Prețurile carburanților vor fi compensate, timp de trei luni
Guvernul ar trebui să anunțe astăzi măsurile hotărâte în criza carburanților. Și nu este vorba nici de plafonare, nici de tăierea taxelor. Potrivit unor surse guvernamentale, ar fi vorba despre o compensare la pompă pentru o perioadă de trei luni. Totodată, prețul carburanților nu va mai crește după anunțarea și aplicarea acestei măsuri iar taxa de solidaritate nu va fi aplicată de anul acesta.
După lungi discuții despre plafonarea accizei, liderii coaliției au ajuns la un numitor comun. Vor fi acordate compensații pe litrul de carburant timp de trei luni, potrivit unor surse guvernamentale. Este varianta agreată de coaliție și anunțată de premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, într-o discuție informală cu jurnaliștii.
Surse Antena 3 vorbesc că această compensare să fie în jur de un leu, ceea ce înseamnă că prețurile ar trebui să revină la nivelul lunii aprilie. Măsura ar trebui să intre în vigoare la data de 1 iulie.
Analiștii economici sunt sceptici cu privire la faptul că această variantă va da rezultatele așteptate.
”50 de bani înseamnă nimic raportat la prețul de 9,3 lei la care este, în momentul de față, motorina și perspectivele legate de creșterile prețurilor la carburanți. Deci este cea mai proastă idee pe care ar fi avut-o. Să compensezi cu 0,50 de bani. Nu face altceva decât să panseze realitatea, nu rezolvă problema. Am ales cea mai proastă soluție”, spune Adrian Negrescu, analist economic.
Până și parlamentarii au ajuns să se plângă de prețurile uriașe ale carburanților. Un litru de motorină a ajuns acum să coste 9,3 lei iar unul de benzină 8,7 lei. Față de acum 30 de zile, motorina s-a scumpit cu 4,6% iar benzină cu 6,1%.
Numai în acest an statul a câștigat în plus 600 de milioane de euro din scumpirea benzinei și a motorinei, scrie antena3.ro.

Asa sa fie preturile amin sa nu mai polueze sarakii cu opal stati in karu meu acasa mergeti cu tranvaiu sarakiiiiilor
"Anul acesta statul a castigat 600 de mil de euro din scumpirea carburantilor" asta e tot ceea ce trebuie retinut. Atat si nimic mai mult. Statul are tot interesul sa fie cat mai scumpa benzina si motorina. Ii doare fix in pwla de noi. Multa mwe cu kkt pnlpsd
O femeie în vârstă de 82 de ani din comuna Pleşoiu, județul Olt, care a căzut într-o fântână adâncă de 10...195
Premierul bulgar Kiril Petkov - rămas interimar, după ce a fost demis prin moţiune de cenzură - a cerut joi Rusiei...229
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon,...302
Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, afirmă că prin declararea importanţei strategice a Mării Negre, România devine...205


ConstanțaUmiditate: 66%
Vânt: 3.94 m/s
Presiune: 1014 milibari

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a reiterat oferta sa şi a propus echipei germane Bayern Munchen suma de 40 de...136
Tenismanul spaniol Feliciano Lopez (40 ani) a egalat, marţi, recordul deţinut de elveţianul Roger Federer, 81 de...141
Marea speranţă a fotbalului olandez Xavi Simons a semnat un contract cu PSV Eindhoven până în 2027, după trei...121
Tenismanul australian Nick Kyrgios, care a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de primul tur la Wimbledon, a...134


Primăria Orașului Hârșova anunță Festivalul "Dobrogea cu bundiță și pestelcă", ce va avea loc în perioada...335
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de joi, 30 iunie a.c., în...421
Meteorologii au emis primul cod roșu de caniculă din această vară. Ei anunță că joi și vineri, în șase...338
CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniilor 13, 100 și 100C (sens spre Gară) opresc în stația...346
Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.2...585
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care...775
Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când stăteam la...419
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea, fost ministru al Turismului, să...432
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4053
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2497
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2643
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2922
Ghislaine Maxwell, o fostă vedetă britanică în vârstă de 60 de ani, declarată vinovată la sfârşitul anului...134
Cineastul Woody Allen, care s-a confruntat cu un val de critici la Hollywood în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală...111
Academia de film americană (AMPAS) a publicat marţi o listă cu 397 de profesionişti din industria cinematografică...109
Un laborator unde se fabrica drogul sintetic Ecstasy a fost descoperit în vecinătatea unei baze militare belgiene...335
Președintele rus Vladimir Putin suferă într-adevăr de o gravă maladie, iar aceasta constă în lipsa de respect...376
Statele Unite vor avea 5.000 de militari în România, ca parte a planului de descurajare la adresa Rusiei, a anunțat...312
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus, înaintea summit-ului NATO de la Madrid, că Alianța urmărește...722
Noua strategie naţională referitoare la HIV/SIDA se află în fază finală de aprobare, a anunţat marţi ministrul...111
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează că, în săptămâna 20 - 26 iunie, au fost confirmate...112
O tulpină extrem de rezistentă la antibiotice a super-bacteriei stafilococul auriu meticilino-rezistent (MRSA) care a...520
Două noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate miercuri 29 iunie a.c., în România Cei doi pacienți sunt...383
Ca la pomana.aduca nimic.fmm cu 50 de bani.