REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Primăria Constanța DEMOLEAZĂ chioșcurile RODIPET!

Primăria Constanța DEMOLEAZĂ chioșcurile RODIPET!

Replica API 24 august 2019 | 02:02 489

Prin dispoziția primarului municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, două dintre chioșcurile care deveniseră deja un focar de infecție, au fost dezafectate. Este vorba despre chioșcul aflat în zona Cireșica, la capătul liniei 42-43, dar și despre cel din zona Marinarul, de pe strada Soveja.

Fostele puncte de difuzare a presei, aflate în paragină de ani de zile deveniseră depozite de gunoaie, erau desenate cu graffiti și stricau, pur și simplu, imaginea orașului. Dezafectarea a fost posibilă după ce proprietarii au fost somați să se conformeze prevederilor legale.

Urmează în curând ca și celelalte 3 chioșcuri aflate în zonele Tomis II, ICIL și Gară, aflate, de asemenea, într-o stare deplorabilă, să fie demolate de proprietari.

Astfel de acțiuni vor avea loc oriunde sunt construcții care strică imaginea orașului.

În cazul în care nu se conformează, proprietarii pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei, iar desființarea va fi făcută de către autoritatea publică locală, pe cheltuiala contravenientului.

Sursa foto: Primăria Constanța

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu va este rusine dnule primar!! Balarii cat cuprinde..macar un loc de joaca se putea amenaja
2
0
Dar chioscurile Telegraf inchise cand le demolati? Intreb pentru un prieten de la Rahova.
5
0
Era si cazul sa fie demolate. troneaza de zeci de ani insalubre in zonele importante ale orasului Constanta.
6
1
daramati si containerele pe post de garaje, ca si acolo e la fel de infect
14
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614