REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Prima zi fără inspector școlar județean, la Constanța. Mandatul lui Bucovală a ajuns la final

Prima zi fără inspector școlar județean, la Constanța. Mandatul lui Bucovală a ajuns la final

Replica API 19 august 2019 | 00:15 776

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a rămas fără conducere. Mandatul Gabrielei Bucovală a ajuns la final, pe 18 august 2019. Potrivit unor surse din cadrul social democraților, a fost făcută la Ministerul Educației o propunere, Petrică Miu, care s-a mai aflat, în trecut, la conducerea inspectoratului. Astfel, în perioada imediat următoare ministrul va numi un nou șef la ISJ Constanța.

”Postul vacantat rămas neocupat prin concurs se ocupă, prin detașare în interesul învățământului, prin ordin al ministrului Educației Naționale. Nu știu nimic, la această oră, în legătură cu subiectul”, a declarat, pentru Replica, Alina Codreanu, inspectorul adjunct.

Aceasta a mai precizat că nu va prelua atribuțiile de conducere. ”Nu voi prelua eu atribuțiile de conducere. Consucerea ISJ este numită de ministru. Activitatea se desfășoară în mod normal. Azi e ședința de tragere la soți a vicepreședinților și a cadrelor didactice care vor face parte din comisiile centrelor de examen și centrelor zonale de evaluare- bacalaureat”, a conchis Codreanu.

Contactat pentru a ne lămuri dacă a avut discuții cu social democrații pentru preluarea conducerii ISJ, Petrică Miu s-a arătat ocupat și nu a oferit nicio declarație.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
PETRICA MIU ERA IN MARE IMPAS FINANCIAR SI PSD I-A DAT O GURA DE OXIGEN. MIU ASTA ESTE UN JEG DE OM , UN TARAN FOMIST, UN HRAPARET OBEDIENT. POTI SA-I DAI SI LUNA DE PE CER EL TOT NU ESTE MULTUMIT! ARE CHELTUIELI MARI SI ARE O FOAME DE BANI DE N-AI VAZUT, CU UN TUPEU EXACERBAT CERE DE LA OBRAZ CA UN TIGAN OLTEAN CE E ! ARE UN STIL DICTATORIAL CONSIDERANDU-SE CEL MAI DESTEPT, CEL MAI PROFESIONIST DAR CONTRAR ACESTORA ESTE UN FRUSTRAT CARE STA DREPTI IN FATA LUI TATUCU DE LA PARTID. PENTRU TATUCU ESTE IN STARE DE ORICE ! CE MAI, UN COMUNIST SADEA CU APUCATURI DEMOCRATE! ATENTIE MARE CU EL !
9
0
ce rol are acest inspectorat?
4
0
Petrica MIU eternul aspirant la cea mai inalta functie din cadrul ISJ dar care nu a fost in stare in atatia ani sa-si confirme pregatirea profesionala prin participarea cu succes la un concurs pentru inspector general sau inspector general adjunct...cu toate ca la scris se pricepe bine de tot - nimeni nu-l intrece la memorii, sesizari...ORICUM VA FI BINE , S-A DAT LIBER LA SPAGI ...
3
2
Ti se pare ca Bucovala a luat concursul? Sau fufele celelalte doua chiar am luat pe bune concursul? Ori esti naiva, oriesti dintre cele trei.
12
2
este deja numit la aceasta ora si va decima mafia pitiponcelii din isj. codreanu vezi ca epoca ta a apus.adio cu vanzarea de posturi,posturi de directori...ai viata grea cu miu chiar imposibila.incet o sa dispari din peisaj cu mafia ta.ai facut destule magarii.
10
2
VINE MIU PETRICA LA ISJ . URAAAAA INSPECTORUL DE REZERVA AL PSD VINE IARASI FARA EXAMEN . DACA ESTE DESTEPT DE CE NU SE INCRIE LA CONCURS ?
19
6
Ia uite frate, s-a mutat vestul salbatic pe aleea farului! Cand nu mai au cuvinte de spus trec la pac-pac.
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367