REPLICA ONLINE CONSTANTA

22° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
22° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Primăria Cernavodă modernizează ambulatoriul Spitalului Orășenesc!

Primăria Cernavodă modernizează ambulatoriul Spitalului Orășenesc!

Replica API 13 decembrie 2021 | 00:00 831

Contractele pentru cele 3 loturi care fac obiectul achiziției din cadrul proiectului ”Dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului orășenesc Cernavoda” au fost semnate, urmând ca în termen de 30 de zile de la data semnării acestora, echipamentele medicale, IT și de mobilier să fie livrate.

Prin acest proiect se vor achiziționa 91 de echipamente medicale, 46 de piese de mobilier și 11 echipamente IT. Printre cele mai importante se numără un computer tomograf, un ecograf multidisciplinar de înaltă performanță, un videocolposcop, un aparat Doppler transcranian, un ecograf musculoscheletal cu elastografie, un aparat roentgen mobil pentru laboratorul de imagistică.

Obiectivul general al proiectului este creșterea accesibilității serviciilor de sanătate în regim ambulatoriu pentru cetățenii orașului Cernavoda și ai localităților învecinate, prin dezvoltarea capacității de diagnostic și tratament in Spitalul orășenesc Cernavoda.

Valoarea totală a proiectului este de 7.451.996,73 lei, din care contribuția Uniunii Europene este în valoare de 5.216.397,94 lei, contribuția națională în valoare de 2.086.559,08 lei, restul de 149.039,94 lei fiind suportată de la bugetul local.

Prin acest program de modernizare, Primăria vrea să îmbunătățească actul medical și calitatea serviciilor din ambulatoriul Spitalului Orășenesc. În plus, dotarea acestui ambulatoriu va contribui la creșterea ponderii afecțiunilor rezolvate în afara spitalizării și ca o consecință, la reducerea presiunii existente asupra secțiilor din spital.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369