REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Prichindeii de la Liceul Blaga și toamna lor cea bogată

Prichindeii de la Liceul Blaga și toamna lor cea bogată

Replica API 6 octombrie 2017 | 22:11 319

5 octombrie a fost o zi deosebită pentru micuții de clasa I de la Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța, care, împreună cu doamnele învățătoare, Alina Dinu, Steluța Munteanu, Ioana Nijloveanu, Doina Stănimir, au sărbătorit nu numai Ziua Educației dar și anotimpul toamna, anotimp al belșugului, al bogăției atât în recoltă cât și în culori. Câteodată toamna blândă, cu soare dogoritor și cu parfum de fructe, alteori toamna mai aspră cu miros de brumă și vânt tăios sau cu ploi reci, melancolice, dar întotdeauna colorată precum sufletul copilașilor care și-au exprimat sentimentele prin intermediul artei, al creației și al poeziei.

Proiectul educațional ,,Toamna cea bogată” a redat, așadar, bogăția și culorile toamnei prin desen, pictură, colaje, aplicații cu materiale din natură (frunze uscate), creație de figurine-legume, oferind, în același timp, posibilitatea micilor artiști de a da frâu liber imaginației creatoare și artistice ȋntr-o zi importantă pentru toți beneficiarii actului educațional, 5 octombrie. De asemenea, prichindeii au vizionat materiale PPT cu imagini despre toamnă sau au adus cărți cu poezii tomnatice pe care le-au citit în fața clasei.

Și, cum toamna scoate la iveală calitatea de gospodar din fiecare om, părinții părtași la bucuria copiilor au ajutat la realizarea unui adevărat târg de produse : prăjituri de casă, plăcinte, cozonac, murături, gemuri, dulceață, toate beneficiind chiar de etichete de promovare, ca la niște autentici negustori de bunătățuri.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614