REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Preţul electricităţii va scădea cu 5-6% la 1 ianuarie

Preţul electricităţii va scădea cu 5-6% la 1 ianuarie

Replica API 27 noiembrie 2015 | 00:00 197

Şeful Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei:

Şeful Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei:

Preţul electricităţii la consumator va scădea cu 5-6% la 1 ianuarie, după reducerea tarifelor de distribuţie şi a bonusului de cogenerare, iar gazele se vor ieftini cu începere de la 1 iulie 2016, a declarat joi preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, citat de mediafax.ro. “Tarifele la energia electrică vor scădea de la 1 ianuarie proporţional cu scăderea tarifelor de distribuţie din cadrul preţului final. Tariful de distribuţie va scădea cu un procent între 8 şi 10%, ceea ce va genera în factura finală o scădere de 3-5%. De asemenea, va scădea bonusul de cogenerare cu 4%. Aceste elemente vor aduce o scădere finală a preţului de 5-6%, începând cu 1 ianuarie”, a afirmat şeful Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). În prezent, costul unui megawatt, achivalent cu consumul mediu anual al unui apartament, este de aproximativ 400 de lei plus TVA. Populaţia urbană consumă între 2 şi 3 MW pe an, dar în localităţile rurale consumul este mult sub 1 MW anual, chiar şi sub 0,5 MW/an. “O scădere de 5% ar fi de 20 de lei plus TVA. Iar TVA nu va mai fi 24%, de la 1 ianuarie va fi 20%, deci e o scădere interesantă”, afirmă şeful ANRE. În ceea ce priveşte sectorul de gaze naturale, Havrileţ a arătat că tarifele vor fi modificate la 1 iulie 2016. “Aşa cum evoluează piaţa gazelor naturale în acest an, avem şi o situaţie favorabilă din punct de vedere al vremii, considerăm că de la 1 iulie preţurile la gazele naturale ca şi marfă, preţul gazelor din producţia internă, vor scădea cu cel puţin 10%. La nivelul consumatorului industrial înseamnă o scădere de 5-6%, iar la nivelul consumatorului casnic nu există o altă estimare decât cea din calendarele de liberalizare, este prevăzută menţinerea preţului reglementat la un nivel mult mai mic decât preţul industrial”, a spus Havrileţ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218