REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Prima ligă slovacă se va relua la mijlocul lui iunie

Prima ligă slovacă se va relua la mijlocul lui iunie

Replica API 23 mai 2020 | 23:43 1104

Prima ligă de fotbal din Slovacia se va relua cel mai probabil pe data de 13 iunie, într-un format special cu cinci etape ale campionatului şi grupe de retrogradare, dacă autorităţile statului vor aproba aceste condiţii, după întreruperea sa în luna martie ca urmare a pandemiei de coronavirus, scrie Reuters.

Competiţia fusese oprită după 22 de partide ale sezonului regulat, când guvernul a interzis toate orice activitate sportivă.

''Aş dori să le mulţumesc cluburilor care se gândesc şi la suporteri în aceste momente'', a spus preşedintele Federaţiei slovace de fotbal, Ivan Kozak.

Lider este Slovan Bratislava care are zece puncte avans faţă de ocupanta locului secund, Zilina.

În ţara vecină, Cehia, campionatul suspendat tot de la jumătatea lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua sâmbătă, 23 mai..

"Liga a aprobat marţi reluarea campionatelor din primele două divizii valorice. Sezonul va reporni sâmbătă, 23 mai, cu meciul dintre FK Teplice şi Slovan Liberec, din primul eşalon", a indicat Liga cehă de fotbal.

Echipele de elită mai au încă şase etape de jucat în sezonul regulat înaintea play-off-urilor pentru titlu, locuri europene şi retrogradare.

Campioana en titre Slavia Praga este pe primul loc cu opt puncte în faţa lui Viktoria Plzen.

În prima ligă cehă joacă trei fotbalişti români, Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Băluţă (Slovan Liberec) şi Florin Niţă (Sparta Praga), scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367