REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Prima croazieră maritimă cu plecare din Portul Constanţa se va organiza la bordul navei de lux MSC Musica

Prima croazieră maritimă cu plecare din Portul Constanţa se va organiza la bordul navei de lux MSC Musica

Replica API 20 martie 2013 | 00:00 126

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a depus eforturi încă de la deschiderea terminalului de pasageri pentru ca Portul Constanţa să devină "Home Port" în loc de "Tranzit Port", ceea ce înseamnă că turiştii se pot îmbarca la bordul navelor de croazieră şi din România prin Portul Constanţa. Odată cu aderarea la Asociaţia Internaţională MedCruise s-au făcut paşi importanţi în această direcţie.

MSC este prima companie care îşi asumă această premieră, ca urmare a comunicării eficiente dintre administraţie, agent şi armator, astfel că au fost anunţate pentru toamna acestui an primele îmbarcări din Constanţa.

Prima croazieră maritimă cu plecare din Portul Constanţa se va organiza la bordul navei de lux MSC Musica. Este un mare avantaj pentru turiştii români care nu mai sunt obligaţi să cumpere mai întâi un bilet de avion până într-un oraş-port din Europa, pentru a beneficia de croaziere maritime.

În colaborare cu compania MSC, pentru anul 2014 sunt deja anunţate sosiri ale navelor MSC Sinfonia şi MSC Orchestra. Acestea vor acosta în total de 8 ori (4 sosiri/plecări în perioada aprilie-mai 2014 şi 4 sosiri/plecări în perioada septembrie-noiembrie 2014), croaziere care se vor adresa şi pieţei româneşti.

Această nouă activitate poate contribui la dezvoltarea veniturilor atât pentru port cât şi pentru comunitatea economică din municipiul Constanţa, industria hotelieră, serviciile conexe.

Portul Constanţa beneficiază de infrastructura necesară şi are toate şansele să devină un important nod pentru croazierele de la Marea Neagră, croazierele maritime venind să completeze croazierele fluviale pentru care Constanţa este de câţiva ani punct de plecare, cu îmbarcarea şi debarcarea completă a navelor. Până în prezent au fost anunţate 66 de sosiri ale navelor de croazieră pentru anul 2013, dintre care 13 sunt fluviale iar celelalte maritime. Prima navă de pasageri fluvială -River Adagio- va sosi pe data de 28 martie, iar prima navă de pasageri maritimă -Artania- va sosi pe data de 18 aprilie 2013.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218