REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Prima centrală nucleară plutitoare a Rusiei a ajuns la punctul de destinaţie, în Extremul Orient

Prima centrală nucleară plutitoare a Rusiei a ajuns la punctul de destinaţie, în Extremul Orient

Replica API 16 septembrie 2019 | 00:00 301

Prima centrală nucleară plutitoare a Rusiei a ajuns la punctul final al destinaţiei sale din Extremul Orient, după o călătorie de trei săptămâni şi de 5.000 de kilometri, a anunţat sâmbătă Corporaţia pentru Energie Nucleară a Federaţiei Ruse, Rosatom, potrivit dpa şi agenţiilor de presă ruse.

Menită să alimenteze dezvoltarea producţiei de hidrocarburi în zonele extrem de izolate ale Rusiei, centrala este de fapt o barjă uriaşă denumita "Akademik Lomonosov", după cercetătorul rus din secolul al 18-lea, Mihail Lomonosov. Ea a plecat în 23 august din portul Murmansk din nordul Rusiei, unde a fost alimentată cu combustibil nuclear, în direcţia Pevek, mic oraş din Siberia, în districtul autonom Ciukotka.

"Akademik Lomonosov", o barjă de 21.000 de tone fără motoare proprii, a fost tractată de mai multe nave de-a lungul călătoriei sale. Centrala nucleara plutitoare este compusă din doua reactoare cu o capacitate de 35 MW fiecare, apropiată de cea a spărgătoarelor de gheaţă cu propulsie nucleară, faţă de o capacitate de 1.000 de MW pentru un reactor obişnuit al unei centrale nucleare de ultimă generaţie.

"Akademik Lomonosov" are o lungime de 144 de metri şi o lăţime de 30 de metri, având la bord un echipaj de 69 de persoane.

Ajunsă la Pevek, ea va fi racordată la reţeaua energetică locală şi ar urma să devină operaţională până la sfârşitul acestui an. Chiar dacă populaţia acestui mic oraş din Siberia nu depăşeşte 5.000 de locuitori, viitoarea centrală nucleară va putea acoperi consumul a 100.000 de persoane şi este destinată în special să alimenteze cu electricitate platformele petroliere din regiune, în contextul în care Rusia vrea să extindă exploatarea hidrocarburilor din zona Arctica.

Asociaţiile pentru protecţia mediului critică de mai mulţi ani pericolul reprezentat de o centrală nucleară plutitoare, pe care o califică drept "Cernobîl pe gheaţă" sau "Titanic nuclear". AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367