REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Preţul petrolului se menţine la peste 60 dolari/baril, în contextul scăderii producţiei din Libia

Preţul petrolului se menţine la peste 60 dolari/baril, în contextul scăderii producţiei din Libia

Replica API 27 decembrie 2014 | 12:09 186

Preţul petrolului se menţine vineri uşor peste 60 dolari/baril, ca urmare a scăderii producţiei în Libia pe fondul atacurilor armate din statul nord african, relatează Reuters.

Producţia de petrol din Libia a scăzut luna aceasta la 352.000 barili/zi, aproape la jumătate din cantitatea de luna trecută. Declinul anulează, parţial, creşterea stocurilor de petrol din Statele Unite ale Americii şi cererea scăzută din partea Japoniei, al patrulea mare importator de petrol la nivel mondial.

"Conflictul din Libia pare să devină din ce în ce mai mult o luptă pentru rezervele de petrol, iar acest lucru nu poate să se termine cu bine", a spus Olivier Jakob, analist al companiei elveţiene Petromatrix.

La ora 14:30, petrolul Brent se tranzacţiona la 60,5 dolari/baril, în creştere cu 0,26 dolari faţă de miercuri, în timp ce cotaţiile petrolului pe piaţa americană erau în urcare cu 0,32 dolari, la 56,16 dolari/baril.

Importurile de petrol în Japonia au scăzut în noiembrie cu 17,3%, potrivit datelor oficiale. În acelaşi timp, stocurile de petrol din SUA au crescut în decembrie cu 7,3 milioane de barili, la cel mai ridicat nivel de până acum.

Cu toate acestea, analiştii estimează că preţul petrolului va continua să crească în perioada următoare, deoarece nu există suficientă presiune pe scăderea cotaţiilor.

"Cotaţiile se încăpăţânează să rămână peste pragurile psihologice şi se pare că vor continua la acest nivel pe perioada sărbătorilor", potrivit unei note a firmei din Singapore Phillip Futures.

Preţul petrolului a scăzut cu aproximativ 50% de la jumătatea lunii iunie, din cauza ofertei abundente, a aprecierii dolarului şi a reducerii cererii, determinate de încetinirea creşterii economiei mondiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218