REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Primăria Adamclisi plăteşte datorii ‘moştenite’ de la fostul primar

Primăria Adamclisi plăteşte datorii ‘moştenite’ de la fostul primar

Replica API 26 mai 2018 | 23:43 415

Penalităţi

Penalităţi

Regia Județeană de Drumuri se judecă în instanță cu Primăria Adamclisi, din cauza unor datorii vechi de 5 ani. La Tribunalul Constanța a fost înregistrat, pe data de 16 mai, dosarul cu numărul 2983/118/2018, având ca obiect ”litigiu privind achizițiile publice”, unde RAJDP Constanța apare în calitate de reclamant, iar Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Adamclisi apare ca pârât. Potrivit primarului Dorina Cecilia Șerbănescu, este vorba despre datorii mai vechi, de pe vremea fostului primar al comunei.

”A fost o problemă din anii 2015, au fost plătite niște facturi cu întârziere, iar acum au fost calculate niște penalități la sumele respective. Știm despre ce este vorba, iar până la urmă va trebui să se plătească, pentru că au fost prevăzute în contract la momentul respectiv. Facturile au fost plătite, însă penalitățile nu au fost achitate.

Probabil că și cei de la RAJDP au avut control de la Curtea de Conturi și le-au calculat penalități la facturile care au fost plătite peste termen. Nu eram eu primar, dar când am primit hârtia, am văzut în contabilitate despre ce este vorba, penalități la termene depășite”, a declarat pentru ”Replica” primarul Șerbănescu.

La rândul lor, cei de la RAJDP susțin că, de fapt, pe lângă penalitățile respective, mai este vorba și despre unele dobânzi, toate la un loc depășind suma de 24.000 lei. Printr-un răspuns la o adresă, reprezentanții Regiei de Drumuri ne/au precizat că, în perioada 2015-2016, s-a încheiat cu U.A.T.Adamclisi, trei contracte, și anume: contractul nr.5637/22.05.2015 având că obiect "Furnizare de piata spartă"; contractul de lucrări nr.3961/01.07.2017, având că obiect "Asfaltare Drum Comunal 31 Adamclisi — Zorile" și contractul de lucrări nr. 3227/26.04.2016, având că obiect "Întreținere drumuri în localitatea Zorile, comuna Adamclisi". Tot în aceeași perioada, U.A.T. Adamclisi a mai solicitat regiei, pe bază de comenzi, furnizarea de agregate de carieră.

”În urmă executării contractelor și comenzilor, R.A.J.D.P. Constanța a emis către U.A.T.Adamclisi facturi dintre care una nu a fost achitată integral, iar restul nu au fost achitate la termen. Având în vedere clauzele contractuale, precum și dispozițiile aplicabile în materie, pentru neplata în termen a obligațiilor contractuale executate, facturate și neachitate integral și/sau în termen, regia este îndreptățită la pretinderea obligațiilor restante, Ia calcularea și pretinderea penalităților de Întârziere aferente și a dobânzii legale penalizatoare.

În ceea ce privește pe U.A.T. Adamclisi, raportat Ia aspectele relatate, am pornit acțiune în pretenții, ce face obiectul dosarului nr. 2983/118/2018, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, pentru recuperarea sumei de de 24.294,04 lei, reprezentând: 7.000,00 lei - debit principal, rest de plata factură furnizare savura și split; 16.754,70 lei - penalități de întârziere și 539,34 lei - dobânda legală penalizatoare”, se arată în răspunsul RAJDP.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
primarii ar trebui sa se imprumute in nume propriu,au salarii mari si pensii speciale
2
2
ti-a dat tutuianu bani achita
6
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218