REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Prima promisiune a noului șef al ANAF: 'O aplicare mai puţin anevoioasă' a formularului 088, de înregistrare în scop de TVA

Prima promisiune a noului șef al ANAF: 'O aplicare mai puţin anevoioasă' a formularului 088, de înregistrare în scop de TVA

Replica API 5 martie 2016 | 00:00 195

Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoş Doroş, promite simplificarea procedurilor de înregistrare în scop de TVA, simplificarea procedurilor de administrare şi plată a impozitelor şi taxelor şi continuarea implementării programului cu Banca Mondială pentru reforma ANAF, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice transmis, vineri.

'ANAF este o instituţie de o importanţă crucială, care se află într-un amplu proces de restructurare, menit să răspundă cerinţelor şi exigenţelor actuale. Vom continua implementarea programului cu Banca Mondială, care ne va permite să creăm o organizaţie modernă. Ne vom concentra pe simplificarea procedurilor de administrare şi plată a impozitelor şi taxelor şi pe o interacţiune cât mai facilă cu plătitorii de taxe şi impozite. Unul dintre exemple este chiar formularul 088 (de înregistrare în scop de TVA - n.r.), avem în vedere o aplicare mai puţin anevoioasă a acestuia. Vom fi parte activă a procesului început odată cu iniţiativa guvernamentală Ťcomisia pentru tăiatul hârtiilorť. ANAF trebuie să fie o organizaţie puternică, pregătită să reacţioneze prompt şi cu profesionalism în toate situaţiile', a declarat noul preşedinte al ANAF.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, susţine că numirea lui Doroş în funcţia de preşedinte al ANAF are la bază criterii strict profesionale şi aptitudini de coordonare a unei activităţi foarte ample. 'ANAF este una dintre instituţiile cheie din Guvernul României, de aceea reforma începută cu Banca Mondială trebuie nu doar continuată, ci şi accelerată. Instituţia trebuie să fie una modernă, care lucrează pentru şi în favoarea contribuabililor, care are ca prim rol asistenţa şi încurajarea conformării voluntare şi abia apoi colectarea de creanţe fiscale de la cei ce nu se conformează. Consider că strategia ANAF trebuie să aibă în vedere nu doar cifrele pe colectare, ci şi o colectare care să pună accent pe respectarea drepturilor contribuabililor', a precizat ministrul Finanţelor Publice.

Potrivit comunicatului MFP, Dragoş Doroş are o vastă experienţă în asistenţă şi planificare fiscală, în domeniul legislaţiei locale şi internaţionale. A deţinut până în prezent funcţia de director în cadrul unei companii multinaţionale (KPMG - n.r.). În 2012, acesta a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice după ce, în perioada 2008-2010, a condus Departamentul de Legislaţie şi Impozitare Directă din aceeaşi instituţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102