Nord, a anunţat poliţia,...167

21 ian 00:00MapamondMigranţi: Cel puţin 15 dispăruţi în apele Mediteranei, bilanţ mai grav potrivit supravieţuitorilor

Cel puţin 15 migranţi erau daţi dispăruţi sâmbătă după o operaţiune a Marinei italiene în apele libiene, dar...167

21 ian 00:00MapamondUngaria: Mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva legii care modifică regimul orelor suplimentare

Câteva mii de unguri au manifestat la Budapesta, sâmbătă, împotriva premierului Viktor Orban şi a noii legi care...181

Sănătate
19 ian 04:07SănătatePintea: Suntem în pragul unei epidemii de gripă în acest moment

România este în pragul unei epidemii de gripă în prezent, a susţinut, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina...499

18 ian 03:57SănătateINSP: Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat

Numărul total de viroze respiratorii acute în săptămâna precedentă a fost de 90.963, cu 21,3% mai mare faţă de...384

17 ian 00:27SănătateMai mulți pediatri în Spitalul Județean Tulcea!

Vești îmbucurătoare pentru părinții din județul Tulcea: conducerea Spitalului Județean a anunțat că se...553

16 ian 00:48SănătateMinisterul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică privind funcţionarea farmaciilor

Grila după care se face inspecţia în vederea autorizării farmaciilor ar trebui să fie unitară la nivel de ţară...521

14 ian 01:36SănătateSorina Pintea a semnat ordinul: Începe cel mai mare CONTROL din ultimii ani, în spitale

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a semnat ordinul prin care se vor declanşa controale privind...715

14 ian 01:36SănătateINSP: 7 persoane decedate din cauza gripei

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din judeţul Prahova şi un copil de 10 luni din Ilfov au murit, duminică, din...411

12 ian 23:01SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie cumpără un sistem de imagistică de la un politician declarat incompatibil

Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a cumpărat un sistem de imagistică de la firma unui polician din București...1536

11 ian 02:13SănătateA crescut numărul de infecţii respiratorii acute cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent

Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 52.991 în...519

10 ian 00:00SănătateÎNGRIJIRI la DOMICILIU pentru vârstnicii din Năvodari

Direcția de Asistență Socială Năvodari acordă servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din...671

10 ian 00:00SănătateProiecte de 12 milioane de euro pentru Spitalul Județean Tulcea. Licitația începe în februarie!

Reprezentanții Consiliului Județean Tulcea speră ca anul 2019 să înceapă lucrările de reabilitare, modernizare...576