REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
21.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Prima bursă de cereale, la Corabia. Proiectul de la Constanţa a eşuat

Prima bursă de cereale, la Corabia. Proiectul de la Constanţa a eşuat

Replica API 21 iunie 2013 | 00:00 159

Investiţie de 1,9 milioane de euro

Investiţie de 1,9 milioane de euro

Anul acesta, în toamnă, va fi inaugurată o Bursă de cereale, în oraşul Corabia, judeţul Olt. Investiţia totală se ridică la 1,9 milioane de euro, iar proiectul se derulează în cadrul Programului Operaţional Regional, demararea acestuia fiind în luna iulie a anului 2012. Aceasta este a patra încercare de înfiinţare a unei burse a cerealelor de la noi din ţară, după ce autorităţile au eşuat în cazul unor proiecte asemănătoare în oraşe mult mai importante precum Brăila, Constanţa sau Galaţi. Conform lui Dan Oltean, purtătorul de cuvânt al primăriei din Corabia, construcţiile obiectivului sunt finalizate, iar în momentul de faţă se află în derulare licitaţiile pentru echipamente şi mobilier. Domnia sa spune că există cereri pentru construirea mai multor silozuri în zona portului din Corabia. În acest fel, ar fi facilitat transportul mărfurilor pe Dunăre, care este mult mai ieftin în comparaţie cu alternativele. Conducerea care va administra viitoarea bursă de cereale va fi reprezentată de o companie care va avea în structura acţionariatului atât instituţii ale statului, cât şi alte companii private, iar sarcina procedurii de atribuire îi va reveni Bursei Române de Mărfuri. Chiar dacă, la prima vedere, proiectul pare a avea implicaţii importante la nivel naţional, trebuie menţionat faptul că programul derulat în micuţul oraş-port al judeţului Olt va fi unul local. Aşadar, în pofida faptului că latura comerţului cu cereale va cunoaşte o deosebită dezvoltare, în special în zona de sud a ţării noastre, efectele acestei burse la o scară mai mare, de nivel european, sunt aproape nule. Specialiştii sunt de părere că principalul beneficiar de pe urma înfiinţării Bursei de cereale va fi chiar oraşul Corabia, care s-a confruntat în ultima perioadă cu serioase probleme, precum sărăcirea populaţiei sau procentul foarte mare al şomajului. În acest sens, locuitorii oraşului Corabia privesc investiţia de aproape două milioane de euro ca pe o importantă gură de oxigen pentru întreaga regiune.

Bursa de peşte, împotmolită la Tulcea

Un alt proiect important, ce viza înfiinţarea unei burse de peşte la Tulcea, s-a împotmolit pentru moment, potrivit unor surse, din cauza pierderii susţinerii politice. "Bursa Peştelui era un proiect al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Doru Victor Tarhon, care, anul trecut, a pierdut alegerile. Investiţia nu a a ajuns nici măcar în faza studiilor de fezabilitate", au mai spus sursele pentru bursa.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102